Drama căpitanului român arestat în zona mafiei siciliene. Marinarii i-au adus la bord zece tone de haşiş: „Am fost jignit, bătut şi lăsat în mijlocul criminalilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comandantul Adrian Florin Tănase a fost arestat în zona Catania
Comandantul Adrian Florin Tănase a fost arestat în zona Catania

Adrian Florin Tănase, un căpitan de vas român, a fost arestat în regiunea Catania după ce marinarii de pe vasul pe care-l conducea l-au sechestrat, au deturnat nava şi au încărcat-o cu droguri.

Comandantul Adrian Florin Tănase (64 de ani), are o experienţă de peste 40 de ani. Şi-a început activitatea pe navele de pescuit oceanic, apoi s-a angajat la Romline. Când a dispărut şi această companie, a navigat pe cont propriu, în cea mai mare parte a timpului pe nave sub pavilion italian.

Spune că a fost obligat să muncească la bătrâneţe fiindcă are o pensie foarte mică, de aproximativ 1.500 de lei.

În primăvara anului trecut, s-a ambarcat pe nava Sea View, sub pavilion Kingston, un vapor vechi, construit în 967, care a fost transformat din navă de pescuit într-una de tip off-shore, cu foarte multe cabine destinate transportului de personal pentru platforme marine, nava neavând magazii de marfă. La 21 mai 2018 nava a fost aprovizionată şi i s-a schimbat numele din în M/Y Quest. 

Marţi, 22 mai 2018, s-a anunţat plecarea navei într-un voiaj în Tunisia, probabil, spune comandantul, urmând să între în serviciul pentru care era construită nava: de transport persoane de la platformele din zona către uscat şi invers.
 

Imagine indisponibilă

„Am părăsit portul La Valletta (din Malta) în jurul orei 18.30 cu pilot la bord cu destinaţia Tunisia, nava corespunzând din toate punctele de vedere cerinţelor“, povesteşte fostul comandant într-un memoriu adresat autorităţilor române.

Tănase mai spune că imediat ce nava a ieşit în larg, a fost trezit din somn mult mai devreme decât ar fi fost normal şi i s-a spus să vină urgent pe comandă. „Ajungând pe puntea de navigaţie am fost întâmpinat de marinarii Groeneweg This - Olanda, Mohamed Elbosati - Egipt, Ahmed Mohamed - Egipt şi secundul maltez Bonello David. Ultimul, pe un ton ameninţător, mi-a comunicat că din acel moment nu mai sunt comandantul navei şi că va trebui să mă supun necondiţionat ordinelor ce le voi primi de la el, spunându-mi că jurnalul de bord nu va mai fi completat“, adaugă căpitanul.
 

Marinarii au schimbat traseul navei care trebuia să ajungă în Tunisia către zona de frontieră dintre Algeria şi Maroc, în dreptul oraşului Gazaouet. Aici, în largul mării, s-au încărcat cu două bărci acostate de-a lungul navei nişte pachete uriaşe, care ulterior s-a dovedit a conţine 10 tone de droguri de haşiş“. 

Pe drumul de întoarcere, pe data de 29 mai 2018, au fost interceptaţi de o nava militară italiană, care le-a cerut informaţii. „Eu, fiind supravegheat şi neştiind la ce distanţă este nava de ţărm sau unde, nu am putut să le spun ce mi s-a întâmplat de frică că voi fi aruncat peste bord. Doar atât am putut să fac: la întrebarea care era portul de plecare al navei, eu am răspuns eronat că portul de plecare era Gibraltar, ceea ce era imposibil să fie în poziţia şi direcţia pe care o avea nava, fapt ce a trezit suspiciunea celor de pe nava militară şi a ajutat la decizia de a inspecta nava şi astfel la deconspirarea traficanţilor“, povesteşte căpitanul.

Şi astfel nava a fost oprită în largul marii de către o nava militară italiană Guardia di Finanza Palermo, la 170 mile distanţă de portul Catania, din Sicilia. „În timpul controlului, s-au găsit acele pachete suspecte şi am aflat şi eu că era vorba de droguri. Nava a fost dusă în portul Catania şi întregul echipaj arestat“, adaugă comandantul.

În loc să înceteze problemele comandantului care fusese arestat de marinari, drama sa a continuat. A fost arestat şi de autorităţi trimis în închisoarea din Piazza Lanza, Catania. A stat închis şapte luni, până la 23 decembrie 2018, când a fost transferat la închisoarea Luigi Bodenza dintr-un oraş din Sicilia. 

Acum fostul comandant se află în arest la domiciliu, într-un apartament închiriat din Catania, şi are voie să iasă doar două ore pe zi când merge la medic sau când îşi cumpără de mâncare.

Strigătul de ajutor al comandantului, care nu a fost auzit nici de procuratura siciliană, nici de avocatul din oficiu şi nici de reprezentanţii Consulatului român din Catania, a ajuns până în ţară. Adrian Florin Tănase a trimis un memoriu preşedintelui ţării, primului ministru, dar şi Ministerul Afacerilor Externe.

Căpitanul român spune că se teme pentru viaţa sa şi că singur nu îşi poate face dreptate. Le-a cerut în nenumărate rânduri să fie lăsat să povestească totul la procuratură, dar a fost refuzat. În schimb, spune el, a fost torturat fizic şi psihic ca să nu vorbească. „Mi s-a interzis încă de la început să vorbesc. Am fost jignit, bătut, am fost lăsat în mijlocul celor mai josnice categorii sociale: criminali, proxeneţi, hoţi, traficanţi. Până şi doi dintre indivizii care au fost cu mine la bord m-au batjocorit sub nasul autorităţilor penitenciare“, spune românul.

Vă mai recomandăm:

Misterioasa dispariţie a cargoului românesc „Săbăreni“ din portul spaniol Ceuta. Comandant: „M-au întrebat unde e nava. «Nu ştiu», le-am răspuns“

Enigmele cargoului „Turnu Severin“ scufundat în Dardanele. Fiul comandantului: „Cum nu l-am văzut niciodată mort, am sperat într-o minune“

FOTO VIDEO Mărturii din Iad. Ultimul supravieţuitor de pe Independenţa: „Am deschis gura morţilor pentru a-i recunoaşte“

Mărturii cutremurătoare după 20 de ani de la cea mai mare tragedie din Portul Constanţa: „Valurile aruncau marinarii peste dig“

FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“
 

Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite