Elevii critică declaraţia Vioricăi Dăncilă despre trasul de urechi „ca la şcoală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Elevilor din Constanţa critică declaraţia premierului Viorica Dăncilă, care a spus despre preşedintele Klaus Iohannis că voia să o tragă de urechi „ca la şcoală“, de aceea nu s-a dus la Cotroceni la convocarea sa. Iohannis i-a cerut demisia lui Dăncilă.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a ieşit public cu o declaraţie în care condamnă declaraţia făcută vineri, 27 aprilie, de prim-ministrul Viorica Dăncilă, în care aceasta spunea că s-a simţit trasă de urechi de profesor. „Domnul preşedinte dădea senzaţia că mă cheamă la şcoală, ca pe un elev care trebuie certat, sunt prim-ministrul României şi nu pot accepta acest lucru“, a declarat premierul la o emisiune televizată. 

„Considerăm extrem de grav faptul că în anul 2018 şeful guvernului promovează public atitudini care ne aduc aminte de vremurile de mult apuse.

Conform art. 6, alin. (2) din Statutul Elevului <Elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnităţii şi personalităţii proprii>, fapt ce interzice din start orice comportament care poate aduce atingere integrităţii fizice sau psihice a elevilor, mai ales din partea profesorilor, persoane care ar trebui să le deschidă perspectivele, să îi determine să îndrăznească, să îşi asume riscuri. Or, acestea nu se pot cultiva prin instituirea unei culturi a fricii. Suntem de părere că respectul este ceva ce se capătă prin fapte, nu prin impunere.

Îi solicităm doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă să le ceară public scuze elevilor din România.

Atâta timp cât persoanele de la conducerea ţării fac afirmaţii de genul acesta, considerându-le normalităţi, nu ne putem aştepta la o schimbare a paradigmei în educaţie, cu atât mai puţin la o adaptare a sistemului de învăţământ, alături de mentalităţile care îl constituie, la cerinţele şi aşteptările secolului al XXI-lea“, consideră Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC). 

„Nu putem avea o schimbare de fond în sistemul de învăţământ fără să lucrăm mai întâi la mentalităţi, la felul cum societatea şi mai ales decidenţii percep actul educaţional. A trata violenţa la clasă ca pe o normalitate mi se pare total în contradicţie cu valorile care ar trebui promovate în cadrul şcolii. Îmi doresc să cred că această afirmaţie a fost o eroare şi că nu reflectă raţionamentul şefului Guvernului“, a precizat Mihai Tănase, noul preşedinte AEC.

Săptămâna aceasta, marţi, 24 aprilie, membrii AEC au mers în vizită instituţională la Parlamentul României. Liceenii au avut ocazia de a participa la o dezbatere alături de parlamentari din toate grupurile parlamentare, pe teme incluzând bullying-ul, accesul la educaţie, dar şi avantajele şi dezavantajele introducerii votului de la 16 ani pentru alegerile locale şi europarlamentare. Ei au fost ghidaţi într-un tur extins al Parlamentului, putând vedea locurile unde are loc procesul legislativ în România. 

Asociaţia Elevilor din România este cea mai cunoscută organizaţie apolitică de tineret din mediul preuniversitar, care luptă pentru drepturile elevilor. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat în doar câţiva ani de la înfiinţare amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obţinerea respectării legii în privinţa acordării reducerii la transportul local în comun şi a burselor şcolare pentru elevii din municipiul Constanţa (2015) şi obţinerea acordării de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Constanţa (2016). 

Pe aceeaşi temă: 

Doamna Viorica Dăncilă s-a jucat destul de-a prim-ministrul. Trebuie să părăseacă cât mai urgent Palatul Victoria!

Viorica Dăncilă, prima reacţie după ce preşedintele i-a cerut demisia: Categoric nu voi demisiona. Aprecierile şi modul de exprimare al preşedintelui m-au jignit

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite