Elevul de la ţară cu 10 la Bacalaureat care punea ban pe ban ca să poată ajunge la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ MIhai, elevul care a luat nota maximă la examen Arhivă personală
Ionuţ MIhai, elevul care a luat nota maximă la examen Arhivă personală

Ionuţ Mihai, absolvent al Liceului „Ioan Cotovu“, din Hârşova, a demonstrat că se poate face performanţă şi la o şcoală care nu este cotată la nivel naţional. Cei cinci kilometri din satul său până la liceu îi făcea zilnic cu taxiul şi strângea bani ca, împreună cu alţi colegi, să poată plăti cursa.

Pentru Ionuţ Mihai, născut în localitatea constănţeană Ciobanu, drumul nu a fost uşor. După ce a terminat şcoala gimnazială din satul său, şi-a dorit să înveţe la un liceu de renume din Constanţa, dar a decis să rămână la Hârşova, vrând să le dovedească tuturor că se poate face performanţă oriunde. „Ar fi însemnat ca la Constanţa să plătesc chirie şi am decis că pot folosi banii în alt fel, pentru meditaţii la matematică, singura disciplină la care sunt probleme în liceul meu“, mărturiseşte absolventul eminent, care a luat doar note maxime la examenul de Bacalaureat. Cea mai mare mulţumire pentru efortul său au fost lacrimile de pe faţa mamei. 

Nici dacă a rămas aproape de casă nu a fost uşor. Zilnic, a făcut naveta cu taxiul din satul său la Hârşova. „Aceasta este soarta tuturor copiilor din Ciobanu care învaţă la oraş. În fiecare an suntem cam 30 de elevi şi ne cuplăm câte patru şi plătim taxiul. Există un microbuz, dar care pleacă la ora 9.00, ori programul nostru începe la ora 8.00“, spune Ionuţ.

Programa şcolară prea încărcată

Rezultatele obţinute nu sunt un miracol. A muncit din greu pentru asta. „Subiectele au fost prea uşoare. Mă aşteptam la nota 10. Am muncit pentru asta de-a lungul liceului şi nu a fost o surpriză. Singura variabilă era concentrarea: dacă pot sau să dau totul. La matematică am terminat totul în 40 de minute, dar la un moment dat mi s-a găurit foaia şi am stat să transcriu lucrarea“, mărturiseşte el.

Nu excelează doar la materiile la care a dat examenul de Bacalaureat, respectiv Matematică, Biologie şi Limba şi Literatura Română, ci la toate celelalte, deşi consideră că programa şcolară este mult prea încărcată. „Ar trebui să ieşim din paradigma asta învechită cu multe materii, multe fără rost. Sunt de părere că în liceu ar trebui să mergem mai mult către pasiune şi nu către 17 materii“, consideră el.

Olimpic la Biologie şi la Limba şi Literatura Română

Ionuţ Mihai este olimpic la Biologie şi la Limba şi literatura română. Pasiunea sa pentru biologie a început în clasa a VII-a, dar rezultatele au venit în clasele a IX-a şi a XII-a. O altă mare pasiune de-a sa este literatura. În gimnaziu s-a calificat de două ori la Olimpiada naţională de Limba şi Literatura Română, fiind îndrumat de doi dascăli foarte buni. La fel de aproape i-a fost şi profesoara de Limba engleză, care l-a învăţat să viseze, să fie curajos şi să-şi susţină punctul de vedere. Toate cadrele didactice sunt mândre de el. Manea Elena-Ionelia, directoarea Liceului  „Ioan Cotovu“ din Hârşova, spune că Ionuţ are calităţi native, că a plecat cu un plus, deşi provine dintr-o familie de la ţară. „Este un copil minunat. A muncit foarte mult, este serios tot timpul şi îi place să se autodepăşească, dar a avut parte şi de susţinerea noastră necondiţionată“, a spus ea.

Genetica medicală, următorul vis

Din toamnă, elevul eminent din Constanţa va urma cursurile Facultăţii de Medicină „Carol Davila“ din Capitală, la care are loc asigurat, fiind olimpic la biologie. „Vreau să studiez genetica medicală, dar asta va însemna să plec din ţară. Aş vrea să ştiu mecanismele genetice în declanşarea cancerului, în tratarea unor boli rare. Partea de laborator se aşteaptă explorată“, spune absolventul de 10. 

Elevul de la ţară care a luat Examenul de Bacalaureat cu nota 10 are un mesaj pentru cei mai mici ca el: „Să vizeze. Dacă îţi doreşti lucruri mari, poate nu le vei obţine, dar tot vei ajunge departe“, este deviza lui.

Vă recomandăm să mai citiţi şi: 

Fost diplomat român în Rusia: „Moscova are interesul de a întreţine turbulenţe în Balcani, apăsând pe rănile istorice încă necauterizate“

Faleza din Costineşti, împrejmuită cu garduri de stuf. Poate fi un pericol pentru turişti

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite