Familia de eroi. Poveştile celor şapte bărbaţi viteji care au luptat în cele două războaie mondiale. Unii au supravieţuit luptelor, alţii au pierit zdrobiţi de bombe
0În comuna Cumpăna de lângă Constanţa trăieşte familia Solomon, care a dat ţării, din tată-n fiu, nu mai puţin de şapte soldaţi viteji, decoraţi în lupte.
Într-o familie din comuna Cumpăna, situată chiar lângă Constanţa, eroismul s-a transmis din tată în fiu.
A început de la bunicul Filip, care a luptat în Primul Război Mondial şi a fost rănit în bătălia de la Mărăşeşti. A continuat cu fiii săi Ion, Mihai şi Constantin, înrolaţi pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi s-a extins în toată familia, care şi-a trimis feciorii să lupte sub drapelul României, până la ultima picătură de sânge.
Monumentul Eroilor din Cumpăna, care străjuieşte centrul aşezării, începe enumerarea vitejilor cu numele de Solomon.
Prima familie de români din Hasiduluc - Cumpăna
În gospodăria pe care o împarte cu fratele lui, Constantin al lui Mihai Solomon îşi priveşte cu emoţie moştenirea de familie. Dincolo de acareturi, mândria unui Solomon se măsoară în medalii pentru fapte de vitejie, legitimaţii de veterani de război şi fotografii cu eroi care poartă nume simple, dar preţioase: tata, unchiul, bunicul. „Nu pot să-mi stăpânesc lacrimile când vine vorba despre poveştile lor de război“, îl podideşte plânsul pe Constantin, om la 68 ani.
Istoria locală a familiei începe cu istoria românească a Dobrogei de la finele secolului 19. După revenirea regiunii la patria-mamă, în urma Războiului de independenţă de la 1877, o familie de păstori din Săliştea Sibiului pornea în transhumanţă spre pământul scăldat de ape, dintre Dunăre şi Marea Neagră. Se dusese vestea că iarba are aici alt gust, iar seva Dobrogei face laptele mioarelor mai savuros.
Când s-au aşezat la Hasiduluc, vechiul nume al Cumpenei, Solomonii erau primii români ai locului. Restul erau turci, greci şi alte naţii. Bunicul Filip era al patrulea copil dintre cei 7-8 ai lui Ion şi ai Elenei sale - nici nepotul Constantin nu mai ştie exact câţi au fost. Născut la 29 noiembrie 1885, Filip era în august 1917 un bărbat în floarea vârstei, de nici 32 ani, tată de băieţi.
Cu gândul la cei lăsaţi acasă, Filip Solomon a intrat în bătălia de la Mărăşeşti, cea mai grea luptă dată de România în Primul Război Mondial. Şi cu gândul la ei a ieşit viu, deşi rănit, din încleştarea pe viaţă şi pe moarte.
Filip s-a întors acasă, şi-a crescut flăcăii, ca în anii în care ar fi trebuit să se bucure de roade să îi conducă la poartă pe toţi trei, îmbrăcaţi în uniforme militare, gata să plece la război. Cel mai mare, Ion, avea 30 ani, mijlociul Constantin avea vreo 27 ani, iar cel mai mic, Mihai, avea 22 ani.
Ultima întâlnire
Mare le-a fost bucuria când Ion, tatăl al două fetiţe, a venit acasă după un timp, în permisie. Dar zilele au fost scurte şi Ion şi-a luat iar rămas-bun, cu inima grea, de la cei dragi.
Când a ajuns în gară la Ciulniţa, trenul lui Ion s-a petrecut cu trenul în care era Regimentul 33 infanterie al lui Mihai. „E şi Solomon Mihai cu voi? Chemaţi-l la geam, sunt frati-su“, a strigat Ion.
Trenul s-a pus, însă, în mişcare, iar Mihai, venit într-un suflet, n-a mai apucat decât să fluture mâna în urma lui nenea, fratele cel mare. De pe frontul de la Iaşi avea să vină apoi o veste zdrobitoare. Pe Ion a căzut o bombă, de n-a mai rămas nimic din el. „Tata a rămas toată viaţa cu regretul ăsta, că n-a mai apucat să-l mai vadă pe Ion pentru ultima oară. Plângea de câte ori îşi amintea“, oftează Constantin.
Mijlociul Constantin, căruia-i poartă numele, a venit rănit de pe frontul de la Răsărit, împuşcat în umăr. A avut doi băieţi şi a murit la 66 ani. Mezinul Mihai a fost parcă mai norocos: a fost luat prizonier la ruşi. „Povestea tata că ruşii au venit spre ei arborând steaguri nemţeşti. Tata a tăiat hamul unui cal, să fugă cu el, dar l-a oprit ţeava puştii ruseşti. Au mers pe jos 100 kilometri până în Siberia. Care rămânea ultimul, epuizat de oboseală, foame şi sete, era împuşcat pe loc. Femeile care-i întâlneau în drum erau miloase, le dădeau câte ceva de-ale gurii, o cană cu apă“, spune Constantin.
Contractul cu Dumnezeu
Mihai Solomon a stat un an în Siberia, de la 12 aprilie 1944 până la 6 mai 1945. A îndurat gerul crunt, a mâncat din troaca porcilor, care erau hrăniţi mai bine decât prizonierii de război. Când li s-a spus că pot pleca acasă, românilor nu le-a venit să creadă. „Uite, au venit să vă ia“, au spus ruşii arătându-le vaporul. Românii au rupt-o la fugă mâncând pământul, fără să se mai uite înapoi. Aşa a făcut şi Mihai, care a lăsat neconsolată o drăguţă, rusoaică din Siberia.
Cum a ajuns la Cumpăna, mezinul s-a însurat şi a făcut trei băieţi. Primul i-a murit la naştere. Pe ceilalţi doi i-a ridicat mari. Cu aşa viaţă, Mihai a putut sfida moartea. Zicea mereu: „Băăă, eu am contract cu Dumnezeu până în 2005!“. Nimeni nu ştia de ce a ales el anul ăsta, 2005. Dar în ultima zi a anului 2005, Dumnezeu s-a ţinut de cuvânt: l-a luat pe Mihai Solomon la el.
Pedepsit pentru că luptase împotriva Tovarăşilor
„A muncit din greu pentru familie. Când ne trezeam noi, copiii, dimineaţa, aveam deja pâinea caldă şi halvaua pe masă, aduse de la Constanţa. Tata mulgea oile şi pleca pe jos până în oraş, cale de câţiva kilometri, să ducă la oameni lapte proaspăt. Nu voia să obosească pe drum caii, zicea că mai bine merge el cu toate-n cârcă“, spune fiul său.
Şi mai avea un of Mihai, veteranul de război. Când au venit comuniştii la putere, i-au luat bucata de pământ primită pentru că luptase împotriva ruşilor. „Se poate, Solomoane, ai luptat contra Tovarăşilor? Şi mai ai şi pământ pentru asta?“, l-a certat primarul, în anul 1948. Aşa se face de-a rămas Mihai fără cele 3 hectare de teren, pe care le dobândise cu riscul vieţii.
Văduva sa Constantina trăieşte şi acum, în casa fiului Constantin. Râde când şi-aduce aminte de tinereţe. „Nu-l ştiam pe Mihai dinainte, băieţii plecaseră toţi la război, luaţi pe front. N-am mai stat mult pe gânduri, ne-am luat şi gata! ...Nu prea povestea el de război, nu îi plăcea să-şi amintească. Dar ştiu prin ce a trecut acolo, ştiu tot. Dacă trăia, făceam 60 ani de căsnicie“, zice femeia a părere de rău. Nu-i lipseşte nimic - doar bărbatul ei pe care era să-l păstreze o rusoaică din Siberia, iar feciorii Constantin şi Ştefan, dimpreună cu tot neamul lor de fii, fiice, nepoţi şi nepoate, n-ar mai fi existat.
Pomeniţi pentru vecie
„Din aceeaşi familie au mai luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial şi alţi eroi: Solomon Ion Constantin - sergent, contingent 1921, Regimentul 37 Infanterie, mort pe câmpul de luptă în URSS, la 8 aprilie 1944; sergentul Cărpinişteanu Nicolae şi Şişu Nicolae“, întăreşte istoricul familiei Solomon colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Oficiului Cultului Eroilor din Constanţa. Toţi eroii din familia lui Solomon se află înscrişi, cu litere încrustate în marmură, pe Monumentul Eroilor din Cumpăna.
Ziua Veteranilor de Război este celebrată în România la data de 29 aprilie. Instituită în anul 2007, sărbătoarea marchează sacrificiul făcut de eroii care au participat la războaiele purtate de ţara noastră. Numai în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 militari decedaţi). În prezent mai sunt în viaţă în jur de 15.000 veterani de război, circa 500 văduve de război şi aproximativ 86.000 văduve de veterani de război.
Pe aceeaşi temă:
Plugarii de la Turtucaia, eroii dispăruţi fără urmă în Primul Război Mondial
Un orăşel din Bulgaria are un mic muzeu dedicat Regelui Carol I al României
Se încarcă comentariile...
