Faţa neştiută a lui Arghezi. Cum a iscat un război diplomatic şi a ajuns în lagăr din cauza unui pamflet la adresa lui von Killinger

Tudor Arghezi

Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe dezvăluie un episod mai puţin cunoscut din viaţa lui Tudor Arghezi.

Tudor Arghezi (21 mai 1880-14 iulie 1967) a fost şi un redutabil publicist şi pamfletar. Pe numele său adevărat Ion M. Theodorescu, poetul a debutat în presa literară la doar 16 ani, în revista „Liga ortodoxă" condusă de Alexandru Macedonski. A folosit pentru prima oară pseudonimul Arghezi în anii 1897-1899, când publică proză şi poezii în „Revista Modernă".

A colaborat cu germanii şi apoi cu comuniştii

Ca mulţi din colegii săi de generaţie, Arghezi a fost contemporan cu momente decisive din istoria primei jumătăţi a veacului trecut: participarea României la Primul Război Mondial, de partea „greşită” în opinia sa, făurirea României Mari, regimurile care s-au succedat în cei 30 de ani ce separau realizarea aspiraţiilor naţionale (1918) de instaurarea regimului comunist (1948).

Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre acestea: a colaborat cu germanii în perioada ocupaţiei din 1916-1918, Regelui Carol i-a dedicat volume omagiale, a criticat alianţa cu naziştii şi a fost arestat de către regimul antonescian, denigrat şi marginalizat de comunişti, ulterior a colaborat şi a fost reabilitat tot de către aceştia.

În lagărul de la Târgu Jiu 

În ajunul plecării lui Carol al II-lea de pe tron şi din ţară, Tudor Arghezi era deja un scriitor şi publicist consacrat, o voce influentă în presa românească. Punctul culminant al faimei sale jurnalistice l-a reprezentat, pe lângă ziarul „Bilete de papagal", virulentul pamflet intitulat „Baroane", publicat în „Informaţia zilei” la 30 septembrie 1943, vizându-l pe ambasadorul german la Bucureşti de la acea vreme, von Killinger. Regăsim în acest pamflet o virtuozitate literară concretizată în ceea ce teoreticienii literari numesc „figurile vehemenţei”, printre care: sarcasmul, admonestarea, acuzaţia interogativă.

După acest act sfidător a fost arestat şi trimis în lagărul de la Târgu Jiu (2 octombrie-30 decembrie 1943). Experienţa carcerală nu îi era străină, poetul mai fusese închis, între 1918 - 1919 împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori printre care şi Ioan Slavici, la penitenciarul Văcăreşti, fiind acuzat de trădare, pentru colaborarea cu autorităţile germane de ocupaţie.

Operă pusă la zid

După 1947, Tudor Arghezi n-a mai putut semna aproape nimic în presă. O primă reacţie împotriva noii ordini ce se impunea treptat în România a constituit-o seria de articole publicate săptămânal în „Adevărul”. În 1948, Sorin Toma publica în „Scânteia” un articol devenit celebru, „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care întreaga operă a poetului era pusă la zid, acuzată ca fiind o ilustrare a clasei burgheze, a decadenţei. Din acel moment, lucrările lui Arghezi au fost interzise, el retrăgându-se complet din viaţa publică în casa sa din Strada Mărţişor.

Reabilitat de către Gheorghe Gheorghiu-Dej

Poetul va fi reabilitat abia la mijlocul anilor '50, de către Gheorghiu-Dej, însă cu preţul colaborării cu noul regim. I-au apărut mai multe volume de poezii, precum şi articole în presă. În 1955, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a fost ales membru al Academiei Române, cu zece ani mai târziu aniversarea sa celor 85 de ani de viaţă fiind sărbătorită fastuos. În 1967 a beneficiat de funeralii naţionale.

Scandal diplomatic în vreme de război

Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe prezintă cititorilor şi o notă de convorbire păstrată în arhive. Este vorba de o audienţă la cererea baronului Manfred von Killinger însuşi, acesta aducând cu sine la întâlnirea cu Mihai Antonescu, ministrul de externe şi vice-preşedintele Consiliului de Miniştri, chiar numărul cu pricina al „Informaţiei zilei”.

„Baroane!” era considerat „o penibilă literatură de pamflet murdar cu o dialectică grosolană şi microbiană pe care D-ul von Killinger îl consideră îndreptat împotriva D-sale”. Numărul 2 al regimului antonescian a încercat în zadar un număr precar de echilibristică diplomatică căutând să îl convingă pe diplomatul german că nu ar fi vorba despre el, ci, eventual, despre un baron ungur.

Finalul întâlnirii este redat de fraza-cheie din acest document: „Dl. Von Killinger mi-a spus că nu se formalizează, pentru că aceasta este viaţa, că el are impresiunea că articolul este totuşi îndreptat împotriva D-sale şi că doreşte să-mi atragă atenţia că pamfletele sunt avangarda revoluţiilor”.

Ecoul articolului şi reacţiile germane au determinat internarea în lagăr a autorului, pamfletul fiind tradus şi expediat în lumea liberă prin intermediul Legaţiilor Argentinei, Elveţiei şi Suediei la Bucureşti, aşa cum rezultă dintr-o notă a Serviciului Special de Informaţii. Nu este puţin pentru un poet să declanşeze un veritabil scandal diplomatic în plin război mondial.

Baronul Manfred von Killinger s-a sinucis în sediul Legaţiei Germaniei la 2 septembrie 1944 împreună cu Hella Petersen, secretara sa, pentru a nu fi luat prizonier. În dosarul acestuia de protocol păstrat la Arhivele Diplomatice ale regăsim câteva piese inedite privind documentarea expertizei criminalistice, printre care şi glonţul fatal.