Femeia rănită în accidentul de pe autostrada A4 a murit la spital. Starea soţului este în continuare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Femeia rănită în accidentul produs joi după-amiază pe autostrada A4 a murit la Spitalul Judeţean Constanţa, unde fusese supusă unor intervenţii chirurgicale complexe, iar soţul său este în continuare în stare gravă. Copilul celor doi, rănit şi el în accident, este în stare bună, urmând să fie externat.

Potrivit unui comunicat al Spitalului Judeţean Constanţa, cei doi pacienţi răniţi grav în urma accidentului produs pe A4 şi transportaţi la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost supuşi joi unor interveţii chirugicale complexe.

“Femeia, diagnosticată cu amputaţie postraumatcă bilaterală la nivelul genunchilor, a fost operată de o echipă mixtă de medici. În timpul intervenţiei chirugicale pacienta a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii au reuşit să o resusciteze. După operaţie, pacienta a fost transportată la terapie intensivă, unde a intrat din nou în stop cardio-respirator. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au avut succes şi pacienta a decedat”, se arată în comunicat.

Bărbatul, diagnosticat cu amputaţie postraumatică la nivelul genunchiului stâng şi fractură deschisă de femur, a fost de asemenea supus unor intervenţii chirurgicale complexe. Starea acestuia de sănătate rămâne gravă, el fiind intubat, a precizat sursa citată.

Copilul celor doi soţi, în vârstă de 6 ani, este în stare bună şi va fi externat.

Cei trei - parinţii şi un copil - au fost răniţi, joi după-amiază, după ce maşina în care se aflau a intrat în glisiera mediană de protecţie, pe Autostrada A4, în dreptul localităţii constănţene Cumpăna.

Primul care a ajuns la locul accidentul, înaintea cadrelor medicale şi a pompierilor, a fost un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. El a spus că a văzut că persoanele aflate pe locurile din faţă ale maşinii aveau picioarele secţionate şi a improvizat un garou cu ajutorul unei curele deoarece şoferul şi persoana din dreapta pierdeau mult sânge, după care a scos copilul din autoturism şi l-a predat cadrelor medicale de la ambulanţă care ajunseseră în zonă.

În urma acestui accident, traficul rutier pe autostrada A4 a fost oprit câteva zeci de minute, kilometrul 16+200 de metri, pe sensul de mers Ovidiu - Agigea, între autostrada A2 şi DN39.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite