Femeie găsită moartă în casă, cu mâinile legate la spate. Este luată în considerare o posibilă crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţie a pompierilor la Galaţi FOTO ISU Galaţi

O femeie în vârstă de 50 de ani a fost găsită moartă în locuinţa sa din Cernavodă. Cadavrul a fost descoperit de pompierii care au spart uşa.

În această dimineaţă, în jurul orei 09.00, prin apel unic pe 112, pompierii ISU Dobrogea au  fost solicitati sa intervenină pentru deblocarea unei uşi în Cernavodă.

La fata locului s-au deplasat colegii de la Detaşamentul Cernavodă cu o autospeciala de stingere si o autospeciala de descarcerare, şi de asemenea în sprijin o ambulanţă SAJ.

Sosiţi la fata locului,  pompierii au deblocat usa cu mijloacele din dotare şi în casa a fost găsită o persoana de sex feminin,  în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată.

IPJ anunţă că este în desfăşurare o anchetă în care poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, investighează cazul cu suspiciunea de crimă, deoarece femeia găsită decedată în locuinţa sa din oraşul Cernavodă ar fi avut mâinele legate la spate. 

Pe aceeaşi temă: 

Băiatul dispărut în Marea Neagră a fost găsit mort, prins între stabilopozi. Părinţii l-au identificat

Bărbat scos din apă de Salvamar. A fost resuscitat timp îndelungat de SMURD, dar inima sa a cedat

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite