Fideli Armatei Române. Un grup de tineri din Marea Britanie vrea să spună „Stop bolşevismului“. Englezii reconstituie cu fidelitate ţinuta ostaşilor români VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ostaşi din 39th Infantry Regiment Sursa Facebook Joshua Boyle & friends
Ostaşi din 39th Infantry Regiment Sursa Facebook Joshua Boyle & friends

Joshua Boyle, un tânăr din Marea Britanie, a creat în jurul său un grup de fani ai Armatei Române care a luptat în cele două Războaie Mondiale. Englezii reconstituie cât mai fidel ţinuta, conduita militară şi istoria ostaşilor români, din pură pasiune pentru România.

Zilele trecute, Boyle şi camarazii săi, reuniţi în grupul 39th Infantry Regiment (Regimentul 39 Infanterie), au realizat un videoclip în care refac câteva secvenţe din toamna lui 1941, de pe Frontul de răsărit, din Crimeea. „Dumnezeu să-i ajute în lupta lor contra bolşevismului“, spune cronicarul, în limba română. 

În imagini apar englezii Joshua Boyle, Jack Green şi Elliot Paul Warner, precum şi un român, Edward Dima. 

GALERIE FOTO CU „OSTAŞII ROMÂNI“

Internauţii, români sau străini, le apreciază străduinţa şi îi întreabă, mai ales cei străini, de unde şi-au procurat uniformele. „De la un croitor din România“, le spune Joshua, care îşi procură şi îşi confecţionează singur efectele, astfel încât să fie cât mai apropiate de autentic.

El a vizitat, de altfel, România, vara trecută şi abia aştepta să-şi aducă prietena să cunoască şi ea ţara noastră, convins că îi va plăcea foarte mult. 

Între timp, Joshua a mai insuflat dragostea pentru Armata Română şi altor prieteni, care i s-au alăturat în „Regimentul 39 Infanterie“. 

Băieţii au creat o pagină de Facebook, un site şi un canal de Youtube dedicat istoriei Armatei Române, sub titulatura 39th Infantry Regiment

Joshua din Kent, un licean fascinat de Armata României

Joshua Boyle a împlinit 19 ani şi trăieşte în Paddock Wood din Kent, Marea Britanie. Şi-a găsit neoficial un nume în română - Iosua Boilă şi se declară „caporal în Armata Română“.

Acum câţiva ani, băiatul era la un spectacol în Londra, Scale Model Show, ca să caute nişte miniaturi reprezentând soldaţi germani din Al Doilea Război Mondial. Din întâmplare a ales nişte soldaţi români. „Am fost foarte intrigat de achiziţia mea. Documentându-mă, am fost fascinat de ceea ce descoperisem. Armata Română părea o armată în afara timpului ei, totuşi românii au luptat în războaie atât de curajoşi şi determinaţi“, spune adolescentul (foto jos)

Joshua Boyle din Marea Britanie - pasionat de Armata Română Sursa Facebook JB

Căuta ceva nou, ceva ce nu mai făcuse nimeni altcineva şi a găsit - în România. Într-un mic magazin local a dat peste două insigne din Republica Socialistă Română şi le-a cumpărat. „Sunt un comunist, dar nu sunt de acord deloc cu Ceauşescu. Oamenii cred că aceste obiecte sunt prostii şi le dau pe nimic, dar pentru mine sunt importante. Le cumpăr de peste tot - de la magazine, de la spectacole, de la târguri de vechituri“, precizează el.

Iniţial se uita după reconstituirea României comuniste, dar după ce a mai participat la câteva spectacole, a observat că nimeni nu interpreta România în cel de-Al Doilea Război Mondial. „Era aşa o suprasaturaţie de Germania, SUA, Anglia, Rusia, dar alte ţări nu erau reprezentate acolo. Acela a fost momentul în care am decis să contactez nişte oameni pe care-i ştiam, ca să refac o istorie din fragmente. Partea mea favorită din istorie este cea mai obscură, frânturi din care oamenii nu ştiu prea multe - cum este războiul sovietic afgan sau ofensiva crimeeană din Al Doilea Război Mondial“, povesteşte el.

„Mă apuc să învăţ româna“

Joshua a ales să reconstituie Armata Română şi deja a adunat o sumedenie de informaţii despre istoria noastră militară. „Am făcut multă cercetare în istoricul uniformei şi al echipamentelor Armatei Române, dar tot învăţ de unde pot, de ici-de colo. În Marea Britanie nu avem, de fapt, niciun interpret român, indiferent de perioadă. Este ceea ce încerc eu să fac organizând Regimentul de Infanterie nr. 39 ca primul grup de interpretare militară românească din Marea Britanie. Nu am făcut rost încă de echipament, dar caut orice fel de donaţii“, afirmă liceanul englez. 

Joshua Boyle a vizitat România şi vrea neapărat să revină, plănuind de ceva timp să călătorească prin Europa de Est. În 2018, el a învăţat să citească şi să scrie în rusă, iar după asta s-a apucat de învăţat limba română.

„Nu am eroi din armată, prefer să caut printre oamenii obişnuiţi, să aflu cum îşi trăiesc vieţile. Sunt tânăr, dar foarte matur pentru vârsta mea. Cap bătrân pe umeri tineri - cum se spune. Vreau să studiez Istoria şi Arheologia la facultate. Şi aş vrea mult să lucrez la un proiect al Mării Negre“, mai spune Joshua Boyle, „românul“ din Marea Britanie. 

Pe aceeaşi temă: 

Străinii fascinaţi de istoria militară a României: „Este nedrept ca uriaşul sacrificiu al României în războaie să nu fie cunoscut“

FOTO Străinii care îmbracă uniforma de ostaş român în războaie. Mesajul lor transmis de Ziua Armatei Române

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite