Focar de COVID-19 la o clinică privată din Constanţa. Secţia de Chirurgie şi Blocul operator au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacient spital FOTO Guliver / GettyImages
Pacient spital FOTO Guliver / GettyImages

Un focar de Covid-19 a fost declarat la o clinică medicală privată din Constanţa, după ce zece persoane au fost infectate. Din cele zece persoane, nouă sunt medici, asistenţi şi personal administrativ şi unul este pacient.

Conducerea Medstar General Hospital a transmis, luni seară, un comunicat de presă, legat de cazurile de Covid-19 de la această unitate. “Primii angajaţi depistaţi pozitiv la virusul SARS-COV2 în urma testării RT-PCR, săptămâna trecută, au fost asistenţi medicali şi infirmiere din Secţia chirurgie şi Bloc operator. Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate şi aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecţie şi asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcţia de Sănătate Publică”, se arată în comunicat. 

Sursa citată precizează au fost testaţi şi ceilalţi angajaţi care în urma anchetei epidemiologice s-au încadrat în definiţia de contact direct sau contact apropiat faţă de cazurile confirmate.

Ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize nu au fost afectate. „Ambulatoriul de specialitate şi Laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, cu aplicarea tuturor măsurilor de protecţie care se impun. Personalul acestor două structuri nu a intrat în contact direct cu angajaţii spitalului, aşa cum prevăd şi normele interne, nefiind înregistrat niciun caz suspect sau confirmat în Ambulatoriu sau laborator. În momentul de faţă, toate consultaţiile şi investigaţiile se desfăşoară conform planificărilor existente”, se mai arată în comunicat. 

Un focar de Covid-19 a fost declarat la o clinică medicală privată din Constanţa, după ce zece persoane au fost infectate cu Covid-19. Din cele zece persoane, nouă sunt medici, asistenţi şi personal administrativ şi unul este pacient. Focarul a fost descoperit după ce o asistentă s-a simţit rău, a mers la spital, a fost testată pentru Covid-19 şi rezultatul a fost pozitiv.

Pe aceeaşi temă: 

Cum a fentat sistemul ambulanţierul din Vaslui care şi-a adus acasă fiica, pacient zero al focarului COVID dus pe litoral 

Reacţia halucinantă a tatălui unei tinere din grupul ajuns focar de COVID-19 pe litoral: „Şi-au întrerupt vacanţa din cauza acestei mascarade”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite