Fondatorul comunităţii „Mutat la ţară - Viaţa fără ceas“: România rurală ar avea o şansă prin extinderea internetului. Tinerii vor să se retragă în natură, dar au nevoie de conexiune cu restul lumii

Sursa Facebook Andy Hertz

Lipsa internetului în mediul rural din România împiedică mulţi români în floarea vârstei să se retragă la ţară, pentru că orice muncă la distanţă presupune o bună conexiune cu restul lumii - pe cale electronică, în secolul 21.

Andy Hertz, fondatorul comunităţii „Mutat la ţară - Viaţa fără ceas“, a relatat propria experienţă şi a împărtăşit concluzia trasă din discuţiile cu nenumăraţi tineri care ar dori să trăiască în mediul rural, chiar şi într-un colţ îndepărtat de ţară. Ei însă nu pot face acest pas pentru că nu au cum să-şi continue munca, de la distanţă, în aceste condiţii.

Oamenii nu vor să renunţe la studii sau la ocupaţia lor, dar ar vrea să o desfăşoare într-un mediu cât mai apropiat de natură, făcând activităţi care le-ar îmbunătăţi calitatea vieţii şi ar ridica, cu siguranţă, nivelul comunităţilor locale.

Iată ce a scris Andy Hertz în după-amiaza de joi, 25 iunie, din locul său de rai din Munţii Apuseni - pentru care a renunţat la o viaţă în Londra: 

„Tare plăcută cafeaua astăzi dimineaţă, pe terasă, la soare. Priveam munţii de peste vale şi trăgeam cu urechea spre camera din spatele meu, la discuţii despre axe, coordonate, arii, vârf de triunghi, x, y, minus, etc. Asta în vârful unui cătun!

Un vecin, student, venit la ţară, în legătură directă cu colegii lui şi cu profesoara de la facultate. Noroc că astăzi e soare şi internetul satisfăcător. În altă zi, dimineaţa, tot aici, nu şi-a putut da examenul din cauza internetului prost. Ploua. Educaţia pe aici, în Apuseni, se face în funcţie de condiţiile meteo, în secolul 21.

Pentru unii care vor să trăiască în izolare, cu un secol în urmă, e ok şi fără internet, dar culmea, sunt şi ei aici, online, cocoţaţi pe vreun gard ca să prindă semnal. Pentru sate, săteni şi viitorul nostru, pentru copii, nu e suficient aşa cum e. Banii veniţi de la Apia sau pensiile nu sunt suficiente pentru a relansa, nici măcar pentru a susţine la nivelul din prezent, satele României, oamenii. Bătrânii se duc, e mersul firesc al lucrurilor. Apoi, nu putem fi toţi agricultori.

Pe Valea în care trăiesc va rămâne un singur copil dacă lucrurile rămân aşa. Dar cu ajutorul conectării, satul ar putea arăta cum a fost odată, cu menţiunea că nu toţi vor deţine ferme, ci fermierii vor fi susţinuţi de cei care lucrează online sau prin online, şi invers. Îşi vor putea vinde produsele.

Cu o vacă şi o grădină nu mai poţi susţine o familie în condiţii actuale. Pe vremuri, când nevoile se rezumau la supravieţuire, era altceva. Simplitate nu înseamnă sărăcie, nici lipsă de educaţie!

Cunosc tineri care nu vin nici în weekend la ţară, pentru că nu au internet. Mi-au trecut pragul oameni care s-ar fi mutat deja aici, cu copii cu tot, dar au ales alte locuri, pentru că au nevoie de internet.

Satul nu mai poate înainta doar prin agricultură, iar copiii satelor, printr-o educaţie adecvată făcută prin şcoală, au dreptul la această deschidere către lume. Trebuie să poată alege între a deveni fermieri şi a deveni şoferi, medici sau IT-şti. Dacă vor să devină fermieri, e foarte bine. Dar e incorect şi trist să nu aibă de ales, şi mai ales să nu-şi poată valorifica munca la preţul ei real. Internetul le poate arăta ce înseamnă America, Franţa, Vivaldi sau Queen, ce înseamnă un război, ce înseamnă planeta Marte. Trebuie să ştie! E alegerea lor, a părinţilor lor, şi meritul sau vina învăţământului apoi, dacă vor alege bine sau prost în viaţă, dar orizontul şi cunoaşterea nu e firesc ca în Europa lui 2020 să se termine după deal.

Sloganul "împreună suntem mai puternici" nu e vorbă în vânt, dar cum putem fi împreună, cum putem colabora şi dezvolta ceea ce ne-am propus, fără internet?

Un copil de la sat ar trebui să aibă aceleaşi drepturi, dar şi orizonturi, ca şi cel de la oraş. Evident că statul nu îşi permite să aloce bani pentru a oferi aceleaşi şanse unui copil dintr-un cătun, egale cu ale unui copil care trăieşte într-un oraş. Nu putem vorbi acum de lecţii de canto sau facultăţi în vârf de munte. Dar poarta către toate cele ce se găsesc prin lume, măcar pentru habar, pot veni la copiii de la ţară, acasă, prin internet. Altfel, aceşti copii, care sunt şi ei viitorul României, sunt condamnaţi la o viaţă lipsită de alegeri. Tot ce vor cunoaşte ei va ţine de un orizont îngust, care se termină după deal, iar singura şansă va fi şcoala, care în unele locuri şi ea stă prost la capitolul acesta.

Vedeţi că şi în alte ţări lumea se îndreaptă spre sate, dar ce sens are să te rupi total de lume, în timp ce alţii iau decizii pentru tine şi viaţa ta? Vrem la ţară, vrem o lume verde şi frumoasă, dar nu izolare, nu lipsă de cunoaştere.

(nu vorbesc de 5G, ca să ne înţelegem, ci de fibră, de fir, de cablu!)

Satul are nevoie de fermieri conectaţi care să vândă direct produsele lor, nu de fermieri care nu au acces la informaţie şi sunt păcăliţi veşnic de samsari! Satul are nevoie de agro-turism, de mici firme, are nevoie de tineri şi de educaţie! Fără internet, ne stingem cu fondurile europene cu tot. Sau vom reveni la munca plugului, cu 100 de ani în urmă, fără maşină, fără drujbă, fără baie, fără şanse şi fără conectare, în timp ce în Austria ţăranul, vinerea seara îşi pune cămaşa şi pleacă la un spectacol în oraş, pentru că află de el pe internet, ...lăsând acasă sau luând cu el turiştii care i-au închiriat camere şi îi consumă produsele, veniţi tot prin internet!

Cunosc pe cineva care pictează vase de lut în Timişoara. De ce nu ar putea face asta la ţară firma respectivă? Păi poate, dar fără internet nu va veni niciodată, ci va lăsa banii acolo, în oraş, între 4 pereţi de beton, când la ţară, angajaţii ar putea picta în curte, la soare, la umbra unui nuc, fără ceas, fără trafic, fără poluare! Iar curierul, contactat/calculat online, poate veni după produse.

Fără internet nu se poate înainta. Ştiu că unii doriţi doar natură şi păsărele, dar restul sătenilor?

Nu vorbim despre transformarea satelor în oraşe, ci despre conectare, despre informaţie, despre avantajele tehnologiei care pot fi folosite pentru a ne uşura munca şi a ne îmbogăţi viaţa.

Acces pe drum avem, sau ar fi trebuit să avem deja cam peste tot. Următorul pas e conectarea!

Nu putem trăi cu toţii doar din agricultură, iar cultura, educaţia, micii producători, fermierii, turismul etc., îmbinate cu ajutorul internetului, ar putea relansa România. Nu peste noapte, dar în cel mult 10 ani.

E vorba de un proces invers: mai întâi creezi condiţii ca tinerii să vină, nu îi aştepţi pe ei să rezolve toate aspectele apoi.

Peste 10 ani oricum va fi internet peste tot. De ce nu putem face asta acum?“ 

Membrii comunităţii îşi spun părerile legate de problema conectării la internet. Unii cred că aceasta va fi o problemă rezolvabilă în câţiva ani datorită progresului tehnologic, fiind unul dintre puţinele aspecte în care România excelează chiar spre deosebire de ţări avansate. Alţii consideră că lipsa internetului este într-adevăr o mare piedică în calea dezvoltării României rurale, care se depopulează până la desfiinţare.

„Excelentă analiză si pledoarie! asa cum este programul <Casa verde> pentru energie în zone izolate, aşa ar trebui un program guvernamental <Casa conectată>, na, ofer gratis titlul“, spune Gabriela, o dobrogeancă prin adopţie care s-a stabilit într-un sat de la poalele Munţilor Măcinului. 

Pe aceeaşi temă: 

Românul care a lăsat Londra pentru o viaţă liniştită într-un sat de munte din Apuseni: „Majoritatea celor de la oraş trăiesc aidoma unor roboţi“

Românii au ajuns să râvnească în masă după case la ţară. „Trei camere în zona semicentrală din Bucureşti au preţ de vilă individuală în jurul oraşului“