FOTO Ţinutul Casienilor, locul unde s-a născut sfântul care a creştinat Apusul. Oaza de verdeaţă şi apă ascunsă vederii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lângă Cheile Dobrogei se află o mănăstire ridicată pe stânca unde un sihastru, Sfântul Ioan Casian, şi-a avut sălaş. Lui Casian îi datorează credinţa Biserica Apuseană.

La 51 de kilometri de Constanţa spre Cheile Dobrogei se află Casian, o oază de verdeaţă şi apă ascunsă vederii, ce se descoperă privitorului îndrăzneţ care cutează să o caute. Când drumul alb de la Tulcea începe să şerpuiască şi să urce uşor, e semn că după colinele de pe valea Casimcea, ce lega în antichitate cetatea Capidava de cetatea Histria, te aşteaptă un pisc de stâncă în care s-au adăpostit sihaştri. 

GALERIE FOTO CU ŢINUTUL CASIENILOR

Pietrele scrise, descoperite la 1913 de marele istoric şi arheolog Vasile Pârvan, spuneau călătorilor şi localnicilor că acolo sunt hotarele Ţinutului Casienilor, cu „peşteruca“ sa. Literele săpate povesteau, în caractere puţine, despre neamul Casienilor, oameni înstăriţi care au populat în vechime aceste locuri. Din el s-a tras Sfântul Ioan Casian, întemeietorul calendarului creştin şi cel care a fondat monahismul apusean. Moaştele sale sunt ţinute la loc de cinste în Marsilia, într-o criptă din basilica Sfântul Victor, în abaţia întemeiată de el în anul 420. 

Apusul, creştinat de un dobrogean

Ioan Casian s-a născut în anul 365, pe Valea Casimcei, lăsând bunăstarea lumească a familiei sale pentru traiul auster de sihastru. Cu fratele său întru credinţă Gherman, Casian a plecat în lume, în misiunea de propovăduire a creştinismului. Fuseseră îndrumaţi de alt preot provenit din Ţinutul Casienilor - Teotim I, supranumit Scitul. Cutreieră Egiptul, apoi se duc la Constantinopol şi merg în Capadocia, petrecând timp în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur de la care şi-au luat învăţăminte. La Roma, Ioan Casian devine preot, iar Papa Innocent I îl trimite în Galia, pe teritoriul actual al Franţei. Casian organizează aici viaţa monahală după modelul celei din Bizanţ, unde studiase. Mentorul creştinilor din Apus moare în anul 435, la vârsta de 70 de ani, la Marsilia, fiind canonizat de Biserica Catolică spre finele secolului al V-lea şi pomenit în ziua de 23 iulie. Biserica Ortodoxă Română îl canonizează abia în 1992 şi îl cinsteşte, de atunci, la 28 februarie (foto jos - sursa basilica.ro). 

image

„Stabilit în Marsilia pe ţărmul Mării Mediterane, Sfântul Ioan Casian a rămas toată viaţa pătruns de farmecul peisajului dobrogean şi de poezia simplă a vieţii rustice, de copilărie. În anii bătrâneţii, pământul Dobrogei natale, cu frumuseţile lui sălbatice, îi va aduce Sfântului adieri de nostalgie. Adăpostit de arcuirea lină a Golfului Lyon, ca într-un vast amfiteatru, oraşul şi împrejurimile sale îi aminteau monahului dobrogean ceva din atmosfera meleagurilor natale. Lumina strălucitoare a soarelui, zilele calde, însorite, ivirile albicioase ale calcarelor, vegetaţia arbustivă, livezile şi viile îi stârneau trăiri inefabile. Lumină şi culoare provensale se interferau cu linişti şi singurătăţi dobrogene. Uneori, copleşit de duioase amintiri, se confesează în scrierile sale mărturisind nostalgia după ţinuturile natale, locurile copilăriei şi dorul de părinţi. «În sufletul nostru», scrie Sfântul, «apar zilnic noi frământări: ne simţim cu putere împinşi să ne reîntoarcem în provincia noastră şi să ne revedem părinţii»“, spun preoţii de la mănăstirea sfântului. 

Învierea spiritului monahal

Au mai trecut de atunci ani până când o obşte de călugări s-a încumetat să înfrunte viscolul Dobrogei pentru a găsi urmele sfântului. Cu multă râvnă şi destulă temeritate, o mănăstire mândră s-a ridicat aici, ca paznic la porţile stâncii unde sihastrul s-a rugat zi şi noapte pentru îndreptarea semenilor săi. 

Vizitatorii îşi lasă maşinile la poarta mănăstirii, apoi încep urcuşul pe jos trecând pe sub turla care împodobeşte intrarea semeaţă din lemn, sculptată de mâini pricepute. În dreapta ai pangarul cu iconiţe, icoane, mătănii, mir, cărţi şi alte obiecte bisericeşti, iar alături este căsuţa unde găseşti bunătăţi făcute pentru călători: siropuri naturale, şerbet, dulceţuri. În faţă ai biserica, clopotniţa, chiliile şi grădina îngrijită. 

Drumul sinuos către peştera ascunsă în stânci

Ocoleşti acareturile spre dreapta, ca să dai de drumeagul ce duce spre stânci. La robinetul cu apă limpede îţi speli faţa şi mâinile şi îţi ostoieşti setea provocată de colbul Dobrogei. Apoi începe coborâşul abrupt, unde e bine să ai încălţări potrivite, căci pantele dezvăluie râpe periculoase.

Dar efortul îţi va fi răsplătit odată ce ajungi pe platoul de deasupra stâncilor, de panorama rar întâlnită în Dobrogea, pe care o găseşti doar în nordul ţinutului. Într-o privire cuprinzi forme de relief variate, ca într-un buchet al pământului. 

Punctul de atracţie este lacul Casian, un lac artificial de acumulare, pe care răsar plauri. Tabloul bucolic este întregit de câmpiile înverzite pe care pasc turme de mioare şi de căpriţe în sunet de talange, acompaniat de lătratul câinilor de stână, ciripitul păsărilor, pleoscăit de peşti şi orăcăit de broaşte. 

Natura trebuie tratată, însă, cu respect la fiecare pas. O mişcare nesocotită pe stâncile acoperite de vegetaţie te poate duce în tărâmul antic al Casienilor, acolo de unde vin legendele locului. 

Urcuşul, o încercare

După ce-ţi încarci sufletul de frumuseţe, urmează partea a doua a coborârii, pe acelaşi drum strâmt şi anevoios. Vei ajunge la poalele stâncilor pe care cresc copaci, iarbă, muşchi de pădure. Acum vine partea cea mai grea: urcatul pe scara abruptă care duce la peştera Sfântului Casian. Sunt zeci de trepte din fier, străjuite de o balustradă subţirică de care te prinzi cât să nu ameţeşti de tot.

Sus este peştera, unde oamenii au aşezat prinos: mese de rugăciune pentru slujbele preoţilor, icoane, cruci, candele. Este momentul de reculegere pentru care ai străbătut drumul pe orizontală şi pe verticală. Din pragul peşterii ale cărei cotloane se pierd în măruntaiele beznei se vede priveliştea cu o perdea de eoliene la orizont. 

Învăţătura

Oamenii privesc tăcuţi şi vorbesc în şoaptă, parcă să nu destrame vraja locului. Se închină la icoane, se reculeg, privesc în zare, prelungind şederea în grota sihastrului. La plecare te aşezi cu spatele spre privelişte şi cobori cu mare băgare de seamă pe treptele care te pun la grea încercare. 

Ajuns pe stânca tare, iei drumul pieptiş înapoi, iar urcuşul spre mănăstire ţi se va părea acum altfel. Căci oprirea pe platoul stâncilor capătă alt sens: ajungi să te bucuri de tot dacă ştii să îţi măsori paşii, să-ţi controlezi emoţiile, să-ţi învingi fricile şi să faci din temeri pietre pe care să calci în drumul tău.   

Ce mai găseşti de vizitat 

Zona extraordinar de frumoasă a Dobrogei este perfectă pentru hoinăreală, sporturi extreme sau vizitarea locurilor. Pe teritoriul comunei Grădina se află Cheile Dobrogei, masivul muntos care a fost cândva recif de corali de pe fundul Mării Thetis, strămoaşa Mării Negre. Sunt sute de hectare de rezervaţie naturală, cu fosile încastrate în pereţii calcaroşi, perfect conservate - unice în ţară. Drumul şerpuieşte de-a lungul Cheilor, printre formaţiuni muntoase roase de timp, ca într-un decor de film din vremuri imemoriale. 

image

„Rezervaţia este formată din calcare din perioada jurasicului, cu o faună şi o floră de interes deosebit. Calcarele cheilor reprezintă rămăşiţe de atoli, ceea ce justifică forma semirotundă a pereţilor. Pereţii sunt orientaţi est/vest şi nu au o înălţime mai mare de 40m. Platourile calcaroase cu forme ciudate, bătute de trecerea apei, mărginesc de o parte şi de alta şoseaua. Alături de frumuseţile naturale, zona este presărată şi cu numeroase urme arheologice, în special cele găsite în peşterile presărate de-a lungul Cheilor Dobrogei - resturi de unelte, vânat şi chiar urme osteologice ale tipului de oameni care populau această zonă în epoca preistorică“, arată specialiştii care au studiat aria protejată, aflată în custodia Direcţiei Silvice Constanţa. 

Peşterile de la Gura Dobrogei

Ei vorbesc şi despre valoarea altor două peşteri săpate în calcar, declarate monumente ale naturii: Peştera La Adam şi Peştera Liliecilor, ambele aflate la Gura Dobrogei, un sat cu rezervaţie naturală aflat în componenţa comunei alăturate Târguşor.  Din Peştera La Adam a fost scoasă la suprafaţă o piesă unică - un molar care aparţine lui homo sapiens fossilis, cu o vechime de 120.000 de ani î.e.n., ceea ce o clasează printre cele mai importante zone speologice din Europa, cu 80 specii de fosile jurasice şi de mamifere cuaternare studiate. În această grotă au mai fost descoperite cinci piese de piatră cioplită, care au fost identificate ca aparţinând unui altar închinat zeului Mitras, identificat cu Zeul Luminii. Mai mult decât atât, în apropierea peşterii există vatra unei aşezări care poartă numele «Ester», denumire cu puternice rezonanţe în Vechiul Testament. 

Peştera Liliecilor de la Gura Dobrogei are 3 intrări şi galerii lungi de 500 metri, în care au fost atestate mărturii ale activităţii umane, unelte de silex paleolitic şi neolitic, fragmente de ceramică neolitică, cât şi obiecte mai recente din metal aparţinând epocii fierului. Aici se adăpostesc colonii de lilieci din specii mediteraneene. Pasionaţii de speologie pot cutreiera şi Peştera Adăpostul Rândunelelor, Peştera Babei (Peştera La Izvor), Peştera de la Ghilingic, Peştera de la Mireasa, Peştera de la Cariera Nouă. Zona are şi însemnătate arheologică, nu doar geologică. În satul Cheia a fost descoperit un fragment de stâlp militar roman inscripţionat, care precizează distanţa în mii de paşi („milia pasum“) până la Histria. Aici a fost cândva o aşezare romană, Vicus Casiani, ale cărei hotare se terminau la intrarea în Cheile Dobrogei.

Histria, cea mai veche urbe 

Nu departe de Cheile Dobrogei, la 35 de kilometri, se află cetatea Histria, cea mai veche aşezare urbană de pe teritoriul ţării noastre. Coloniştii din Milet au întemeiat-o în anul 650, ca port pentru comerţul de la Marea Neagră. Mărirea Histriei era certificată de faptul că urbea avea monedă proprie. Stăpânită la un moment dat de Burebista, Histria a fost readusă la lumină de Vasile Pârvan, care la începutul anilor 1900 a demarat campania de săpături în Dobrogea, pentru a aduce la suprafaţă lumea antică în care s-a semnat actul de naştere a poporului român. 

Singura biserică îngropată din România

Histria este pe teritorul comunei Istria, unde se află singura biserică îngropată din ţară. I se spune aşa pentru că, spre deosebire de bisericile unde se urcă nişte trepte pentru a intra în lăcaş, la Istria credincioşii coboară câteva trepte pentru a pătrunde în bisericuţa albă, ridicată de localnici pe contraforţi ca de cetate, cu coloane antice drept stâlpi şi cu ulcioare zidite în pereţi pentru a avea rezonanţă de catedrală. A fost construită astfel pentru a fenta ordinul stăpânirii otomane din Dobrogea de dinainte de 1878, care prevedea ca niciun lăcaş de cult creştin să nu fie mai înalt decât cele musulmane. Aceasta este explicaţia pentru care bisericile foarte vechi din această parte a ţării nu au turle, ele fiind ridicate mai târziu, separat de corpul bisericii. Oamenii spuneau că bisericile nu au glas fără turle, iar acum vocea lor este auzită în toată Dobrogea. 

Pe aceeaşi temă: 

Cele mai frumoase peşteri ale sihaştrilor din Dobrogea. Unde se găsesc locurile care au devenit altar al creştinismului

Povestea călugărului Efrem, artistul de la Dervent. Minunăţiile monahului din faimoasa mănăstire a Dobrogei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite