FOTO Dorinţele neîmplinite ale lui Mihai Eminescu. Marea, ultimul lui dor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul lui Mihai Eminescu şi statuia Veronicăi Micle de la Constanţa
Bustul lui Mihai Eminescu şi statuia Veronicăi Micle de la Constanţa

Când a vizitat Constanţa, în iunie 1882, Luceafărul poeziei româneşti a fost marcat definitiv de întinderea albastră a Mării Negre. De aici, de la mare i-a promis ceva iubitei sale şi tot marea l-a inspirat să-şi scrie testamentul artistic.

Era iunie 1882, când Hotel D`Angleterre din Constanţa, pe locul căruia se află astăzi Hotelul Intim, primea vizita unui turist-nepereche: Mihai Eminescu. Poetul venise la mare pentru 10 zile pentru a face băi şi a-şi trata afecţiunile la picioare.

Eminescu a ocupat o cameră la mansardă, situată pe colţ, de la ferestrele căreia marea i se înfăţişa în toată splendoarea. Melancolia poetului a fost alimentată de vederea mării, iar dorul de fiinţa iubită l-a făcut să scrie Veronicăi Micle o scrisoare la trei zile.

Călătorul Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle din mansarda unui hotel de pe malul mării, Hotel D’Angleterre: „Constanţa este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Viaţa e cam scumpă aici. Casele au oarecare eleganţă, căci clădirile sunt din piatră pătrată. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe întinderea mării. (...) Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, şi rămân al tău. La anul să ştii că venim amândoi aici“, scria Luceafărul la 16 iunie 1882.

Coincidenţă tulburătoare: peste 7 ani, la data de 16 iunie 1889, România era deja îndoliată de moartea Poetului său.

Mihai Eminescu n-a mai revenit la Constanţa, dar amintirea mării l-a făcut să îşi compună testamentul literar. În decembrie 1883 îi este publicată poezia „Mai am un singur dor“, în care Eminescu mărturiseşte ultima sa dorinţă: să fie lăsat să să odihnească la malul mării.

Mihai Eminescu a fost înmormântat la 17 iunie 1889 la Cimitirul Bellu, între un tei şi brad. Bustul poetului, la poalele căreia se afla statuia iubitei sale, stă de strajă pe faleza Cazinoului din Constanţa.

Un liceu situat în zona veche a oraşului, nu departe de Hotel D`Angleterre, poartă numele lui Mihai Eminescu.  Una dintre cele mai frumoase străzi ale Constanţa, situată chiar pe malul mării, deasupra plajei Modern, a primit numele poetului. Iar de ziua poetului, la 15 ianuarie, cofetarul Silvian a realizat sculptura în ciocolată dedicată lui Mihai Eminescu.

Poezia „Mai am un singur dor“

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea marii;

 

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

 

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas sş dea
Frunzişului veşted.

 

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

 

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

 

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

 

Luceferi, ce răsar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbeasca iar.

 

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

Mihai Eminescu, 1883
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite