FOTO Duhovnicul Calciu Dumitreasa, victimă şi călău. Cum l-a găsit pe Dumnezeu părintele silit să se alăture torţionarilor care-i îngrozeau pe deţinuţi
0
Originar din Dobrogea, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa n-a fost încarcerat în marele lagăr de exterminare, care a fost această regiune în primii ani ai comunismului. Fiind simpatizant legionar, studentul tulcean de la Medicină a primit tratamentul gândit special pentru adepţii acestei mişcări: închisoarea de reeducare de la Piteşti, oribilul experiment care a căutat să distrugă din subiecţi orice urmă de umanitate.
Într-o ţară afectată profund de experienţa comunismului, data de 9 martie, când este marcată Ziua deţinuţilor politici anticomunişti, a trecut aproape neobservată. Victimele regimului de teroare, supravieţuitoare sau trecute în nefiinţă, au fost onorate prin gândurile de recunoştinţă ale urmaşilor pentru sacrificiul făcut.
Luptătorul anticomunist Constantin Ticu Dumitrescu, fostul lider al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), n-a mai apucat această clipă. El s-a stins din viaţă la 5 decembrie 2008, iar la exact trei ani după moartea sa, la 5 decembrie 2011, o lege a consfinţit data de 9 martie ca fiind ziua celor care au cunoscut temniţele comuniste. Ticu Dumitrescu a fost atât de marcat de detenţia de la Canal, încât a mărturisit că ani de zile nu a mai putut călca în Dobrogea din cauza amintirilor atât de dureroase. „Îmi jurasem să nu mai văd Dobrogea vreodată. Aşa resentiment aveam pentru viaţa pe care am dus-o aici“, a declarat la Memorialul Durerii fostul condamnat la muncă silnică.
Originar din Dobrogea, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa n-a fost încarcerat în marele lagăr de exterminare, care a fost această regiune, în primii ani ai comunismului. Fiind simpatizant legionar, studentul tulcean de la Medicină a primit tratamentul gândit special pentru adepţii acestei mişcări: închisoarea de reeducare de la Piteşti, oribilul experiment care a făcut din subiecţi neoameni.
„Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pe la Piteşti“
Mărturiile supravieţuitorilor şi reconstituirea acelor ani arată cum se producea inimaginabilul. Tineri care făceau parte dintr-o viitoare elită a României au fost supuşi unui sistem de tortură ce depăşea limitele umane. Reduşi la statutul amorf de victimă, cei mai mulţi dintre ei acceptau să devină călăi pentru tovarăşii lor de suferinţă. Acesta era, de fapt, elementul-surpriză pe care mizaseră torţionarii. Când eşti atacat cu bestialitate de cel pe care îl credeai camarad şi eşti bătut până devii de nerecunoscut, orice reazem fragil dispare.
„Ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginaţie şi depăşeşte cu mult limita suferinţei. Nu aveai de ales: ori făceai ca ei, ori mureai. Nu putem judeca pe nimeni care a trecut pragul închisorii de la Piteşti“, a declarat Paul Andreescu, liderul AFDPR Constanţa, cel pe care Octav Bjoza, preşedintele AFDPR România, l-a numit „exemplu de verticalitate şi integritate“.
Transformarea
Printr-o astfel de experienţă a trecut şi tânărul Gheorghe Calciu. Născut la 24 noiembrie 1925 la Mahmudia, o aşezare din Delta Dunării situată pe Braţul Sfântul Gheorghe, fiul de plugar era mezinul unei familii cu 11 copii. A fost singurul trimis la şcoală - întâi la liceul Spiru Haret din Tulcea, apoi la facultatea de Medicină la Bucureşti, unde s-a înscris în 1946.
Cu patru ani înainte, în 1942, fusese arestat pentru prima oară pentru activitate legionară. În 1948 a fost ridicat din nou de autorităţi pentru acelaşi motiv. Este condamnat la 8 ani de închisoare, iar în 1949, studentul medicinist ajunge în penitenciarul Piteşti. A fost începutul coşmarului pentru paşnicul tânăr din Mahmudia, descris ca fiind întotdeauna calm şi zâmbitor.
Parcursul lui Gheorghe Calciu a fost cercetat în amănunt de istoricul Alin Mureşan, cercetător al Centrului de Studii în Istorie Contemporană şi autor al cărţii „Piteşti, cronica unei sinucideri asistate“, tipărite la Polirom sub egida Institutului de Investigare a crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
„Confuzia dintre victimă şi agresor programatic urmărită de regimul comunist este sintetizată mai bine ca oriunde în destinul excepţional al părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa“, arată cercetătorul Alin Mureşan.
Căderea
Schinguit pentru a face tot felul de declaraţii incriminatoare, inclusiv despre persoane nevinovate, Calciu a cedat terorii. Trece de partea cealaltă a baricadei, devenind unul dintre „reeducaţi“, ajutoare de nădejde pentru torţionari.
„Căderea studentului Gheorghe Calciu aici a început, în urma contactului brutal cu violenţele cu totul ieşite din comun. A fost forţat să scoată informaţii de la alte viitoare victime ale «reeducării». Înspăimântat, şi-a adâncit căderea odată cu transferul în Gherla din august 1951.
În realitate, Calciu a făcut ceea ce încercau să facă marea majoritate a celor trecuţi prin încercările Piteştiului: să se strecoare. Odată cu ieşirea la muncă în Unitatea de Producţie din închisoarea Gherla, a încercat să se facă util administraţiei pentru a nu mai avea de a face cu schingiuirile. Astfel, a devenit pe rând vânzător şi contabil la cantină, ajutorul magazionerului şi al contabilului temniţei, legătura deţinuţilor cu grefa. În paralel, însă, funcţiona ca informator rezident, fiind unul dintre cei care strângea notele altor deţinuţi“, precizează autorul în volumul său.
Revenirea
Remuşcările îl cuprind treptat, iar în 1955 are loc momentul în care Calciu se afirmă ca un opozant al administraţiei comuniste. Implicat într-un proces de culpabilizare a deţinuţilor de la Piteşti, el se împotriveşte cu determinare acestei idei. Primeşte alţi 15 ani de temniţă, dar sufletul său intrase pe calea eliberării.
„De aici încolo, revenirea sa avea să fie cel puţin la fel de spectaculoasă ca şi prăbuşirea. Închis la Casimca Jilavei special amenajate pentru exterminarea celor implicaţi în procesul «Valeriu Negulescu», Calciu s-a dedicat îngrijirii colegilor săi, ajungând chiar să-şi taie venele pentru a oferi din sângele său deţinutului Constantin Oprişan, bolnav de TBC, şi salvând viaţa unui alt coleg“, notează istoricul Alin Mureşan.
Gheorghe Calciu este eliberat din Aiud la 18 mai 1963, apoi mai stă un an cu domiciliu obligatoriu în comuna Viişoara, până în august 1964. Urmează facultatea de Filologie, apoi îşi desăvârşeşte studiile cu Teologia, carieră pe care nu o va părăsi niciodată. La căsătoria cu Adriana Dumitreasa preia numele soţiei, devenind Gheorghe Calciu Dumitreasa. Cei doi vor avea un fiu, Andrei.
Ridicarea
Atitudinea preotului ajuns profesor la Seminarul Teologic devine din ce în ce mai radicală, astfel că provoacă stupefacţie când critică deschis demolarea bisericii Enei din Bucureşti în 1977. La 8 martie 1979, părintele rosteşte „Întâiul cuvânt pentru tineri“ din seria celor şapte scrise, care avea să-i atragă furia autorităţilor comuniste. Este arestat în 1979, condamnat la 10 ani de închisoare şi supus inclusiv unei tentative de asasinat.
„Familia era şi ea urmărită pas cu pas: soţiei i s-a interzis accesul în ambasadele statelor occidentale, iar cele aproximativ 8000 de scrisori de susţinere au fost interceptate pentru a crea impresia că lupta Părintelui Calciu nu se bucură de niciun fel de ecou“, arată istoricul Alin Mureşan.
Eliberarea
Însă Occidentul auzise deja de rezistenţa disidentului Calciu Dumitreasa, care primise de la comunişti numele de cod „Cucu“. Ceauşescu l-ar fi vrut anihilat, dar se temea de reacţia internaţională. Niciun plan de compromitere a părintelui nu reuşise, nici măcar ideea de a-l declara homosexual. Când este eliberat în august 1984, după executarea a jumătate din pedeapsă, preotul şi-a dat seama că închisoarea continuă dincolo de zidurile penitenciarului. Zilnic, nu mai puţin de 36 securişti şi miliţieni îl filau pe „Cucu“, preotul pe care regimul comunist nu mai reuşea să-l controleze.
La stăruinţele familiei care se temea pentru viaţa sa, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, caterisit de Biserica Ortodoxă Română, acceptă să ia calea exilului. La un an de la eliberarea din puşcărie, în august 1985, duhovnicul ajunge în Statele Unite ale Americii. PreaSfinţitul Nathaniel, episcopul românilor din America, îl numeşte preot misionar, dându-i în grijă comunităţile de români din America de Nord. Din 1988 a preluat parohia românească de la „Sfânta Cruce“ din Alexandria, Virginia.
După Revoluţia din 1989 revine des în ţară, reluându-şi misiunea pentru credincioşii care îi căutau învăţătura. La 21 noiembrie 2006 se stinge din viaţă, la Washington, nu înainte de a plănui ultimul drum spre casă: lăsase cu limbă de moarte să fie înmormântat în ţară, la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ. Controversa nu l-a ferit nici după moarte. Moaştele sale au fost dezvelite de călugări, spre indignarea fiului său aflat peste Ocean, care a cerut reînhumarea preotului.
Posteritatea
Asemenea altor martiri ai neamului românesc care au îmbrăcat apoi haina preoţească, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a pătimit nespus în închisorile comuniste, atât cu trupul, cât şi cu sufletul. „Citesc acum la cărţile despre Piteşti şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo. Îîncerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat. (…) Sufletul nostru a murit acolo sau cel puţin a amorţit“, mărturisea preotul dobrogean.
Suferinţei teribile din temniţă se datorează naşterea unui mare duhovnic al românilor, care a căutat neîncetat drumul spre mântuire. Aşa l-a găsit pe Dumnezeu şi aşa a descoperit puterea de a se transforma miraculos într-o figură luminoasă a ortodoxiei, ca un viu exemplu că Răul poate fi învins.
Vă mai recomandăm
VIDEO Părintele Arsenie Papacioc, martirul creştin care a trăit o viaţă în slujba oamenilor
FOTO VIDEO Părintele Arsenie Papacioc, „spitalul de urgenţă al sufletelor“
Se încarcă comentariile...
