FOTO VIDEO Maratonist în deşert. Paul Dicu aleargă 250 kilometri pentru copii
0
Paul Dicu (43 de ani) este singurul român care participă la Maratonul Nisipurilor din Sahara, ce are loc săptămâna viitoare, ca să strângă bani pentru copiii bolnavi de inimă de la Spitalul Marie Curie din Capitală.
Constănţeanul Paul Dicu este singurul român care participă la una dintre cele mai dure curse de rezistenţă din lume: Maratonul Nisipurilor din Sahara (7-13 aprilie). Duminică, el porneşte pentru a treia oară în competiţia descrisă ca infernală, care „te sfărâmă pentru a te reconstrui mai bun“.
Alături de cei de la Fundaţia Inima Copiilor, Paul speră ca anul acesta să strângă destui bani cât să se poată cumpăra mobilier nou şi aparate medicale pentru Secţia de Cardio-chirurgie Pediatrică de la Spitalul Marie Curie din Capitală.
La Maratonul Nisipurilor, Paul are de parcurs 250 kilometri, în şapte zile, sub soarele ucigător, cu un rucsac de 11 kilograme în spate. Bagajul conţine kitul de supravieţuire, haine, sacul de dormit şi mâncarea pentru toată săptămâna de alergat prin deşert.
Organizatorii oferă doar adăpost în corturi berbere, raţia zilnică de apă şi, la nevoie, asistenţă medicală. Principala provocare este să rămâi în picioare la finalul cursei.
„Avem voie la 5 litri de apă pe zi, iar dacă temperaturile depăşesc 50 grade Celsius primim 6,5 litri de apă. Aceasta este raţia de apă la care avem dreptul. Aşa sunt regulile organizatorilor, este o cursă de autosuficienţă, cu resurse limitate, tocmai pentru testarea limitelor. Altfel, primeam 10 litri pe zi şi ne lăfăiam alergând şi bând apă, având toate condiţiile“, explică Paul.
Al patrulea maraton în deşert
Prima dată a alergat la un maraton în 2006, iar în deşert a început să alerge în 2010, la Sahara Marathon. Apoi, din 2011 a participat în fiecare an la Maratonul Nisipurilor.
„În timpul maratonului în deşert te gândeşti la toate şi la nimic. Vrei să îţi goleşti mintea, dar toate îţi trec prin cap. Te confrunţi şi cu Fata Morgana, vezi nori, copaci, turme de animale, oaze în deşert... Trebuie să îţi reglezi tot marşul, cu economie. Respiraţia o adaptezi în funcţie de relief: pe suprafaţă plată respiri într-un fel, iar pe dune de nisip sau pe creasta munţilor - în alt fel“, mărturiseşte Paul din experienţa unui maratonist în deşert.
Timonier şi telegrafist pe vapor
În copilărie, Paul era ciuca bătăilor, după cum el însuşi mărturiseşte. „Am fost sfrijit, firav, fricos, habar n-aveam să fac mişcare. Nu puteam să fug de la locul scandalurilor, mi se părea ruşinos. Stăteam acolo şi mâncam bătaie, până fugeau toţi“, râde Paul Dicu.
Băiatul de atunci voia să intre la Liceul de Marină. Numai că acolo se dădeau probe sportive, iar el nu era în stare să le treacă. Tatăl său a luat hotărârea decisivă. L-a împins de la spate şi i-a zis: „Aleargă!“. Paul a început să se antreneze. Nu l-a pasionat deloc alergarea, dar trebuia să intre la liceul dorit. Şi a reuşit. Avea 16 ani când profesorul de sport l-a luat deoparte şi-a început să-i arate arte marţiale.
„Pe vremea lui Ceauşescu, arte marţiale! N-am ratat o oră de sport, mai mult de frică, că profesorul Dinescu era un zbir“, îşi aminteşte Paul.
După absolvirea liceului, a plecat pe mare. „Am navigat câţiva ani, am condus nave, eram timonier şi telegrafist. Tot ce câştigam dădeam pe cărţi, echipamente, antrenamente. Nu rămâneam cu aproape nimic când ajungeam în ţară. Nu-mi pare rău, din contră! Că marea e frumoasă, tare!“, mărturiseşte Paul. La 25 de ani a renunţat la marinărie şi a făcut Facultatea de Drept, însă nici judecător nu avea să devină.
Calea prin deşert
A lucrat, de-a lungul timpului, ca scafandru la Delfinariul din Constanţa, apoi a devenit preparator fizic, iar când s-a înfiinţat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi a fost cooptat în echipa de specialişti în pregătirea talentelor.
A continuat să practice artele marţiale Aikibudo şi Tenshin Shoden Katori Shinto Ryu, începând să-şi testeze limitele fizice şi psihice la maratoane. Din ce în ce mai multe, din ce în ce mai grele, până a ajuns la piatra de încercare din deşertul Sahara.
De ce fuge cel mai tare în viaţă
Ca şi la cursa de anul trecut, şi la cea de anul acesta, Paul aleargă pentru copiii bolnavi de inimă. „De când i-am cunoscut pe Alex şi Enona, de la Fundaţia Inima Copiilor, parcă s-au luminat toate. Anul trecut, s-au strâns 27.000 de euro, doar în perioada în care am alergat în deşert. Bani care s-au dus în Secţia de Cardio-chirurgie Pediatrică de la Spitalul Marie Curie, secţie pe care-au ridicat-o copiii ăştia doi, din donaţii şi sponsorizări: 3,5 milioane de euro“, conchide Paul.
Evoluţia lui poate fi urmărită pe site-ul inpascupaul.ro.
Mesaj de la Inima Copiilor
„Poţi dona 2 euro prin SMS la numărul scurt 8861 (număr valabil în reţelele Cosmote, Orange şi Vodafone) sau online în cont. Poţi redirecţiona 2% din impozitul tău.
O vorbă bună, un articol pe blog, un share pe Facebook – spune mai departe povestea noastră cuiva care crezi că ar vrea şi-ar putea să ne ajute. Şi, desigur, poţi alerga în pas cu Paul...“
Se încarcă comentariile...
