FOTO Muzeu arheologic la subsolul unui bloc. Proiectul privat oferă acces gratuit publicului care vrea să viziteze vestigiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedere de sus a şantierului arheologic din Peninsulă Sursa Sorin Belu
Vedere de sus a şantierului arheologic din Peninsulă Sursa Sorin Belu

Constanţa va avea un prim muzeu arheologic public-privat, a cărui bază va fi inaugurată în Anul Centenarului, în zona veche a oraşului.

Este ideea unui grup de investitori - Lucian Aiftincăi, Adrian Panait, Doru Ungureanu şi Alina Rusu - care a cumpărat anul trecut de la proprietar un teren de 300 metri pătraţi în zona veche a oraşului. 

Locul este situat la intersecţia a două străzi (9 Mai cu Maior Gheorghe Şonţu), aproape de Cazino şi de Catedrala arhiepiscopală, iar noii proprietari ştiau despre el că este plin de vestigii arheologice. 

Planul a fost făcut de la început: vestigiile vor fi scoase la lumină şi conservate, iar subsolul va fi deschis publicului spre vizitare, printr-un parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Deasupra va fi construit blocul pe 4 nivele, în care vor locui cei 4 investitori. „Nu facem o afacere. Muzeul va fi deschis o zi pe săptămână şi va putea fi vizitat gratuit“, a declarat Lucian Aiftincăi, inginer de profesie. 

GALERIE FOTO 

La începutul lui septembrie, lucrările au demarat, sub supravegherea permanentă a unei echipe de specialişti ai muzeului: arheologii Traian Cliante (şef şantier), Laurenţiu Cliante, Tiberiu Potârniche, Aurel Mototolea. „Ei stau lângă noi cât este nevoie, indiferent de orele lucrate. Vin şi în weekend, deşi nu au program. Le apreciez foarte mult profesionalismul şi implicarea“, spune investitorul.

Stând pe şantier şi asistând la dezvelirea urmelor antice, Lucian Aiftincăi a fost captivat de descoperire. Pămânul ascundea trei straturi de civilizaţie tomitană, întinsă pe veacuri: civilizaţie elenistică (dinainte de secolul I), romană şi romano-bizantină. „Aici a fost o acropolă, posibil o clădire publică sau locuinţa unui bogătaş, judecând după piesele găsite: marmură prelucrată, ceramică, vase întregi (rarisime!), monede din bronz, olane, opaiţe, sticlă, fragmente de brăţări şi fibule“, relatează arheologul Aurel Mototolea. Piesele au fost duse în laboratoarele muzeului care le va curăţa, restaura şi expune în viitorul muzeu privat.

Săpăturile au atins adâncimea de 7 metri pe alocuri, până când s-a ajuns la stratul de pământ galben, unde va fi turnată fundaţia. Cea mai recentă urmă este un zid de exterior căptuşit cu mortar hidrofug, din perioada romano-bizantină, dinaintea marilor migraţii. Un colţ al terenului ascunde chiar o istorie dramatică: edificiul care exista aici în antichitate a fost mistuit de un incendiu, lucru dovedit de stratul de pământ rămas negru. Singura rămăşiţă de vietate găsită a fost mandibula unui câine, probabil surprins de foc. 

Relicvă antică găsită pe şantierul arheologic Sursa Lucian Aiftincăi

Şantier arheologic la Constanţa - viitor muzeu public-privat pe vestigii antice Sursa Lucian Aiftincăi

„Toată zona peninsulară a Constanţei este o rezervaţie arheologică, aici suntem în interiorul cetăţii antice. La finalul acestui şantier, constănţenii şi turiştii vor avea prima conservare in situ pusă în valoare ca muzeu privat“, afirmă arheologul Laurenţiu Cliante. O expoziţie asemănătoare se mai află la hotelul Ibis din Constanţa.

Investitorii se declară dispuşi să mai construiască astfel de clădiri pe al căror teren se găsesc vestigii. „Ne-am asumat această lucrare, ştiam că va fi foarte complexă. Pe teren am dat 95.000 euro, iar tariful muzeului este 28.500 lei - îl considerăm mic în comparaţie cu lecţia de istorie pe care ne-o predau arheologii. A fost alegerea noastră, am vrut să facem aici mai mult decât un bloc oarecare. Avem un respect imens pentru istorie. Este vorba despre identitatea noastră naţională, care trebuie transmisă mai departe“, arată Lucian Aiftincăi. 

Pe şantier - arheologi, investitori, muncitori Foto Sînziana Ionescu

Şantier arheologic la Constanţa - viitor muzeu public-privat pe vestigii antice Foto Sînziana Ionescu

Pe aceeaşi temă: 

Muzeul funerar în aer liber, unic în România. Inscripţiile străvechi arată cum erau deplânşi morţii în Antichitate

Imagini spectaculoase cu Dobrogea antică, recreată 3D într-un laborator studenţesc. Secretele umanoizilor din proiectele de arheologie virtuală

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite