FOTO VIDEO Protest la Consulatul Rus: „România n-ar face niciodată abuzuri, cum a procedat Rusia cu Crimeea. Aici, tătarii sunt privilegiaţi“
0Pentru prima dată în istoria recentă, tătarilor de pretutindeni nu le-a mai fost permis în acest an să meargă în Crimeea, pentru comemorarea celei mai negre zile a poporului lor: surghiunul de la 18 mai 1944, transformat în genocid.
Până în 2014, tătarii din lumea întreagă mergeau în Crimeea să ia parte la comemorarea surghiunului transformat în genocid. În acea zi de 18 mai 1944, toţi tătarii din Peninsula Crimeea au fost îmbarcaţi la ordinul lui Stalin în vagoanele morţii, care i-au dus spre stepa din Uzbekistan. Jumătate dintre ei n-au mai ajuns la destinaţie, iar supravieţuitorii au fost supuşi unui regim de exterminare.
Acum, graniţele noului teritoriu rusesc s-au închis pentru oaspeţii de aceeaşi origine cu locuitorii peninsulei. „Muftiul din Crimeea nu are voie să ne contacteze, sunt speriaţi cu toţii, trăiesc într-o stare de teroare şi ameninţare care ne împiedică să fim în legătură ca până acum. „După Revoluţia din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunităţii tătare din România participau la evenimentele comemorative organizate la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situaţiei politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014, astfel că vom recurge la aceste manifestări“, relatează oficialii tătari din Constanţa.
Dacă n-au putut fi alături de fraţii lor de acelaşi sânge, pe pământul originar, tătarii din România au organizat la Constanţa, un marş al tăcerii prin care să-şi declare solidaritatea cu ei. Veniţi din toată Dobrogea, acolo unde familiile lor trăiesc de secole, circa 2.000 tătari au mărşăluit sâmbătă, 16 mai, prin Constanţa, de la Parcul Gării spre Prefectură, trecând prin faţa consulatelor Turciei şi Rusiei. La cel din urmă, conducerea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a bătut la uşă pentru a depune un protest. Consulatul Rus nu avea însă program în weekend, astfel că jandarmii care păzesc reprezentanţa diplomatică i-au sfătuit pe tătari să lase apelul lor scris în cutia poştală.
În faţa Prefecturii, muftiul Iusuf Murat, conducătorul spiritual al musulmanilor din România, a rostit o slujbă pentru ajutorarea fraţilor din Crimeea, aflaţi sub ocupaţie. Preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a mulţumit autorităţilor române pentru situaţia privilegiată de care se bucură minoritatea tătară din ţara noastră. „Când ne gândim la suferinţele fraţilor noştri din Crimeea sau din Balcani, ne dăm seama cât suntem de privilegiaţi, pentru că în România asemenea lucruri nu s-ar putea întâmpla niciodată“, au spus liderii tătari.
Subprefectul tătar Ersun Anefi a preluat mesajul manifestanţilor şi a promis că-l va transmite Guvernului pe care-l reprezintă în teritoriu. „Solidaritate cu fraţii noştri tătari din Crimeea!“ şi „Trăiască România!“, au strigat demonstranţii, paşnic. După ce s-au rugat pentru victimele genocidului de acum 71 ani, tătarii vor continua acţiunile de comemorare a zilei de 18 mai 1944. Luni, în faţa Consulatului Rusiei va avea loc un protest pe această temă.
Ziua neagră din istoria tătară
18 mai 1944 este considerată cea mai neagră zi din istoria poporului tătar. La acea dată, Iosif Visarionovici Stalin a comandat surghiunirea populaţiei tătare din Peninsula Crimeea. Sute de mii de tătari - femei, bărbaţi, copii, bătrâni - au fost ridicaţi peste noapte din casele lor de soldaţii Armatei Roşii şi de agenţii poliţiei conduse de Lavrenti Pavlovici Beria. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan. Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră.
Lipsiţi de aer, hrană, apă, de condiţii umane, deportaţii au murit pe capete. În vagoanele sigilate, supravieţuitorii au stat printre cadavre şi excremente, reuşind să le dea jos doar în minutele de staţionare, când uşile erau deschise, iar ei - supravegheaţi cu arma în mână. La destinaţie au mai ajuns doar jumătate dintre surghiuniţi. Dar şi aceştia au fost supuşi unui regim de teroare şi exterminare.
Stalin le găsise vina tătarilor de a fi susţinut nemţii în cel de-al doilea Război Mondial. Istoricii arată că acesta era un neadevăr.
„Sovieticii uitau cu bună ştiinţă că până atunci pieriseră pe frontul antihitlerist mai mult de 50000 de Tătari înrolaţi în armata roşie şi că încă alţi peste 60000 luptau în armata roşie sau în detaşamentele de partizani împotriva ocupaţiei Germane. De asemenea, în armata roşie activau şi au activat până la sfârşitul războiului mii de subofiţeri şi ofiţeri de toate gradele de origine Tătară. Nici familiile lor şi ale eroilor care s-au distins în lupte nu au fost iertate, împărtăşind soarta conaţionalilor lor“, consemnează cercetătorii în Calendarul Intercultural, proiectul realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României, de Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi implementat de Institutul Intercultural Timişoara.
Istoricii mai notează că timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au suferit multe privaţiuni şi atunci au primit dreptul de a se strămuta, dar nu în Crimeea. „Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. Până în prezent au revenit în Crimeea în jur de 400.000 de tătari“, afirmă aceştia.
Miza Crimeea, peninsula cu ieşire spre Balcani şi Caucaz
Profesorul Tasin Gemil (72 ani), istoric de etnie tătară, a fost primul ambasador musulman al României, deţinând funcţia diplomatică în două foste state sovietice: Azebaijan şi Turkmenistan. Născut la Medgidia, profesorul universitar doctor Tasin Gemil a fost ambasador al României în Azerbaijan (1998-2003), apoi în Turkmenistan (2004-2007).
Istoricul este actualmente director al Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. El a analizat raporturile dintre popoarele rus şi tătar de-a lungul secolelor şi interesul sporit pe care Peninsula Crimeea l-a avut în ochii stăpânirilor de la Răsărit. Într-un studio publicat în revista Magazin Istoric, cercetătorul originar din Medgidia vorbeşte despre formele de manifestare a agresiunii ruseşti asupra naţiei tătare.
„Începând cu secolul al XVIlea, ţarii ruşi au privit Crimeea nu numai ca o bază de atac către Balcani, Caucaz şi Istanbul, dar şi ca pe o grădină însorită. Atâta vreme cât unitatea de acţiune tătaro-otomană a fost puternică, Rusia nu a îndrăznit să atace Crimeea. În secolul al XVIII-lea, în condiţiile slăbiciunii manifeste a puterii otomano-tătare, trupele ruseşti au început să atace în mod repetat Crimeea, de fiecare dată producând mari distrugeri şi masacre.
Înfrântă pe toate fronturile, Poarta a trebuit să accepte Pacea de la Kuciuk Kainargi, din 1774, prin care Rusia proclama independenţa Hanatului din Crimeea. Agenţii ruşi au provocat permanent tulburări în hanat, astfel că, în 1782-1783, trupele ruseşti comandate de cneazul Grigori Potiomkin au bombardat sate şi oraşe din Crimeea, ucigând un mare număr de tătari. La 8 aprilie 1783, Ecaterina a II-a a proclamat anexarea Crimeii şi transformarea ei într-o provincie rusească.
Populaţia autohtonă tătară a fost supusă sistematic represaliilor, pentru a o obliga să lase locul în Crimeea coloniştilor slavi. În 1784, guvernatorul Grigorie Potiomkin a emis o poruncă prin care cerea «izgonirea din peninsulă a tuturor tătarilor localnici din regiunile de munte şi câmpie»“, scrie profesorul Gemil.
Până în anul 1800, mai mult de 500.000 tătari fuseseră nevoiţi să-şi părăsească locurile de baştină, pentru a se refugia între graniţele otomane, inclusiv în Dobrogea. Alţi peste 200.000 tătari au fost izgoniţi în anii de război din 1806-1812 şi 1827-1829, iar imediat după Războiul Crimeii (1853-1856), au plecat din peninsulă, conform datelor oficiale, 192.660 tătari.
„În realitate, numărul acestora era mult mai mare. Până în anul 1922, 1.800.000 tătari au fost siliţi să părăsească patria străbună. În noaptea de 18 mai 1944, din ordinul lui Stalin, au fost deportaţi toţi tătarii care mai erau în Crimeea (250.000). În acelaşi timp, autorităţile ruseşti au procedat la distrugerea sistematică a monumentelor şi documentelor istorice tătăreşti din Crimeea, inclusiv a cimitirelor şi numelor localităţilor.
Moştenirea istorico-culturală tătară rămâne încă foarte bogată. În 1983, UNESCO a sărbătorit 800 de ani de la naşterea poetului Kul Ali, fondatorul literaturii tătare clasice. Rusia a urmărit să şteargă toate dovezile care atestau drepturile tătarilor la moştenirea pământurilor străbune. Aceste distrugeri continuă şi astăzi. Un cunoscut istoric şi analist ucrainean, Oleksa Haiworonski, releva recent faptul că tătarii au fost cei care s-au opus ferm noii invazii ruseşti în Crimeea, nu comunitatea ucraineană de acolo, nici guvernul şi armata ucraineană“, conchide istoricul Tasin Gemil.
Vă mai recomandăm
Marşul tătarilor la Constanţa - comemorarea genocidului din Crimeea de la 18 mai 1944
Se încarcă comentariile...
