Frământările României la 1878, înainte de preluarea Dobrogei în stăpânire
0Cum a trăit România perioada de dinaintea preluării Dobrogei în stăpânire, în anul 1878, este relatat de cronicarii vremii care au stat în preajma lui Carol I. Domnitorul avusese mari îndoieli privind dreptatea ce i se făcuse României în urma Războiului de Independenţă de la 1877-1878.
Puterile Europei deciseseră în vara lui 1878, după Războiul de Independenţă al României, care va fi graniţa de sud-est a regatului ce intrase de partea ruşilor în confruntarea dintre imperiile Ţarist şi Otoman.
Pentru a satisface învingătorul de la Răsărit, Congresul de la Berlin din iunie 1878 stabilise, prin Pacea de la Berlin, semnată la 1 iulie 1878 şi parafată în Tratatul omonim, ca Basarabia de sud-vest (judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad) să revină Rusiei, iar România să primească Dobrogea.
În comparaţie cu pierderea grea a Basarabiei, căpătarea Dobrogei aride şi nepopulate părea o slabă compensaţie. Noul teritoriu aducea însă un avantaj major: mult-râvnita ieşire la Marea Neagră, plus Delta Dunării şi Insula Şerpilor. Stăpânirea mării din sud-estul Europei fusese motiv de dispută seculară între Rusia şi Turcia.
La masa verde a tratativelor se trasase şi graniţa de sud a Dobrogei, care trebuia să ţină Bulgaria la respect. „Pentru că nu are hotare naturale, fruntaria va fi o linie dreaptă, care să înceapă la 5 kilometri sud de Portul Mangalia şi să se termine aproape de Silistra, astfel încât România să poată comunica peste insula Balta cu noua sa provincie“, notau cronicarii vremii. Pe baza consemnărilor lor a fost întocmită colecţia „Memoriile Regelui Carol I al României (de un martor ocular)“, ce au fost publicate în 17 fascicule la începutul anilor 1900 de Editura Tipografiei Ziarului Universul, fiind retipărite actualmente de Editura ErcPress.
„Rana Basarabiei se va cicatriza. Concentrează-te asupra Dobrogei“
La 15 august 1878, prinţul Carol Anton von Hohenzollern-Sigmaringen îi scria fiului său, Carol I, regele României. Mai practic, prinţul prusac îl îmbărbăta îndemnându-l să privească în perspectivă: „Pentru tine şi pentru România, a sosit acum ceasul decisiv de a se supune hotărârilor Congresului de la Berlin. Basarabia este pierdută fără întoarcere şi ca toate rănile, şi aceasta se va cicatriza printr-un tratament îndemânatic. Întreaga activitate naţională trebuie să se concentreze acum în câştigarea Dobrogei şi datoriile economice şi politice, ce aveţi de îndeplinit acolo, vor face să se uite tăietura în carne vie“, era sfatul tatălui lui Carol I.
El considera că împăcarea cu Rusia ar trebui să fie tema cea mai grabnică pentru România, atrâgând atenţia că Dobrogea se află în stăpânirea Rusiei, ce o recuperase de la otomani. „O duşmănie durabilă cu acest stat vecin ar fi o primejdie continua şi o piedică pentru dezvoltarea internă! Oricât de ostile ar rămâne spiritele contra Rusiei, totuşi amici sinceri ai României nu pot să n-o sfătuiască de a găsi un modus vivendi suportabil. Un protest formal contra cedării Basarabiei ar fi acumo greşeală politică, protestul a fost de mult constatat prin atitudinea ţării şi a presei şi prin preliminariile negocierilor; acum el a contribui la sporirea îndârjirii şi pe lângă asta ar răsuna în pustiu“.
Prinţul Carol Anton von Hohenzollern-Sigmaringen îşi atenţiona fiul să nu piardă din vedere miza cea mai importantă a statului român: independenţa. „Prin proclamarea independenţei sale, România şi-a atins ţinta cea mai înaltă. Fără jertfă era neaccesibilă ţinta aceasta, pentru că jertfe se cer numai celor mici, când aceştia au pornit la drum cu cei mari. (…) De aceea, pentru România e îndoit de folositor ca să-şi orânduiască şi să-şi stabilească propriile sale afaceri, pentru ca să rămână afară din viitoarele complicaţii“, încheia părintele.
„Dobrogea, ţară foarte puţin atrăgătoare, dar cu bogăţii naturale“
Austro-Ungaria transmisese României următorul sfat: când va intra în Dobrogea să se aştepte la rezistenţă din partea Rusiei, aşa cum i se întâmplase ei în Bosnia, astfel că este necesar să ia în calcul alocarea de trupe mai numeroase pe noul teritoriu. În ciuda resentimentelor, Basarabia este cedată paşnic Rusiei, iar România pune în vedere Europei că se aşteaptă la un transfer calm al Dobrogei.
La 14 octombrie 1878, prinţul Carol I îşi informează tatăl de veşti bune, semn că începe să vadă binele din răul suferit: „Azi am primit o delegaţie turcească din Dobrogea; ea m-a rugat să ocup cât mai curând Dobrogea şi să permit întoarcerea populaţiei emigrate turceşti şi tătăreşti, ceea ce, fireşte, am acordat. În ziua serbării biruinţei de către armata română (n.r. - 8 octombrie 1878, când trupele şi-au făcut intrarea solemnă în Bucureşti), se aflau pe străzi un mare număr de turci care au fost martori ai entuziasmului nespus al populaţiunei româneşti. Niciodată n-a avut Bucureştii o serbarea mai măreaţă ca aceasta şi eu niciodată n-am văzut aşa entuziasm. Ziua asta o să-mi rămână neştearsă în amintire“.
Guvernul român primeşte un milion de lei pentru luarea în stăpânire a Dobrogei şi pentru primele organizări din provincie, plus o jumătate de milion de lei pentru credite extraordinare.
La 26 octombrie 1878, prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino, director în Ministerul de Finanţe, se întoarce din vizita în Dobrogea şi îi comunică domnitorului Carol I părerea sa: „Este o ţară foarte puţin atrăgătoare, dar nu e întru totul lipsită de bogăţii naturale“.
Convenţie specială pentru Dobrogea
Rusia presează România să îi ofere drept liber de trecere a trupelor sale prin Dobrogea, pentru că voia să-şi instaleze în Dobrogea o bază de operaţiuni. La 30 octombrie 1878, Guvernul român hotărăşte să nu încheie cu Rusia convenţia specială până când Dobrogea nu va fi ocupată întâi de trupele româneşti. România mai avea de trecut un hop pentru recunoaşterea oficială a independenţei: trebuia să permită „emanciparea“ evreilor, care trebuia să primească cetăţenie română - ca toţi locuitorii ţării, de altfel, indiferent de etnie şi religie. „O chestiune sensibilă“, recunoaşte domnitorul.
Mihail Kogălniceanu, ministru al Afacerilor Externe în acea perioadă, îl sfătuieşte pe prinţ să se ducă în persoană cu armata la luarea în stăpânire a Dobrogei. Carol I îi răspunde că aceasta se înţelege de la sine. „Suntem în preseara ocupării Dobrogei. Suntem hotărâţi ca imediat după hotărnicirea Dobrogea să intrăm în acea provincie. Avem acum mult de lucru cu organizarea aparatului administrative pentru Dobrogea şi va trebui să găsim modul cel mai nimerit de a-l aplica. Am de gând ca la sfârşitul săptămânii să mă duc la Brăila să asist la intrarea trupelor mele în Dobrogea. Sper că vom avea tot aşa timpul frumos de acum, care face atât de plăcută şederea noastră la Cotroceni“.
Dornică să-şi primească dreptul de liberă trecere prin Dobrogea, Rusia anunţă România că poate veni să-şi preia teritoriul în stăpânire. Până la semnalul oficial al Europei, însă, urmează alte discuţii în contradictoriu între diplomaţii celor două state. La 12 noiembrie 1878, Rusia primeşte ordin să predea Dobrogea, iar prinţul Carol I se poate duce la Brăila pentru preluarea provinciei.
La 13 noiembrie 1878, Carol I merge la palatul din oraş să pună la punct, împreună cu principalul său sfătuitor Ion C. Brătianu, ultimele detalii ale intrării trupelor în Dobrogea. Brătianu pleacă înainte la Brăila, iar Carol redactează cu Mihail Kogălniceanu textul proclamaţiei către locuitorii Dobrogei şi al ordinului de zi pentru Armata Română, ce urma să fie citite a doua zi. Venea ziua cea mare - 14 noiembrie 1878.
Pe aceeaşi temă:
Onomastica Dobrogei, după aproape 460 de ani de stăpânire otomană
Se încarcă comentariile...
