Constanţa

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Gest incalificabil de Ziua Armatei. Niciun primar al Constanţei, nici cel în funcţie, nici alesul, n-a fost prezent la ceremonialul de cinstire a eroilor

6
26 Oct 2020 10:13:50
Autor: Călin Gavrilaş
Marinarii care au depus coroana Primăriei Sursa Facebook R.M.
Marinarii care au depus coroana Primăriei Sursa Facebook R.M.

Conform protocolului, reprezentanţi ai autorităţilor locale depun coroane de flori cu ocazia Zilei Armatei Române. Doar că Primăria Constanţa a trimis coroana fără ca nimeni să o însoţească. În acest moment, municipiul Constanţa are un primar în funcţie, Decebal Făgădău (PSD), şi un primar ales ce aşteaptă să depună jurământul, Vergil Chiţac (PNL).

UPDATE: Din surse oficiale, reporterii Adevărul au aflat că la astfel de evenimente sunt transmise invitataţii către toate instituţiile şi organizaţiile locale şi judeţene. Fiecare invitat în parte decide dacă vrea sau nu să ia parte la depunerea de coroane. Consiliul Judeţean a decis să nu participe, iar Primăria a trimis doar coroana.
 
UPDATE: Primarul ales al Constanţei, Vergil Chiţac, a declarat că gestul celor din Primăria Constanţa demonstrează „lipsă de respect pentru armată şi pentru ţară”. De asemenea, Chiţac a precizat că nu a participat la depunerea de coroane deoarece nu a fost invitat.
 
Ceremonialul s-a desfăşurat în dimineaţa de duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei, la Monumentul Victoriei din Constanţa, situat în Parcul Prefecturii. Festivităţile au fost scurte şi au durat de la ora 11 la ora 11.45. 
 
Niciun reprezentant al Primăriei Constanţa, nici primarul încă în funcţie Decebal Făgădău, nici primarul ales, încă neînvestit, Vergil Chiţac, amiral, nu a fost prezent la festivitatea de cinstire a eroilor. 
 
Preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Constanţa, colonelul în rezervă Remus Macovei, consideră ca „incalificabil” gestul Primăriei Constanţa şi aşteaptă scuze din partea celor responsabili. Militarul spune că nu a asistat niciodată la un asemenea moment ruşinos şi numai la Constanţa se putea întâmpla aşa ceva.
 
„Cu ocazia Ceremonialului militar şi religios organizat pentru sărbătorirea Zilei Armatei Române, la Constanţa s-a petrecut un incident nemaiîntâlnit probabil nicăieri în ţară. Primăria Constanţa a trimis o coroană, dar aceasta a fost depusă doar de cei doi militari marinari. 
 
Spre ruşinea lor reprezentanţii acestei instituţii au absentat. Nu ştiu din ce cauze s- a întâmplat acest gest incalificabil, care este o palmă la adresa conducătorilor, foşti sau actuali, ai primăriei. Un lucru este clar. Militarii activi, în rezervă şi în retragere din Constanţa, nu meritau o asemenea jignire şi aşteaptă scuze din partea Primăriei Constanţa”, mai scrie colonelul (r) Remus Macovei. 
 

 
 
De obicei, la aceste evenimente festive, din partea Primăriei Constanţa participa viceprimarul Costin Răsăuţeanu. Dar nici acesta n-a fost de faţă. 
 
Nici amiralul Vergil Chiţac n-a fost la ceremonial, nici măcar ca militar de carieră. Acesta putea, ca rezervist, să ia parte la festivitate, chiar dacă nu depunea o coroană oficială. El a postat doar un mesaj pe Facebook, duminică: Este Ziua Armatei Române şi se cuvine să o sărbătorim şi să îi cinstim valorile şi crezul pe care le apără. În acest spirit, vreau să îi salut pe camarazii mei şi să le mulţumesc alături de o ţară întreagă. Sunt onorat că am îmbrăţişat cariera militară atât timp. La mulţi ani!“ 

 
 
 
Duminică dimineaţa, primarul încă în funcţie Decebal Făgădău a fost văzut la o cafenea din centrul oraşului, de pe Bulevardul Tomis, nu departe de locul ceremonialului.
 
O altă instituţie absentă de la eveniment a fost Consiliul Judeţean Constanţa. Deşi a fost invitată să depună o coroană, CJC nu a răspuns. În acest moment, CJ Constanţa este condus de Marius-Horia Ţuţuianu (PSD), urmând ca liberalul Mihai Lupu să preia funcţia cât de curând, el fiind preşedinte ales la scrutinul din septembrie. Mihai Lupu a participat la depunerea coroanelor în oraşul Murfatlar.
 

Este al doilea an, din perioada posdecembristă, în care festivităţile de Ziua Armatei se ţin la Monumentul Victoriei. De obicei, acestea se desfăşurau la Cimitirul Central din Constanţa, în parcela eroilor. 

Autorităţile au dorit, însă, să schimbe locul, pentru a nu mai celebra în cimitir, astfel că Garnizoana militară Constanţa şi Prefectura Constanţa au decis să se întoarcă la monumentul în care se ţineau aceste festivităţi pe timpul comunismului, deoarece Monumentul Victoriei simbolizează victoria Armatei Române în eliberarea ultimului petic de pământ românesc în Al Doilea Război Mondial. 

La 25 octombrie 1944, Armata Română a intrat în oraşul Carei preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940.

 
Citeşte şi:
 
Contribuţia dobrogenilor la eliberarea ultimei palme de pământ românesc din Transilvania, la 25 octombrie 1944
 
VIDEO Epavele din Marea Neagră, valorificate de samsarii de fier vechi
 
Fregata Regina Maria, în misiune NATO: va efectua misiuni de supraveghere a traficului naval şi de descurajare a unor potenţiale ameninţări în Mediterana
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Lamuritorul
26.10.2020, 10:47:14

"Duminică dimineaţa, primarul încă în funcţie Decebal Făgădău a fost văzut la o cafenea din centrul oraşului, de pe Bulevardul Tomis, nu departe de locul ceremonialului. O altă instituţie absentă de la eveniment a fost Consiliul Judeţean Constanţa. Deşi a fost invitată să depună o coroană, CJC nu a răspuns. În acest moment, CJ Constanţa este condus de Marius-Horia Ţuţuianu (PSD)" Adica: n-o sa mai fim pe functie ne doare-n cu...cot de eroii lu'peste, CHIT CA SUNTEM INCA IN FUNCTIE, ACUM. Cum a facut si Fierea la Bucuresti, a dat pe-acolo doar sa-si faca o poza, in rest...cine-a maio vazut-o? Hahalere. Sa-i mai votati pe bolsevici si la parlamentare, ba!

+1 (1 vot)
imsi imsi
26.10.2020, 11:01:53

La gesturi din astea a condus campania de hate a lui joianis. Multumitii lui ! Nici liderii partidelor din Constanta nu s mai breji daca n au rezistat prostiilor debitate de orban si joianis si s au purtat cum s a vazut. De altfel sa nu uitam ca armata si in special campania din vest au fost in continuu denigrate de niste papitoi care au nici macar premilitara facuta darmite stagiul militar. La noi se preaslavesc tot felul de indivizi care au luptat alaturi de germani impotriva armatei romane iar pe urma au actionat impotriva romaniei pe motiv ca ar fi fost anticomunisti cu toate ca fusesera condamnati de regimul antonescian pt tradare.

-2 (2 voturi)
Serban Mihaila
26.10.2020, 11:04:04

Nu stiu daca lui Chitac i se poate reprosa ceva ... Omul a mai fost blamat odata pentru ca nu a respectat regulile de distantare si s-a infectat cu Covid.... Mai mult, ca rezervist putea sa participe, e drept, dar, daca ar fi participat toti rezervistii din Constanta in virtutea acestei calitati, va imaginati la ce aglomeratie s-ar fi ajuns? Legat de locul ales pentru festivitate, cred ca daca acesta ar fi fost capatul dobrogean al Podului Lui Anghel Saligny, iar festivitatea s-ar fi desfasurat sub privirile dorobantilor ce strajuiesc acest edificiu, alegerea ar fi fost una mult mai insipirata decat cea a unui momnument care aminteste de cooperarea marsava romano-sovietica!

Dorin Popa
26.10.2020, 11:27:08

Chițac, amiral de opereta, ai uitat de ARMATA ROMANA? RUSINE SA-TI FIE!

-1 (1 vot)
Zevescu Zev
26.10.2020, 11:30:12

Bun, deci stim ca: ‘ Conform protocolului, reprezentanţi ai autorităţilor locale depun coroane de flori cu ocazia Zilei Armatei Române. ‘ Decebal Fagadau (parca e nume din kmkz),’Primarul in functie’, nu a gasit cu cale nici sa participe, nici sa invite. Chitac nu avea de ce sa participe neinvitat. Acum nu mai e mariner, e primar ales. Ce mai e de spus? Kknarii de cioflingari ieftini.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările