Gestul de admirat al unui poliţist care ancheta un accident rutier. I-a dat haina lui uneia dintre victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost învelită cu haina poliţistului foto: IPJ Constanta
Victima a fost învelită cu haina poliţistului foto: IPJ Constanta

Poliţistul a ajuns la locul accidentului, iar una dintre victime se plângea că ii este frig. Omul legii şi-a dat jos haina şi a învelit rănitul.

Accidentul rutier s-a produs în seara zilei de vineri, 5 martie, în jurul orei 22.30.

„Agentul de poliţie George Priemschi, din cadrul Biroului Rutier Constanţa, se afla în patrulare împreună cu colegul său, în staţiunea Mamaia.

În momentul în care au auzit o bubuitură puternică, şi-au dat seama că este vorba despre un accident rutier, care se petrecuse la câteva sute de metri de locul în care se aflau. Au avut dreptate - coliziune frontală între două autoturisme”, transmite IPJ Constanţa.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului în cel mai scurt timp. În timp ce colegul său a sunat pentru a anunţa evenimentul şi a solicita echipaje medicale, agentul George Priemschi a alergat către autoturisme pentru a vedea dacă sunt victime.

„Apropiindu-se, şi-a dat seama că de sub capota unuia dintre vehicule iese fum, aşa că a scos toate victimele din autoturisme şi le-a îndepărtat de locul coliziunii - una dintre victime era în stare de inconştienţă, însă ulterior şi-a revenit.

În timp ce le acorda primul ajutor, aşteptând venirea colegilor săi şi a cadrelor medicale, unuia dintre bărbaţii răniţi i s-a făcut frig, iar colegul i-a dat geaca de la uniformă”, mai spun cei din IPJ Constanţa.

Victimele au fost transportate la spital, fiind conştiente, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Vă recomandăm şi:

Preşedintele Asociaţiei Elevilor: „Statul îşi bate joc de elevii săraci. Nu vor mai putea merge la cursuri”

România, ladă de gunoi pentru ţările europene

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite