Ghidul turistului care petrece 1 Mai pe litoral: cum să ai un concediu ferit de probleme la malul mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plaja din Vama Veche este şi locul preferat al hoţilor din cort sau buzunare. FOTO Arhiva Adevărul
Plaja din Vama Veche este şi locul preferat al hoţilor din cort sau buzunare. FOTO Arhiva Adevărul

Atunci când litoralul este luat cu asalt de turişti, zona devine un magnet şi pentru hoţi sau răufăcători, iar petrecăreţii pot fi înşelaţi la cântar sau pot cădea pradă celor care vor să-şi bată joc de ei cu servicii sub standard. adevarul.ro îţi spune cum să ai un 1 Mai pe litoral lipsit de grija hoţilor.

Pe litoral urmează câteva zile de distracţie prilejuite de minivacanţa de 1Mai şi pentru ca vacanţa ta să fie una mai bună la mare, aici vor lucra peste 400 de poliţişti. Oamenii legii vor avea grijă de ordinea publică din zonele cu probleme, în special la Mamaia şi Vama Veche, de traficul către sudul litoralului şi de cluburile care vor fi luate cu asalt. 

În minivacanţa de 1 Mai, pe litoral vor fi amplasate 15 radare, iar poliţişti sub acoperire vor intra în cluburi şi pe plajă pentru a-i prinde pe cei care vând substanţe interzise. 

Sfaturi de la poliţişti pentru turiştii care petrec 1 Mai pe litoral

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, subcomisar Carmen Şerbanescu, explică pentru Adevărul care sunt măsurile care trebuie luate de turişti atunci când vin la mare. "La cumpărături şi în mijloacele de transport trebuie să vă supravegheaţi tot timpul genţile sau poşetele. Nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate sau folosiţi cardul. Banii trebuie păstraţi în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil pentru cei din jur".

Pentru cei care se cazează la hotel sau pensiune, sfaturile sunt legate de măsurile de siguranţă necesare pentru protecţia banilor şi bunurilor de valoare. "Depozitaţi banii în seiful hotelului, nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în camerele de hotel şi efectuaţi schimbul valutar numai la case de schimb autorizate sau unităţi bancare", spune Carmen Şerbănescu. 

Dacă mergi la picnic de 1 Mai e bine să eviţi persoanele în stare de ebrietate şi să nu lasşi copiii nesupravegheaţi. Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa recomandă evitarea afişării de bijuterii sau sume mari de bani şi compania persoanelor necunoscute. 

O categorie de turişti care poate să aibă probleme sunt şoferii neatenţi. Poliţiştii le recomandă ca atunci când îşi părăsesc maşina să nu lase nimic de valoare la vedere, să parcheze maşina în spaţii special amenajate şi păzite şi să nu lase cheile în contact când coboară din autoturism. 

Evident, totul se rezolvă cu un apel la numărul de urgenţă 112 sau o vizită la cel mai apropiat post de poliţie. În urmă cu două zile chiar a fost inaugurat noul post de poliţie din Vama Veche şi el poate fi găsit uşor de toţi cei care au nevoie de ajutorul oamenilor legii. 

 Nu primeşti ceea ce ai plătit de 1 Mai pe litoral? Apelează la Protecţia Consumatorilor!

Bătaia de joc a unor şefi de localuri sau hoteluri trebuie sancţionată pe loc. Dacă ai plătit un loc de cazare şi nu găseşti ceea ce ţi s-a promis poţi să apelezi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Constanţa. Inspectorii CJPC pot fi găsiţi la telefonul 0241.550.550. 

Reprezentanţii instituţiei pot fi apelaţi chiar şi atunci când starea de curaţenie din unitatea de cazare nu este cea dorită. Tototdată, dacă pre preţul porţiilor de mâncare este afişat la 100 grame de produs, iar porţia este mai mare şi preţul nu e specificat clar atunci clientul poate să discute cu oamenii de la Protecţia Consumatorului. 

Conducerea CJPC Constanţa recomandă turiştilor să fie atenţi ca pe meniu să fie specificate ingredientele cu efect alergen, dar să se uite şi la modul de prezentare a personalului de servire (echipament de protecţie, curăţenia mâinilor). Dacă tacâmurile sunt murdare sau ţi se pare că mâncarea este alterată poţi să suni cu încredere la Protecţia Consumatorilor. Nu în ultimul rând, dacă un turist crede că mâncarea servită este într-o cantitate mai mică decât cea cumpărată poate să ceară recântărirea ei sau să facă o reclamaţie. 

Vă mai recomandăm:

Ghidul vacanţei de 1 Mai. Ce staţiune de pe litoral vi se potriveşte pentru a petrece primul weekend din sezonul turistic

Tarife reduse pentru programul „Litoralul pentru Toţi”. Acesta începe pe 4 mai şi se încheie pe 19 iunie

Litoralul românesc, între şantiere şi paragină, în ajun de 1 Mai. Turiştii sunt întâmpinaţi cu hoteluri închise, cu plaje murdare şi cu alei îngropate în nisip

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite