Intelectual român din Belgia: „La 30 de ani de la căderea comunismului şi la 100 de ani de la Marea Unire, nu am dus nimic până la capăt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Mihali, director pentru Europa de Vest al Agenţiei universitare a Francofoniei la Bruxelles şi fost ambasador în Senegal, a vizitat România în perioada 2-22 august. El a povestit iniţial pe Facebook experienţa trăită în ţara unde a fost profesor de filosofie, conf. univ. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Apoi a revenit cu noi precizări.

Ciprian Mihali, director pentru Europa de Vest al Agenţiei universitare a Francofoniei la Bruxelles şi fost ambasador în Senegal, a vizitat România în perioada 2-22 august. El a povestit pe Facebook experienţa trăită în ţara unde a fost profesor de filosofie, conf. univ. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Mesajul său a devenit viral.

Vă prezentăm mai jos noua lui postare de pe Facebook, preluată în întregime.

„Textul meu despre impresiile produse de vacanţa petrecută în România a stârnit atât de multe lecturi şi comentarii încât nu ştiu deocamdată cum să interpretez această viralizare. Sunt deopotrivă dezarmat şi onorat de atenţia celor circa 6.000 de cititori, cu peste 4.000 de distribuiri şi 1.000 de comentarii. 

Mărturisesc că nu am avut parte niciodată de o asemenea audienţă, iar asta mă face să mă simt de acum şi mai responsabil pentru fiecare cuvânt pe care îl scriu aici. Ca profesor şi om al literelor, cred în puterea cuvintelor de a schimba lumea şi pe cei din jur şi de aceea mi se pare că trebuie să le mânuim cu mare grijă, pentru a nu le transforma în bâte şi arme împotriva celor care, poate, nu împărtăşesc aceleaşi idei cu noi. Mai cred, de asemenea, că o parte din răul României de azi se datorează şi faptului că aceia care au pretenţia că ne conduc nu au dat niciodată doi bani pe cuvinte şi pe idei, ci le-au folosit pentru a parveni, pentru a dobândi putere prin ele, pentru a minţi, a fura şi a umili“.

În continuare, el vine cu câteva explicaţii pentru cititori. 
 

„Voi încerca să spun în câteva rânduri despre ce NU este postarea mea anterioară.
 

1) Ea NU este în primul rând despre opoziţia dintre o Românie, ori de care ar fi ea, şi un Occident, oricum ar fi el. Trebuie să ne fie limpede tututor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, oriunde ne-am afla, că nici România nu este duşmanul Occidentului şi nici Occidentul nu vrea răul României. Că suntem membri ai familiei europene dintotdeauna, că am revenit în sânul ei şi că ne-a reprimit aproape necondiţionat. Iar noi o îmbogăţim cu calităţile şi particularităţile noastre. Europa este fără discuţie cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat României în ultima sută de ani, cel puţin, şi fără ea ar fi greu de imaginat un viitor mai bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Nu avem de comparat mizeria din Ferentari cu cea din Moelenbeek, pentru că amândouă sunt ale noastre, într-un fel sau altul şi pe amândouă trebuie să le putem depăşi. Nu ajută la nimic să comparăm frumuseţi de aici cu urâţenii de acolo, dezastre italiene cu minunăţii româneşti, şosele germane cu hârtoape naţionale. Dimpotrivă, e mult mai folositor să fim capabili să trăim o mulţime de experienţe diverse şi să tragem din ele toate învăţămintele de care e nevoie pentru a îmbunătăţi viaţa în România, pentru a participa cu idei şi soluţii la provocările tinerei noastre societăţi.

2) Postarea mea anterioară NU este despre contrastul dintre românul neaoş, sedentar, şi românul plecat, diasporean. Nu sunt eu însumi un „diasporean”, dacă aşa ceva există, şi nu aş avea oricum dreptul să vorbesc în numele nimănui. Dar o să spun că exodul forţat a milioane de oameni în ultimii ani este una dintre cele mai mari drame cu care s-a confruntat România în istoria ei modernă şi, alături de furtul avuţiei naţionale, este una dintre trăsăturile cele mai grave ale eşecului tranziţiei post-comuniste. Acest exod dă seama de laşitatea, incompetenţa şi corupţia guvernărilor succesive, care au preferat să „rezolve”problemele sociale, de dezvoltare economică, instituţională şi sindicală alungându-i din ţară pe disponibilizaţi, apoi pe cei calificaţi şi hipercalificaţi. Încă nu măsurăm efectele acestei catastrofe demografico-profesionale; dar ele se vor resimţi în incapacitatea României de a se dezvolta vreme de decenii de acum înainte. Pe de altă parte, românii rămaşi nu au de ce să-i dispreţuiască pe cei plecaţi şi nici invers. Aceasta e una dintre cele mai îngrozitoare manipulări cu putinţă: fiecare dintre cei plecaţi putea să rămână, fiecare dintre cei rămaşi putea să plece. Toţi cei plecaţi visează să se întoarcă, pentru că nu există niciodată plecare definitivă. Iar toţi cei rămaşi doresc şi ei să cunoască alte lumi, pentru că nu există niciodată înşurubare în pământ, asemeni unui arbore sau unui struţ. Cu toţii, plecând, revenind, rămânând, purtăm cu noi, participăm la succesele şi eşecurile acestei ţări. Dar, în acelaşi timp, cu toţii riscăm să contribuim la agravarea tuturor problemelor atunci când ne lăsăm manipulaţi de politicieni şmecheri, de vedete isterice şi de propagandişti cu tupeu.

3) Postarea mea NU este nici despre ruptura dintre „guvernanţii răi” şi „cetăţenii buni”. Nu pentru că nu am fi conduşi, cel puţin în această perioadă, de nişte politicieni siniştri, inculţi şi cinici până la insuportabil. Nu este nicio îndoială că puterea actuală îndreaptă cu viteză tot mai mare România spre un dezastru democratic, demografic, diplomatic, educaţional, sanitar, veterinar, economic, cultural etc. Niciodată maşinăria manipulării şi simulării nu a fost mai încinsă ca acum. Niciodată o putere nu a reuşit să simuleze atât de multe lucruri deodată: şi democraţie, şi stat de drept, şi eficienţă, şi competenţă, şi onestitate, şi legalitate, iar lista e prea lungă cu toate prefăcătoriile. Niciodată o putere nu a creat mecanisme atât de complexe şi rafinate de linşaj, de ură şi de învrăjbire. Dar, exact în acelaşi timp, niciodată atât de mulţi oameni n-au părut mai indiferenţi la ce se întâmplă în jurul lor şi cu ceilalţi oameni. Indiferenţi, pentru că nu e treaba lor, pentru că nu îi interesează politica, pentru că au altceva mai bun de făcut, pentru că au de apărat funcţii, posturi, salarii, rate şi credite. Unei puteri avide de putere nu-i trebuie combustibil mai bun decât indiferenţa complice a mulţimii şi toleranţa generoasă la excese şi abuzuri. O asemenea putere nu e formată din câteva figuri publice pe care toţi le detestă sau cărora le ironizează prostiile spuse zilnic. Ca să ajungă la acest nivel de soliditate, ea s-a construit fidelizându-şi şi ultimul portar de la o instituţie, şi ultimul învăţător dintr-un sat, şi ultima asistentă medicală dintr-un spital. Prin salariu, dar şi prin mentalitate. Dar şi prin tăcerea noastră şi capul întors sau plicul vârât în buzunar. Abandonarea de către noi, de către fiecare, a rolului de cetăţean este prima dintre cauzele care au făcut ca puterea de azi să arate atât de monstruos.

4) Postarea mea NU este despre „Român” şi „România” şi cred că trebuie să încetăm şi să ne blestemăm soarta, dar şi să ne considerăm binecuvântaţi. Nu există nici o „Românie” grădină a Maicii Domnului ori, dimpotrivă, o Românie eşuată. România e aceea pe care ne-o facem noi cu mâna noastră, e tot aceea între obcinele Bucovinei, Transalpina şi Pata Rât, ea este o diversitate de locuri şi lucruri, unele minunate, altele oribile. Pe cele minunate le cunoşteam şi eu, desigur, am fost mereu fericit să le vizitez. Cele oribile, precum agresivitatea mediatică şi de pe şosele, stagnarea satelor, abandonarea ogoarelor, haosul urbanistic, sărăcia şi excluziunea, rasismum şi violenţa verbală, nu le descoperim şi nu le înţelegem niciodată îndeajuns. Apoi, s-o spunem pe şleau: românii nu sunt nici buni şi nici răi, nici inteligenţi şi nici proşti, nici cinstiţi şi nici hoţi. Invers mai degrabă, există oameni generoşi şi canalii, există bun simţ şi mitocănie, inteligenţă discretă şi prostie guralivă. Dar, cumva, ne este dat să trăim azi ajungerea la putere a canaliilor, a mitocanilor şi a proştilor cu gură mare, căţăraţi acolo fie cu ajutorul nostru, fie prin nepăsarea noastră.

5) În sfârşit, textul meu precedent NU era un îndemn la resemnare şi lamentări. Da, ne aflăm într-un moment critic al existenţei noastre individuale şi colective. Realizăm cu stupefacţie că la 30 de ani de la căderea comunismului şi la 100 de ani de la Marea Unire nu am încheiat cu nimic definitiv şi, din ceea ce am început, nu am dus nimic până la capăt. Aflăm azi că nici democratizarea, nici instaurarea domniei legii ori a separaţiei puterilor nu sunt definitive ori ireversibile. Vedem cum suntem pe cale să pierdem fragilele cuceriri democratice sub asediul imposturii şi al infractorilor cu pretenţii de legislatori. Vedem cum instituţiile sunt luate cu asalt una după alta şi transformate în reţele de sprijin şi de influenţă personală. Şi cum incompetenţa personală şi instituţională provoacă dezastre, de la Colectiv până la pesta porcină africană. Iar ceea ce e mai rău pare că de acum vine.

De aceea, NU va fi de ajuns să trezim conştiinţele civice în noi şi să protestăm. Nu va mai fi de ajuns să spunem ce NU vrem sau împotriva cui suntem. Şi nici măcar să ne implicăm în activităţi civice punctuale sau marginale. Cred că a venit vremea unei angajări politice ferme, explicite, a celor care până acum au lucrat la propria carieră sau în societatea civilă, lasându-i între timp să avanseze pe impostori şi analfabeţi.
 

Ca să nu se prăbuşească de tot şi pentru multă vreme, ţara asta are nevoie de oameni noi, de voci noi, de mesaje noi. E nevoie ca oamenii cinstiţi şi competenţi – trăind în ţară sau în afara ei, de orice vârstă, de orice religie, de orice gen, de orice etnie, de orice culoare – să prindă curaj, pentru că altfel ezitările şi pasivitatea lor vor fi în continuare complice la această banalizare a răului pe care o resimţim zi de zi. Nu mai sunt de ajuns optimismul sau încrederea, trebuie mai mult, trebuie invadat câmpul politicii din toate direcţiile, din stânga şi din dreapta şi de la centru, vorbit altfel, făcut altfel, făcut mai mult, schimbat totul“. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite