Irakian arestat preventiv după ce a vrut să fugă din România cu copilul de 5 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Poliţia de Frontieră
FOTO: Poliţia de Frontieră

Cetăţeanul irakian este acuzat de trecere frauduloasă a frontierei de stat, trafic de migranţi şi participaţie improprie la trecere ilegală a frontierei de stat.

Un cetăţean irakian este cercetat în stare de arest preventiv deoarece a fost  depistat la frontiera româno-bulgară când încerca să iasă ilegal din România, pe jos, cu fiul minor, în vârstă de 5 ani, fără acordul mamei, cetăţean român.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov, judeţul Constanţa au identificat şi oprit pe DN3 (Constanţa-Ostrov), un autoturism ce efectua curse în regim de taxi, condus de un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani. Acesta a declarat că a transportat din localitatea Călăraşi până la ieşirea din localitatea Almălău, două persoane, un adult cu un copil, care vorbeau limba română cu accent străin.

„Imediat a fost declanşată o acţiune specifică în vederea identificării persoanelor respective, în acelaşi timp fiind informate şi autorităţile de frontieră bulgare care au depistat în apropierea graniţei comune, pe direcţia localităţii indicată de poliţiştii de frontieră români, cele două persoane de sex masculin”, transmite Poliţia de Frontieră.

În baza protocolului româno-bulgar, cei doi au fost preluaţi de către poliţiştii de frontieră români, fiind aduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor, unde s-a stabilit că sunt un cetăţean irakian, în vârstă de 27 de ani şi fiul acestuia, cetăţean român, în vârstă de 5 ani.

De asemenea, în urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că tatăl a încercat să iasă ilegal din ţară, cu fiul său, deoarece nu avea acordul mamei, care este cetăţean român, cu intenţia de a se deplasa în Irak.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, trafic de migranţi şi participaţie improprie la trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetăţeanul irakian.

Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a admis, miercuri, propunerea procurorului de caz de arestare preventivă pentru 15 de zile.

Pe aceeaşi temă:

Trei cetăţeni străini, ascunşi sub un autocar, prinşi de poliţiştii de frontieră încercând să intre fraudulos în România

Cum se încasează „şpaga de bun venit“ în Portul Constanţa. Scuza poliţistului prins de DNA: „Căpitanul navei oferă ţigări în semn de protocol. E un obicei al portului“


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite