Istoria de peste 100 de ani a Cazinoului din Constanţa va fi expusă în două camere tip muzeu de la subsolul clădirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La subsolul Cazinoului renovat vor fi amenajate două camere tip muzeu, în care vor fi expuse cărţi poştale, fotografii şi obiecte din istoria clădirii edificiu.

În această perioadă, echipe de muncitori lucrează la recompartimentarea subsolului, prin demolarea pereţilor neportanţi pentru a face loc noii configuraţii, conform autorizaţiei de construire emisă de Primăria Municipiului Constanţa.

 Experţii în monumente istorice clasa A au luat probe din zidurile de piatră, planşeele cu bolţi de cărămidă dar şi din grinzile metalice nituite realizate de Anghel Saligny, iar în urma analizelor s-a constatat că acestea s-au păstrat foarte bine, aşa că multe dintre elementele originale vor fi păstrate. Se lucrează de asemenea şi la decopertarea faţadei Cazinoului pentru verificarea nivelului de degradare, conform unui comunicat de presă al Primăriei Constanţa.

„În această etapă se lucrează la demolarea zidurilor neportante pentru a face loc noii configuraţii, se demolează scara dinspre nord-est, cea care acoperea o bună parte din ornamentele Cazinoului, pe faţadă muncitorii decopertează tencuiala care fi dată jos până la cărămidă. Fiecare zonă în parte va fi studiată, se va analiza nivelul de degradare, după care vor veni alte echipe de restauratori.

Grinzile metalice nituite construite de Anghel Saligny, descoperite la subsolul clădirii, s-au menţinut foarte bine aşa că vor fi lăsate aparent, la fel şi zidurile de piatră şi planşeele cu bolţi de cărămidă. Acestea vor fi însă tratate şi reconsolidate acolo unde va fi cazul. Echipe de experţi în finisaje, tâmplărie, ornamente, experţi în rezistenţă dar şi specialişti în instalaţii au făcut sondaje şi verificări pentru a putea da cele mai bune soluţii pentru reabilitarea acestui edificiu.

În subsolul Cazinoului vor fi mai multe funcţiuni, vor exista şi două camere cu funcţii muzeale în care vor fi expuse obiecte, cărţi poştale sau fotografii cu istoria acestei clădiri”, a spus arh. Radu Cornescu.

Odată cu înaintarea lucrărilor, este posibil să apară şi alte mărturii zidite între pereţii clădirii de deţinuţii care au lucrat la reabilitarea Cazinoului în anii 1950.

Lucrările la Cazinoul din Constanţa vor respecta proiectul original, cu detaliile arhitecturale din anul 1910.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite