Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Istoric revoltat de decizia de achitare a torţionarilor lui Gheorghe Ursu : „După '65, toată România era o puşcărie“

12
26 Jan 2020 14:16:04
Autor: Mariana Iancu
Disidentul Gheorghe Ursu împreună cu familia
Disidentul Gheorghe Ursu împreună cu familia

Gheorghe Ursu, care a murit la data de 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava, nu este considerat a fi un disident în opinia magistratului care a judecat procesul în care cei doi torţionari ai săi, ofiţerii de securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, au fost acuzaţi de crime împotriva umanităţii.

Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti. Inginer de construcţii, poet şi scriitor, acesta a fost cercetat de Securitate în anii '80, după ce a trimis scrisori către postul „Europa Liberă“, fiind acuzat şi de faptul că ţinea un jurnal în care nota ororile sistemului opresiv comunist. A fost arestat la 21 septembrie 1985 pentru că avea în posesie 17 dolari, un caz înscenat de Securitate pentru a nu fi acuzată pe plan internaţional de persecuţie politică. Ursu a fost închis într-o celulă şi, în urma bătăilor primite, a murit la 17 noiembrie 1985. 
 
După 30 de ani, cei doi torţionari ai săi, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, au fost judecaţi pentru crime împotriva umanităţii. La capătul unui proces care a durat trei ani, judecătoarea Mihaela Niţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a considerat că „opoziţia victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”.
 
Tot instanţa împarte perioada comunistă în două: înainte de 1965 şi după data la care foştii deţinuţi politic au fost amnistiaţi, considerând că „este adevărat că după instalarea la putere a Partidului Muncitoresc Român şi apoi a Partidului Comunist, începând cu anul 1945, în România au avut loc grave acţiuni represive care au vizat oameni şi anumite grupuri de populaţie, pe motive politice, etnice şi religioase (...) După anul 1965, deşi se practica controlul informativ al populaţiei active a României, monitorizarea relaţiilor cetăţenilor României cu străinătatea şi încercarea de a reprima formele de opoziţie, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile din Statutul Curţii Penale Internaţionale referitoare la crime împotriva umanităţii”. 
 
Motivarea instanţei a stârnit reacţii vehemente în spaţiul public: istoricii, cercetătorii şi familia disidentului sunt revoltaţi, declarând război deschis magistraţilor care i-au achitat în două instanţe pe cei doi torţionari.
 

„După '65, toată România era o puşcărie“

 
Şi istoricul Mădălin Hodor, de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, recunoaşte că în anul 1964 au fost amnistiaţi deţinuţii politic, dar, spune istoricul, este riscant să induci ideea că după acest an represiunea a încetat, pentru că nu este o vorba de relaxare a situaţiei politice din România, ci despre un mod diferit în care regimul comunist gestiona represiunea. „Din '64 nu mai era nevoie ca regimul comunist să extermine masele de opozanţi care nu împărtăşeau valorile comuniste. Ei erau deja exterminaţi şi pentru regim nu mai reprezentau un pericol direct. După '65, toată România era o puşcărie şi nu mai era nevoie să-i ţină în închisoare din moment ce era controlată toată societatea“.
 
Iniţial, explică el, adversarii direcţi au fost exterminaţi. „Nu puteau să-i folosească pe ţărănişti, pe liberali pe masele de ţărani care se opuneau colectivizării în societatea nouă pe care ei o construiau şi de aceea au umplut puşcăriile cu ei, dar, între timp, îşi consolidaseră puterea“. 
 

Cazuri celebre

 
Regimul opresiv a continuat şi după 1965 să îşi consolideze puterea, dar mult mai subtil şi mai pervers. Pe de altă parte, şi în anii 80 existau deţinuţi politic în închisori, deşi regimul susţinea că din 64 îi eliberase pe toţi. „Am văzut la Aiud în anii 88 - 89 documente carcerale unde scria „deţinut politic“. Opozanţii erau arestaţi pe motivaţii de drept comun, dar regimul din penitenciare ştia exact pentru ce. În perioada de după amnistiere sunt nume celebre care au fost victime ale Securităţii, cum ar fi Dumitru Iuga, Radu Filipescu, fiul Doinea Cornea, inclusiv Doinea Cornea“, spune istoricul.
 
Pe de altă parte, au fost judecaţi, torturaţi şi condamnaţi toţi cei care aveau atitudini de opoziţie faţă de regim. „Din acea peroadă trebuie să amintim de revolta de la Braşov, de curajul celor care au răspândit manifeste, de cei care au făcut un ziar clandestin“, spune istoricul. 
 

„Toţi foştii securişti au încercat să-şi disculpe activitatea din anii '70 - '80“

 
În motivarea instanţei sunt pasaje de-a dreptul scandaloase, chiar periculoase, care ţin de istoria cazului Gheorghe Ursu. „Aici nu este un caz obişnuit: îl ai pe x care l-a omorât pe y şi, dacă ai dovezile, îl condamni. Miza cazului este de a dovedi că aceste crime săvârşite de regimul comunist erau nişte lucruri sistematice şi că Ursu a fost ucis în penitenciar, iar nu cum a reieşit din motivare că ar fi fost ucis dintr-un exces de zel al unor miliţeni care l-au bătut mai mult decât trebuia. Adică, explică el, sistemul comunist a creat contextul în care disidentul a murit, el fiind închis din motive politice, nu de drept comun“. Cu alte cuvinte, explică istoricul, nu poţi face abstracţie de motivaţia cazului şi să te duci numai la consecinţe: adică ştim cine l-a omorât pe Gheorghe Ursu, dar nu ştim din ce motiv. 
 
Pe de altă parte, cazul Gheorghe Ursu este unul celebru. În 30 de ani s-a scris foarte mult despre crimele comunismului, iar acest caz nu este unul celebru, apoi care mai este? se întreabă Mădălin Hodor. „Să încerci să defineşti faptele lui Ursu ca nefiind ale unui dizident şi să împarţi România înainte şi după '65 este punctul de vedere al Securităţii, pentru că toţi foştii securişti, de la Iulian Vlad în jos, au încercat să-şi disculpe activitatea lor din anii '70 – '80 spunând că ei nu făceau represiune în acea perioadă, ci doar înaintaşii lor în perioada '48 – '65 şi atunci doar pentru că erau ruşii“.
 
În realitate, toţi cei care se opuneau regimului intrau în colimatorul Securităţii. „Oamenii simpli erau bătuţi şi chiar omorâţi, atâta timp cât nu se afla, iar în cazul celor cu un anume statut social, personaje notorii, se foloseau alte metode: li se dădeau paşapoarte ca să plece din ţară, erau avertizaţi la locul de muncă sau le erau ameninţate familiile. Cei care se încăpăţânau, aşa cum a fost cazul lui Gheorghe Ursu, erau arestaţi şi băgaţi în închisoare. „Era un alt tip de teroare, care nu a încetat, ci doar şi-a schimbat aspectul“, conchide Mădălin Hodor.
 

Cine sunt torţionarii lui Gheorghe Ursu

 
Centrul de Consultanţă Istorică a făcut publice fişele biografice ale celor doi anchetatori de Securitate, judecaţi pentru uciderea inginerului Gheorghe Ursu.
 
 
Cine sunt torţionarii lui Gheorghe Ursu. Unul dintre călăii dizidentului a lucrat la SRI până la începutul anilor 2000
 
Marian Pîrvulescu şi Vasile Hodiş Arhivă CNSAS/ Centrul de Conultanţă Istorică
 
Vasile Hodiş
 
De profesie electrician, Vasile Hodiş s-a născut la 8 septembrie 1953 în comuna Tinca, judeţul Bihor. După absolvirea a opt clase în 1968, a urmat liceul industrial pentru construcţii de maşini din Oradea. Încă din perioada studiilor generale, s-a înscris în Uniunea Tineretului Comunist, devenind membru al acestei organizaţii la vârsta de 14 ani. Între anii 1973 şi 1974, a fost electrician la Întreprinderea chimică „Sinteza” din Oradea, iar în 1974 a satisfăcut stagiul militar la Securitate, UM 0764. Cu un an înainte, tânărul electrician a realizat probabil că munca în Securitate reprezintă cariera ideală. Astfel, la 24 octombrie 1973, a solicitat Inspectoratului judeţean Bihor al Ministerului de Interne să-i aprobe înscrierea la „concursul de admitere în şcoala militară a Ministerului de Interne, profil Securitate”. Drept argument central al acestei aspiraţii profesionale indica faptul că prin „munca susţinută”, pe care aprecia probabil că avea să o ducă pentru apărarea regimului comunist, va reuşi să-şi „etaleze calităţile” şi să se împlinească personal şi profesional.
 
"Solicit aceasta pentru că sunt sigur că, prin munca susţinută, voi reuşi să-mi etalez calităţile, cunoştinţele în vederea realizării personale şi profesionale la un nivel superior. În caz că voi reuşi şi voi fi admis în şcoala de ofiţeri, voi dovedi strădanie pentru a fi exemplu de disciplină şi învăţătură”.
 
Admis în anul următor, a absolvit şcoala de ofiţeri de Securitate în 1977, primind gradul de locotenent. În acelaşi an, a fost acceptat şi membru de partid. În anii în care a fost elev al şcolii de ofiţeri de Securitate, era caracterizat drept un ins „sociabil”, „destul de calm”, „echilibrat”, dar care îşi regăsea cu „uşurinţă calmul” atunci când se enerva. Se mai evidenţia că nu „era întotdeauna suficient de ambiţios şi perseverent” dacă nu i se apreciau „rezultatele muncii”. În schimb, aprecierile pozitive îl stimulau şi mobilizau. Între anii 1974 şi 1984, a fost ofiţer al unităţii speciale F – Filaj, pentru ca din martie 1984 să fie transferat la Direcţia de anchete penale a Securităţii, unde i-a anchetat pe cei ce se răzvrăteau împotriva regimului comunist până în decembrie 1989. În perioada în care a lucrat în Securitate, a urmat şi Facultatea de Drept.
   
Din anii în care a fost anchetator penal de Securitate, au rămas mai multe notări de serviciu. Cea despre activitatea sa din 1985, an în care a fost unul dintre anchetatorii lui Gheorghe Ursu, indică unele dintre cazurile în care a lucrat acesta. Se evidenţiază totodată că era pasionat de activitatea sa.
 
"Dînd curs recomandărilor făcute în notarea de serviciu anterioară şi dovedind receptivitate la îndrumările şi orientările în fiecare caz ce l-a avut de rezolvat, ofiţerul a înregistrat progrese evidente pe linia dezvoltării deprinderilor tactice şi metodice necesare lucrătorului de cercetare penală. Ca urmare, a efectuat lucrări a căror calitate corespund nivelului de exigenţă cerut de etapa actuală. Singur sau în conlucrare cu alţi ofiţeri a cercetat cetăţeni străini care au săvârşit fapte infracţionale pe teritoriul ţării noastre şi a participat la documentarea unor acţiuni şi manifestări duşmănoase comise de cetăţeni români. […] În cercetările efectuate a dovedit pasiune şi dăruire militând cu consecvenţă pentru aflarea adevărului în fiecare caz pe care l-a primit pentru soluţionare”.
 
Pe lângă pasiunea arătată în anchetele împotriva „duşmanilor poporului”, Hodiş dovedise anterior că era şi un bun executant al ordinelor. De altfel, în timpul procesului a declarat că doar a îndeplinit comenzile primite. După 1989, a lucrat în SRI până la începutul anilor 2000. Ulterior, a fost director al Direcţiei juridice din Direcţia Vămilor şi apoi al aceluiaşi departament de la Agenţia Domeniilor Statului.
 
Marin Pîrvulescu
 
De profesie lăcătuş montator de locomotive cu abur, Marin Pîrvulescu s-a născut la 24 ianuarie 1940 în comuna Perieţi, judeţul Olt. În 1954, după absolvirea şcolii generale din localitatea natală, a urmat o şcoală profesională cu specific agricol în Caracal. Membru UTM din 1954 şi de partid din 1960, a lucrat între anii 1957 şi 1963 la Depoul CFR Piatra Olt.  În acea perioadă,  a absolvit şi liceul la forma de învăţământ seral. În 1963, a fost recrutat pentru a urma Şcoala de ofiţeri ai MI, depunând la acceptarea în corpul ofiţerilor de Securitate clasicul jurământ al acelor ani. Marin Pârvulescu jura să fie un „luptător dârz, cinstit, curajos, disciplinat şi vigilent”, să-i urască pe toţi „duşmanii” regimului, dar şi să fie pedepsit dacă va încălca acest jurământ:
 
„Jur să fiu luptător dârz, cinstit, curajos, disciplinat şi vigilent, să păstrez cu stricteţe secretul profesional şi de Stat, să păstrez cu grijă avutul militar şi obştesc, SĂ EXECUT FĂRĂ ŞOVĂIRE REGULAMENTELE MILITARE ŞI ORDINELE ŞEFILOR. JUR SĂ URĂSC DIN ADÂNCUL FIINŢEI MELE PE TOŢI DUŞMANII PATRIEI ŞI AI POPORULUI MUNCITOR. Jur să fiu gata oricând la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea Patriei mele, Republica Populară Română, cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa mea, pentru dobândirea victoriei deplinei asupra duşmanilor. DACĂ VOI CĂLCA JURĂMÂNTUL MEU, SĂ MĂ LOVEASCĂ PEDEAPSA ASPRĂ A LEGII REPUBLICII POPULARE ROMÂNE ŞI SĂ-MI ATRAG URA ŞI DISPREŢUL OAMENILOR MUNCII”.
 
După absolvirea şcolii de ofiţeri, a fost numit anchetator la Direcţia de anchete penale a Securităţii. A fost anchetator de Securitate până în decembrie 1989. În perioada şcolarizării, Marin Pîrvulescu a fost iniţiat treptat în activitatea de securist, asistând la mai multe cercetări penale, iar apoi a participat „personal” la cercetarea unor persoane reţinute de Securitate. Era descris drept un elev cu „putere de muncă, organizat” şi „avid de noi cunoştinţe şi modest”. I se recomanda viitorului ofiţer „să acorde mai multă atenţie îmbogăţirii culturii generale”, ceea ce indică lipsurile pe care le avea în acest domeniu. Suplinea această lacună printr-o „pregătire generală de specialitate şi politică” bună.
 
În anii în care a fost ofiţer de Securitate, a absolvit şi Facultatea de Drept. Într-o notare de serviciu din 1986, care se referă însă la activitatea lui Marin Pîrvulescu din 1985, an în care a fost unul dintre anchetatorii inginerului Gheorghe Ursu, se evidenţiază că „a dovedit discernământ politic” în soluţionarea anchetelor, dar şi că a avut de anchetat persoane arestate pentru „acţiuni de propagandă ostilă” şi răspândire de „înscrisuri cu conţinut duşmănos”. „Discernământul politic” în soluţionarea anchetelor ce îi erau repartizate pare să fie una dintre caracteristicile sale. Această însuşire a sa este remarcată de superiorii lui şi în notarea de serviciu pentru anul 1988:  
 
„Participând la efectuarea cercetării la faţa locului într-un caz suspect de diversiune, a contribuit, în mod calificat, la stabilirea cauzelor reale care au determinat producerea evenimentului şi a persoanelor răspunzătoare. Prin tactica adecvată adoptată în cercetarea unor elemente aşa-zis protestatare şi măsurile oportune de finalizare propuse, ofiţerul a dovedit un dezvoltat spirit de orientare şi discernământ politic”.
 
Spre deosebire de celălalt ofiţer de Securitate judecat pentru uciderea lui Gheorghe Ursu, cariera de ofiţer a lui Marin Pârvulescu s-a încheiat la scurt timp după decembrie 1989.
 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Mihai Popescu
26.01.2020, 15:36:36

Securistii si politistii tortionari de atunci inca mai traiesc si primesc pensii speciale f.f. mari asa ca judecatorii, corupti si ei cu salarii si pensii speciale extrem de mari trebuie sa-i apere pe criminali. O mina spala pe alta si amindoua spala fata.

+2 (8 voturi)
Florin Ioanid
26.01.2020, 15:47:04

Ca întotdeauna, mortul e de vina ca a murit. Așadar, un electrician și un lăcătuș(securiști) dau dovada de exces de zel în executarea ordinelor, comit o crima iar judecătoarea da și ea dovada de exces de zel și ii achita pe amândoi. O dovada mai clara ca trăim într-un stat mafiot nu ne mai trebuie. Propun o pensie și mai speciala pentru judecători și grefieri, ca fără ei justiția ar fi moarta, nu?

+1 (7 voturi)
Matei Basarab
26.01.2020, 16:12:26

Detinea valuta,un jurnal in care scria injurii la adresa PCR si trimitea scrisori la Europa Libera. Suficient sa fie condamnat la moarte. Astea nu erau permise si stia asta. A fost un prost.

-4 (6 voturi)
Ghe Stoian
26.01.2020, 16:31:54

@F.I.=1-Acum NU MAI TRAIM INTR-UN STAT MAFIOT (era pe vremea psd !) ! 2=MAGISTRATII "S-AU RAS" (cu toata "greva" lor, NU VOR MAI PRIMI "PENSII DE SERVICIU" !) !

0 (2 voturi)
Ghe Stoian
26.01.2020, 16:28:47

Mai odiosi decat securistii lui "ceasca" sunt DOAR GUVERNANTII lui "chimirulnul" !

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (12)