Jan Willem Bos, prestigios publicist olandez care vorbeşte româna la perfecţie: „Întâlnirea cu România mi-a determinat toată viaţa“
0
Când a ales să studieze româna la Universitatea din Amsterdam, Jan Willem Bos a fost considerat nebun. „Dar nu mi-a părut rău niciodată. A fost cea mai mare îmbogăţire a vieţii mele“, mărturiseşte Jan (62 de ani), olandezul care şi-a găsit împlinirea în România.
A fost de-ajuns o opţiune de studiu, pentru ca viaţa să-l poarte pe Jan Willem Bos pe cărări nebănuite. În anul 1973, a ales să devină student la secţia de Limba şi Literatura Română de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Amsterdam, spre stupefacţia prietenilor săi. Era încă student când a venit la specializare în România, în 1978. Aici şi-a cunoscut viitoarea soţie, pe Cornelia Golna, o româncă pe jumătate aromâncă, emigrată în SUA, cu care s-a căsătorit un an mai târziu. După trei ani a venit pe lume fiica lor, Laura. Cuplul româno-olandez trăieşte în Olanda, unde Jan (62 de ani) este interpret, traducător, lector şi specialist în română.
În mod grăitor, imaginea principală de pe contul lui de Facebook este un peisaj fascinant din România. Acasă, Jan şi Cornelia vorbesc în engleză presărată de cuvinte româneşti – cu cât mai tradiţionale, cu atât mai bine. El se dă în vânt după arhaisme, pe care puţini români le mai cunosc: „samavolnicie“, „capuchehaie“, „vlădică“. „Aruncăm mereu în conversaţie cuvinte şi fraze româneşti: «I put it in the cămară», «You are being neserios», «Don’t give me those baliverne»“, râde olandezul, care acceptă că poate sufletul lui s-a românizat puţin după atâţia ani.
„Limba română: frumoasă, bogată, expresivă“
„Weekend Adevărul“: Activitatea şi cariera ta sunt prodigioase. Putem spune că eşti cel mai titrat traducător şi vorbitor de română din Olanda?
Jan Willem Bos: Sunt, totuşi, destul de mulţi olandezi care sunt vorbitori de română. Unii dintre ei, evident, locuiesc în România, alţii locuiesc în Olanda şi au învăţat limba din motive personale, profesionale, culturale et cetera. Nu s-a organizat niciodată o competiţie ca să putem stabili odată şi odată care dintre noi este cel mai bun vorbitor de română. Au fost şi sunt câţiva olandezi/belgieni care s-au ocupat de traducerea literaturii române în neerlandeză. În anii ’70 şi ’80 a fost foarte activă Liesbeth Ziedses des Plantes, care i-a tradus, printre alţii, pe Mircea Eliade, pe Marin Sorescu, pe Fănuş Neagu, dar ulterior s-a lăsat de activitate. În prezent, sunt activi mai ales Jan Mysjkin şi subsemnatul. Mysjkin, care este flamand – sau bruxellez, cum preferă el să spună – era deja foarte cunoscut ca traducător din şi în franceză, şi cu un deceniu şi ceva în urmă s-a apropiat şi de România şi de literatura română. Fiind el însuşi poet, se ocupă în primul rând de poezie, dar l-a tradus şi pe Blecher, printre alţii. A publicat două antologii de poezie contemporană românească şi, împreună, mulţumită eforturilor lui Jan, am scos o antologie de poezie contemporană basarabeană – primul volum cu traduceri din literatura Republicii Moldova publicat în neerlandeză – şi două numere româneşti ale revistelor belgiene „Deus ex Machina“ şi „Gierik“. Jan Mysjkin traduce şi din neerlandeză şi franceză în română, împreună cu poeta Doina Ioanid.
- Cum ţi-a modelat viaţa întâlnirea cu limba română?
Nu exagerez dacă spun că întâlnirea cu limba română, cu literatura română şi, nu în ultimul rând, cu România mi-a determinat toată viaţa. România – şi cultura, politica, literatura, oamenii ei – constituie pentru mine o preocupare zilnică, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Lucrez ca traducător şi translator autorizat, am tradus peste 30 de cărţi din română, am scris peste 150 de articole despre România, am publicat 10 cărţi despre România, printre care trei dicţionare, ţin în mod regulat prelegeri despre diferite aspecte legate de România et cetera. De România mă leagă şi soţia mea, Cornelia Golna, americancă de origine română şi aromână, pe care am cunoscut-o la Bucureşti, mai demult, în 1978. Avem şi foarte mulţi prieteni români, atât în România, cât şi în Olanda.
Jan Willem Bos, în mijlocul discuţiilor Sursa Facebook FILIT Iaşi Autor Constanti Ciofu
- „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim“, spune poetul. Dar unui nativ germanic cum i se pare româna?
Nu am sentimente exaltate faţă de limba română. Este o limbă frumoasă, bogată, expresivă, plăcută şi pentru urechile unui germanic – şi este o limbă care este unealta mea zilnică. Desigur, este o limbă destul de grea pentru un germanic şi cred că este mai greu de învăţat pentru noi decât, de exemplu, italiana sau spaniola. Însă orice limbă se poate învăţa, inclusiv japoneza şi coreeana. Oricum, nu voi termina niciodată să-mi îmbogăţesc cunoştinţele limbii române.
„Am învăţat să apreciez literatura prin literatura română“
- Ce ai găsit în literatura română?
Când am început să studiez limba română la Universitatea din Amsterdam, deci la capătul adolescenţei, nu eram un mare cititor. Putem spune că am învăţat să apreciez literatura în general prin literatura română, făcând cunoştinţă, în primul rând, cu literatura interbelică, cu marii romancieri din anii ’20 şi ’30. Acelaşi lucru se poate spune şi despre istorie, de pildă. Am învăţat istoria – şi continui s-o învăţ – în primul rând prin istoria ţărilor române. Consider că literatura română este foarte interesantă, merită citită – şi merită citită mai mult şi în România, aş adăuga –, merită să fie cunoscută şi în străinătate. Încerc să mă ţin la curent cu tot ce apare mai interesant, dar este efectiv imposibil, pentru că ziua nu are decât 24 de ore. Citesc atât literatura contemporană, cât şi literatura „clasică“. Citesc şi non-fiction, istorie, politică, sociologie. Din păcate, teancul de cărţi interesante pe care vreau să le citesc, în loc să se diminueze, creşte mereu.
- Cum ai ales publiciştii pe care i-ai tradus în olandeză? Este vreun publicist care a reuşit să rupă bariera de cultură şi să devină mai cunoscut în Olanda?
Ştiu că în România se foloseşte în continuare sintagma „limba olandeză“. Însă, de câţiva ani buni, limba mea maternă se numeşte oficial „limba neerlandeză“. Din anii ’80, Olanda şi Flandra au făcut în mod oficial uniunea lingvistică şi de atunci nu mai vorbim de limba flamandă şi de limba olandeză, ci de limba neerlandeză. Italienii şi francezii s-au obişnuit între timp cu „neerlandese“ şi, respectiv, „néerlandais“, românii încă nu s-au acomodat sută la sută. Dar să-ţi răspund la întrebare: trebuie să facem o distincţie între cărţile alese de mine şi cărţile propuse de câte o editură. Am debutat la începutul anilor ’80 cu „Lunga călătorie a prizonierului“ de Sorin Titel, un scriitor, din păcate, cam uitat în ziua de astăzi, şi cu „Operele complete“ ale lui Urmuz – toate cele 50 de pagini. Desigur, acestea au fost cărţi propuse de mine, pentru simplul motiv că mi-au plăcut foarte mult. Alte cărţi au fost însă alese de editură, în general după ce autorul respectiv a repurtat un succes în alte ţări. Interesant în acest sens este exemplul lui Mircea Cărtărescu. Încercasem de câtva timp să găsesc o editură pentru „Orbitor“, dar toţi redactorii s-au speriat de cele 1.500 de pagini, cât au cele trei volume. După ce primul volum a apărut în Germania, în traducerea strălucită a lui Gerhard Csejka, şi a fost foarte bine primit de presa germană, am fost sunat de patru edituri ca să mă-ntrebe dacă aş fi disponibil să-l traduc pe Cărtărescu. Până la urmă, Cărtărescu a optat pentru editura De Bezige Bij, unde au apărut cele trei volume. Ultima mea traducere publicată, „Cartea şoaptelor“, de Varujan Vosganian, a fost din nou iniţiativa mea. Anul acesta sper să-mi apară „Craii de Curtea-Veche“, de Mateiu I. Caragiale, propusă de mine, şi la anul, „De două mii de ani“, de Mihail Sebastian, cerută de editură după succesul ediţiei engleze. Ca să mă întorc puţin la Vosganian, cartea a fost foarte bine primită şi s-a vândut destul de bine, în jur de 3.000 de exemplare, ceea ce este foarte bine pentru o carte românească tradusă în neerlandeză.
Jan şi Cornelia, soţia sa româncă Sursa Facebook J.W.B.
- Cum a fost pentru tine experienţa comunistă din România?
Pe lângă multele vizite mai lungi şi mai scurte întreprinse în decursul anilor, am trăit trei ani în România comunistă: un an ca student „la specializare” şi doi ani ca lector de neerlandeză – şi, evident, nu au fost anii cei mai uşori, deşi trebuie să subliniez că am fost doar incomodat de regim, dar nu am suferit personal din pricina lui, având totuşi un paşaport olandez, ceea ce oferea foarte multe avantaje şi era un scut care mă apăra a priori de abuzurile regimului. Viaţa era încă suportabilă la sfârşitul anilor ’70, când am fost student, dar în anii ’80, a fost foarte greu şi pentru noi. Mai ales pentru că aveam un copil mic, şi la noi în casă era frig, transportul în comun era o catastrofă, şi aşa mai departe. Şi bineînţeles, mai ales în anii ’80, existau aceste impedimente pentru „relaţii cu străini“. Nu puteam să am o relaţie mai caldă, mai prietenească cu studenţii mei, bunăoară, şi au fost şi alte persoane care au preferat să mă evite decât să-şi creeze singure probleme. Mă rog, am fost şi noi afectaţi de sutele şi miile de absurdităţi inerente sistemului comunist. Ulterior, mi-am văzut dosarul de la Securitate şi astfel am putut constata că am fost totuşi urmărit şi filat, fără să-mi dau seama atunci. Securiştii nu m-au abordat niciodată direct. Dar asta este o altă poveste, despre care am scris chiar o carte. Experienţa mea comunistă a fost totuşi importantă şi, într-un mod ciudat şi poate chiar pervers, m-a îmbogăţit. Faptul că am simţit sistemul totalitar pe pielea mea mă ajută, cred, să am o perspectivă mai clară şi mai profundă asupra lumii de astăzi, asupra direcţiei pe care o pot lua societăţile noastre şi asupra naturii umane.
„Contacte comerciale, de afaceri şi, de ce nu, relaţii de dragoste“
- Cât de necunoscută le era România olandezilor? A fost greu s-o promovezi?
România nu este o ţară foarte cunoscută olandezilor, dar asta nu spune mare lucru. Câţi olandezi cunosc bine Finlanda sau Portugalia? După căderea regimului ceauşist, s-au stabilit foarte multe contacte între cetăţeni olandezi şi români, prin biserici, prin şcoli, prin jumelaje. La un moment dat, erau peste 300 de fundaţii şi asociaţii olandeze care întreţineau contacte cu România. În timp, mai ales de când a intrat România în Uniunea Europeană, multe dintre aceste legături s-au slăbit, însă au rămas contactele personale care s-au dezvoltat în decursul anilor. Şi se dezvoltă şi alte contacte acum. Români imigraţi în Olanda, olandezi care s-au stabilit în România, studenţi români la instituţiile de învăţământ superior din Olanda, turişti olandezi care vizitează România într-un număr din ce în ce mai mare, contacte comerciale, de afaceri şi, de ce nu, relaţii de dragoste... Deşi distanţa este destul de mare, relaţiile dintre cele două ţări sunt excelente şi sunt convins că vor continua să se dezvolte. Nu neg faptul că uneori există şi o atitudine negativă faţă de români şi faţă de România, care se bazează pe nişte prejudecăţi sau pe nişte incidente, foarte mediatizate, cu românii certaţi cu legea olandeză. Pe de altă parte, sunt din ce în ce mai mulţi olandezi care au vizitat România şi au avut experienţe pozitive pe care le împărtăşesc prietenilor lor. Cunoştinţele reale constituie cea mai bună armă împotriva prejudecăţilor.
- Ai fost vreodată asociat de conaţionalii tăi imaginii românilor sau României? Mă refer la fapte, la evenimente, la conduite.
Nu.
Peisaj din România - imaginea principală de pe contul de Facebook al lui Jan
„Pesimismul românilor nu mi se pare justificat“
- Cum ţi se pare România acum?
Vin destul de des în România şi întotdeauna cu multă plăcere. Consider că atitudinea românilor faţă de ţara lor este uneori prea negativă. Desigur, sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite şi adesea avem motive întemeiate să nu-i iubim prea tare pe politicienii noştri. Totuşi, pesimismul de care mă lovesc de multe ori nu mi se pare justificat. Calea României spre un viitor mai bun seamănă uneori cu un drum de munte: cam întortocheat, uneori plin de gropi, dar cu o destinaţie foarte clară.
- Ce mesaj ai transmite românilor care nu cunosc bine limba română, nu-şi cunosc scriitorii sau poeţii. Ce ar fi păcat să se piardă?
Când, la vârsta de 19 ani, m-am înscris la facultatea de litere, secţia limba şi literatura română, mai mulţi colegi de liceu mi-au propus să mă duc mai bine la balamuc. Dar nu mi-a părut rău niciodată de opţiunea mea de a studia limba română. Desigur, există meserii mai bănoase, dar o viaţă în care am citit, am tradus, am scris, am călătorit, am întâlnit oameni minunaţi şi m-am ocupat de o cultură diferită, şi totuşi cu multe puncte de contact, a fost cea mai mare îmbogăţire a vieţii mele. Nu a fost întotdeauna uşor, dar a fost mereu interesant şi a meritat efortul pe deplin. Îi compătimesc pe cei care nu citesc, care nu cunosc pasiunea lecturii, care nu au experienţa călătoriilor în timp şi în spaţiu pe care ţi-o oferă o carte. Ştiinţa arată că oamenii care rezervă un loc pentru cultură în viaţa lor sunt mai fericiţi şi se simt mai împliniţi. Dar ştiu că în ziua de astăzi este greu să convingi o parte dintre cei tineri ce bucurie pot oferi cărţile. Dar nu este sarcina mea să educ tineretul român. Aici profesorii, oamenii de cultură, managerii culturali şi, nu în ultimul rând, politicienii au o sarcină frumoasă.
„Don’t give me those baliverne“
- Ai cuvinte preferate în limba română? Sunt cuvinte care nu au corespondent, fie din neerlandeză, fie din română?
Îmi plac cuvintele care nu au echivalent în neerlandeză: „cuscru“, „strungăreaţă“, „bobârnac“. Şi îmi place să folosesc cuvinte pe care românii nu le mai cunosc: „samavolnicie“, „capuchehaie“, „vlădică“... Acasă vorbim în engleză, că aşa ne-am obişnuit, dar aruncăm mereu cuvinte şi fraze româneşti. „I put it in the cămară“, „You are being neserios“, „Don’t give me those baliverne“... Sunt şi multe expresii şi cuvinte în neerlandeză care nu au un echivalent direct în limba română. Depinde, noi avem un cuvânt, „etmaal“, pentru o perioadă de 24 de ore, ziua plus noaptea, care nu există în multe alte limbi. În general, cuvintele intraductibile sunt cele care ţin de o anumită situaţie socială. Dau un singur exemplu: cum se poate traduce „voordeurdelers“, literal: „cei care împart uşa de la intrare“. Acest cuvânt este folosit în limbajul birocratic ministerial pentru a descrie o categorie de oameni care primesc o alocaţie socială redusă pentru că locuiesc în aceeaşi casă, unde împart, deci, uşa de la intrare, fără să facă neapărat parte din aceeaşi familie şi care au cheltuieli de regie mai mici: doi prieteni, două surori bătrâne etc.
„Sufletul meu s-a românizat puţin“
- La contul de Facebook ai o fotografie ce reprezintă un peisaj din România. Ce înseamnă acea imagine pentru tine? Ce ai învăţat din România, în afara profesiei?
De când am vizitat prima dată România, nu mai pot să stau încălţat în casă. Mă descalţ imediat după ce intru pe uşă. Dar nu ştiu dacă te referi la aşa ceva. Ca olandez, am o mare nostalgie pentru munţi, dealuri, privelişti, păduri. România mi-a oferit foarte multe lucruri spirituale, prietenie, ospitalitate, dar şi nişte peisaje care-mi ating sufletul. Poate că sufletul meu, metaforic vorbind, s-a şi românizat puţin după atâţia ani.
Ţine prelegeri despre România în Olanda
Numele: Jan Willem Bos
Data şi locul naşterii: 11 august 1954, DriebergenRijsenburg, Olanda
Starea civilă: Este căsătorit din 1979 cu Cornelia Golna, iar împreună au o fiică, Laura, născută în 1982.
Studiile şi cariera:
A absolvit facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii din Amsterdam (1973-1980). În anul universitar 1978-1979 a studiat la Universitatea din Bucureşti cu o bursă obţinută în baza unui acord cultural dintre România şi Olanda.
A mai studiat Literatura comparată la Universitatea din Illinois, SUA (1980-1982).
A fost lector invitat la Universitatea din Bucureşti, trimis de Ministerul Educaţiei din Olanda (1982-1984), asistent de Română la Universitatea din Amsterdam, apoi asistent doctoral la Departamentul de franceză-română de la Universitatea din Amsterdam (1985-1988).
Face traduceri din română – atât literatură (proză şi poezie), cât şi articole de presă, precum şi documente oficiale ca translator la Tribunalul din Amsterdam.
Este interpret autorizat de română la Curtea de la Haga.
În timpul vizitei din Olanda a demnitarilor români (Nicolae Văcăroiu, Emil Constantinescu) a făcut oficiile de translator din partea Guvernului olandez.
La vizita reginei Beatrix a Olandei în România (noiembrie 2001), a fost interpretul Majestăţii sale.
A fost principalul editor al Dicţionarului olandez-român (2008), apoi a compilat lucrarea cu Dicţionarul român-olandez cu tematică legislativ-economică, publicând noul Dicţionar român-olandez în 2010.
A fost distins în 2010 de Ambasada României în Olanda în semn de recunoaştere pentru contribuţia extraordinară la promovarea valorilor româneşti în Olanda şi pentru susţinerea proiectelor pentru România de la Revoluţie încoace.
Locuieşte în: Leiderdorp, Olanda.
Pe aceeaşi temă:
Lecţia Olandei. Explicaţiile unui vot de 82%: „Educaţia civică începe din şcoală“
Se încarcă comentariile...
