Lista celor 15 persoane trimise după gratii în Dosarul Retrocedărilor. Cine a fost iertat de pedeapsa cu executare. Trei inculpaţi au murit între timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat la puşcărie cu executare pe principalii autori ai infracţiunilor din Dosarul Retrocedărilor. Ceilalţi au beneficiat de clemenţa magistraţilor, primind ani de închisoare cu suspendare. Unele fapte s-au prescris chiar, astfel că un inculpat a fost iertat de pedeapsă. Trei inculpaţi au murit între timp, iar un inculpat, vestit medic bucureştean, a fost achitat.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus următoarele pedepse în Dosarul Retrocedărilor de pe litoral, a cărui sentinţă a fost dată joi, 7 februarie: 

Radu Mazăre, fost primar al Constanţei – instanţa aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Nicuşor Daniel Constantinescu, fost consilier municipal – instanţa aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor

Constantin Racu, fost director al Direcţiei Administraţiei Publice din Primăria Constanţa – instanţa aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Daniela Ramona Dospinescu, fost director al Direcţiei Patrimoniu din Primăria Constanţa – instanţa aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Ion Marica, fost director al Direcţiei Tehnic-Investiţii – instanţa aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor

Cristian Talpău, consilier juridic - execută pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor

Nora Alina Chircă, consilier juridic - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani

Dan Miron, fost consilier municipal - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani

Bogdan Ghiţulescu, fost consilier juridic - execută pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor

Răsvan Mircea Tudorache, mandatar - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani

Paraschiva Barbu, interpus cumpărător terenuri - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani

Niculae Nejloveanu, mandatar - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani

Mihai Sergiu Ceacîreanu, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani

Gabriel Bogdan Sandu, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - execută pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor

Daniel Ene, cesionar cumpărător de drepturi succesorale – primeşte pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani

Georgică Giurgiucanu, mandatar - execută pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Emil Dragoş Săvulescu, mandatar - execută pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Aurel Jean Andrei, notar public – primeşte pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Cristina Budei, notar public – primeşte execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Viorel Pană, cesionar cumpărător de drepturi succesorale – primeşte pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Mihai Camboianu, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - execută pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Valentin Gheorghe Ionescu, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - execută pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Cristian Borcea, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - execută pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor

Ruxandra Luminiţa Darie, notar public - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Marius Puşcaşi, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - execută pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare

Carmen Puşcaşi, cesionar cumpărător de drepturi succesorale - primeşte pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani

Andrei Sozanski, funcţionar Primăria Constanţa – instanţa încetează procesul penal pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

Graţiela Rusu, funcţionar Primăria Constanţa – primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Sanda Gabriela Radu, funcţionar Primăria Constanţa – primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Claudia Cealera, funcţionar Primăria Constanţa – primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Luminiţa Călătoru, funcţionar Oficiul de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară – primeşte pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Silvia Stanciu, funcţionar Oficiul de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară - primeşte pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, dar instanţa dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani

Alin Horaţiu Dima, evaluator agreat de Primăria Constanţa - execută pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine dispoziţiile din sentinţa penală atacată cu privire la soluţia pronunţată pe latură penală faţă de inculpaţii Leşe Laura Mariana, Popa Basarab, Şerban Alexandru Octavian şi Ştefănescu Elena. 

Asta înseamnă că: 

Alexandru Octavian Şerban, interpus - a fost achitat 

Laura Mariana Leşe, moştenitoare - a încetat procesul penal, inculpata a decedat 

Elena Ştefănescu, moştenitoare - a încetat procesul penal, inculpata a decedat 

Basarab Popa, interpus - a încetat procesul penal, inculpatul a decedat. 

Imagine indisponibilă

Rechizitorul DNA în Dosarul Retrocedărilor

Iată descrierea amănunţită a faptelor pentru care Mazăre a fost condamnat, aşa cum au fost relatate în comunicatul DNA din 28 octombrie 2008în care era anunţată trimiterea în judecată:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).

Astfel, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi: 

Membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul primăriei ConstanţaMazăre Radu Ştefan - primarul municipiului Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel – fost consilier municipal, Racu Constantin – fost director al Direcţiei Administraţie Publică, - Dospinescu Daniela Ramona - directorul Direcţiei Patrimoniu, Marica Ion – directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Miron Dan - fost consilier municipal şi consilierii juridici Tălpău CristianChircă Nora Alina şi (fost) Ghiţulescu Bogdan, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; 
- fals intelectual, în formă continuată; 
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; 

Funcţionari din primăria ConstanţaSozanski Andrei, Rusu Graţiela, Radu Gabriela, Cealera Claudia - în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie;

Funcţionare în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI)Călătoru Luminiţa şi Stanciu Silvia, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie;

MandatariGiurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Tudorache Răsvan Mircea şi Nejloveanu Nicula, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate sau instigare la infracţiunile săvârşite de persoanele mai sus menţionate;

Notari publiciAndrei Aurel-Jean, Budei Cristina şi Darie Ruxandra-Luminiţa, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie;

Moştenitori ai persoanelor îndreptăţiteŞtefănescu Elena şi Leşe Laura Mariana, pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie; 

Cesionarii cumpărători de drepturi succesoralePană Viorel, Ionescu Valentin Gheorghe, prin firma sa „Habitat şi Ambient” SA, Borcea Cristian şi Camboianu Mihai, Sandu Bogdan Gabriel, prin SC „Holland Development Group” SA, şi Ene Daniel, Puşcaşi Marius, Puşcaşi Carmen şi Ceacîreanu Mihai Sergiu, ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie;

Interpuşii cumpărători de terenuriBarbu Paraschiva, Şerban Alexandru Octavian şi Popa Basarab, prin firma sa „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie;

Evaluator agreat de primăria ConstanţaDima Alin Horaţiu, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie; 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 

În perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane euro dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi de 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi. Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice.

Persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de 2 până la 3 ani, ori să-şi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire.

Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale.
Concret, între aceste terenuri figurează: 

- terenul în suprafaţă de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ştefan) 

- terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele) 

- terenul în suprafaţă de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care acţionar şi administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Ionescu Valentin Gheorghe) care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real. 

Îndeplinirea defectuoasă, de către membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, a soluţionării cererilor de restituire a constat în următoarele: încălcarea, în mod repetat a dispoziţiilor Legii 10/2001 şi a acelora care reglementează proprietatea publică a statului; confirmarea în acte a unor fapte nereale; atestarea ca aparţinând municipiului Constanţa a unor bunuri aflate în domeniul public al statului (plaje şi faleze).

Concret, inculpaţii au încălcat dispoziţiile Legii 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate, etc.

Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri” SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism”), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient” SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group” SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen.

În vederea asigurării măsurii confiscării speciale, prin ordonanţa din 15.02.2008, a fost instituit sechestru asupra terenurilor provenite de săvârşirea infracţiunilor analizate, care au fost identificate în proprietatea unora dintre inculpaţi şi în proprietatea firmelor controlate de aceştia.“  

Pe aceeaşi temă: 

Lista terenurilor furate de Mazăre şi de complicii săi. Ce trebuie să recupereze ministerul lui Orlando Teodorovici

Nouă dintre cei zece constănţeni condamnaţi în Dosarul retrocedărilor s-au predat la Poliţie. Singurul care lipseşte, dat în urmărire internaţională

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite