Primarul Constanţei îşi serbează vineri, 5 iulie, ziua de naştere. Radu Mazăre împlineşte vârsta de 45 ani şi nu dă semne de oboseală. El se distrează într-un mare stil, înconjurat în permanenţă de fete, înalte, suple şi cât mai tinere.
Mazăre senior n-a ratat show-ul nici la inaugurarea terasei Cabo Beach, pe care şi-a deschis-o juniorul în urmă cu o săptămână. Primarul a dansat lasciv cu escortele sale, pe care le-a cadorisit apoi cu lucruri scumpe, în văzul tuturor - mai ales al Ianinei, mama fiului său. El a refuzat să se fotografieze cu ea şi cu băiatul lor, dar s-a oferit să facă poze „cu nevestele“ sale.
Radu Mazăre este idolul turiştilor români, care văd în el modelul de succes în viaţă. Şi primarul Constanţei chiar este de invidiat: are oameni care muncesc pentru el şi asigură administrarea oraşului, pe când el stă mai mult în vacanţă.
Când vine acasă, Mazăre o ia de la capăt cu distracţia şi face turul Mamaiei. Pentru el ziua începe la prânz, când pleacă pe plajă la sporturi nautice, iar noaptea bate cluburile cu manechinele de gât. Cu toate se dă în spectacol - le pipăie, le pupă pe gură, le strânge în braţe, chit că fetele au vârsta fiului său.
De la petrecerea de ziua sa, Radu Mazăre trece în altă petrecere, la Carnavalul Mamaia 2013. Evenimentul verii începe în seara de sâmbătă, 6 iulie, în staţiunea distracţiei de noapte. La ora 20, caravana va pleca din zona Telegondolei de la Perla şi se va îndrepta la pas spre Piaţeta Casino din Mamaia.
Tot drumul, boxele urcate pe carele alegorice vor răsuna de muzică, cu DJ-i la platane şi cu animatoare focoase care se vor strădui să arate privitorilor ce pierd dacă nu li se alătură.
În fruntea paradei va fi însuşi Radu Mazăre, primarul Constanţei, care se va costuma pentru defilarea de start în Regele-Soare Ludovic al XIV-lea. Paradele vor continua în fiecare weekend, cu acelaşi Mazăre îmbrăcat de fiecare dată altfel. Primarul are în plan să mai îmbrace hainele lui Henric al VIII-lea, „ăla cu multe neveste“ - de care este tare amuzat.
Carnavalul Mamaia 2013 este organizat de Primăria Constanţa şi de Fashion TV România, făcând parte din programul FashionTV Summer Festival Mamaia 2013. „Parada carelor alegorice este o acţiune de promovare a brandului staţiunii Mamaia drept una dintre cele mai fashion şi atractive destinaţii de vacanţă din Europa“, spun amfitrionii. La defilare vor avea care alegorice cluburile: Ego, Fratelli, Bellagio, Coyote Ugly, Luv, Crema, Crush, Tan Tan, Le Gaga, Megalos, Princess.
Ideea carnavalului aparţine lui Radu Mazăre, care defilează non-stop cu fete dornice de distracţie. Cum în weekend umblă numai în cluburi şi cum îi place să se costumeze fistichiu, primarul s-a gândit să scoată petrecerea în stradă. Aşa îşi etalează latura de cameleon într-o paradă care strânge oameni ca la circ. Turiştii sunt extaziaţi de ce văd la Mamaia, dorindu-şi să aibă aceeaşi distracţie nebună şi la ei în oraş.
Vă mai recomandăm
Avanpremiera Carnavalului Mamaia 2013. Începe defilarea carelor alegorice, cu Radu Mazăre în frunte
Răducu Mazăre, afacerist pe plaja din Mamaia. Tatăl său a dansat la petrecerea de lansare a clubului
VIDEO Radu Mazăre a făcut turul cluburilor din Mamaia, escortat de 17 manechine
Mazăre, un prieten cu gura mare: „Toată viaţa lor n-au făcut dragoste decât cu nevasta“
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
.....ce clown! abtibiltul Constantiei! Rusine constanteni pentru un asa "primar"...
DL DAN DIN PACATE AVETI DREPTATE ! toti batranii care primesc acele pungi cu alimente ..si toti ceilalti care au primit de la primarie gratuitate la transportul in comun ....PARCA AU INEBUNIT MA-AM SATURAT SA TOT COMENTEZ PE NET . DESPRE CE SE INTAMPLA IN CONSTANTA .....LOCUIESC IN C-TA DE 30 ANI DAR NU AM VAZUT ASA CEVA !! ADICA CE SE INTAMPLA IN ULTIMII ANI DE CAND ACEST CLOVN CONDUCE C-TA ....MAI FRATILOR ACEST INDIVID ESTE PAZIT IN MAMAIA LA CELE DOUA VILE CARE LE ARE LANGA LACUL SUTGHIOL ...ATAT PE APA CAT SI PE USCAT ....POATE SI DIN AER SI NU STIM NOI MAI CEVA K UN PRESEDINTE DE TARA .......CE PUTEM FACE .....INCA ODATA NU AM NIMIC K ACESTI PENSIONARI DAR ..PARCA NU MAI JUDECA CAND VINE VORBA DE ..MAZARE NU POTI SA SPUI NIMIC ....PE LA PIATA .ETC...RISTI O SACOSA IN CAP DE LA ACESTI BATRANI ........PATRU MANDATE ESTE INADMISIBIL ASA CEVA !!......LEGEA TREBUIE SCHIMBATA SI CEL MULT DOUA MANDATE DE PRIMAR ......URMARITIL ZILELE ASTEA LA TELEV.CE POATE SA FACA SI CUM SE DA IN SPECTACOL ACEST INDIVID .IAR PROSTIMEA APLAUDA SI SE INGHESUIE SA-L PUPE ......PLECATI DIN TARA CAT MAI PUTETI .....
Fara inhibitii si fara sutiene. Wohoo ! Dracu se mai distreaza in vremurile astea...