Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Litoralul arde la preţuri: tarife cu 30% mai mari din 15 iulie. Cât costă o cameră la Hotel Iaki

16
15 Jul 2021 14:47:24
Autor: Mariana Iancu
Mamaia FOTO Călin Gavrilaş
Mamaia FOTO Călin Gavrilaş

De la jumătatea lunii iulie, hotelierii de pe litoral au modificat preţurile de cazare, astfel că turiştii vor plăti cu 30% mai mult pentru aceeaşi cameră. Tarifele vor creşte până în august, considerat vârf de sezon.

La mijlocul sezonului estival, staţiunea Mamaia se menţine în continuare în topul tarifelor de pe litoral, preţurile fiind mai mari decât cele oferite de structurile de cazare din sudul litoralului. 
 
La Hotel Phoenicia Royal, din Mamaia Nord, o vacanţă de minimum trei nopţi de cazare costă  216 euro. Un apartament Soft Residence din Mamaia Nord, care conţine trei camere, se închiriază cu 990 lei. La Hotel Iaki, o cameră costă 269 de euro pentru perioada 2 iulie – 30 august, pentru un sejur de minimum cinci nopţi de cazare. Anterior, preţul de închiriere era de 239 euro.
 
La Hotel Hawaii Mamaia, în perioada 16 iulie - 28 august, o cameră se închiriază cu 901 lei, faţă de 616 lei, tariful de la începutul verii. O cameră dublă la Hotelul Palace costă 1.000 de lei. Preţul este valabil doar pentru sejur de minimum 5 nopti. O cameră dublă standard la Hotel Scapino costă în perioada 2 iulie - 4 septembrie 950 de lei.
 
În perioada 15 iulie - 25 august, o cameră dublă la Hotel Queen Vera Mamaia costă 649 de lei. Anterior, tariful era de 572 de lei. O cameră la Hotel Hostes Casino Nord este 60 de lei. 
 
La Costineşti, cine stă la Vila Anastasia plăteşte 160 lei pentru o noapte de cazare, în timp ce la Hotel Tineret Rosemarie din Neptun tariful este de 160 lei pentru o noapte de cazare. 
 
La Hotel H din Eforie Nord o noapte de cazare în această perioadă pentru o cameră triplă costă 360 lei. O cameră dublă se poate închiria pentru vacanţă cu 634 de lei dacă alegeţi Hotel Topaz din Cap Aurora. Oferta este valabilă pentru 19 iulie – 21 septembrie. Anterior, aceeaşi cameră se închiria cu 512 lei.
 
În staţiunea Venus, Hotel Favorit oferă spre închiriere camere la preţul de 432 de lei pentru perioada 15 iulie – 24 august. Anterior, aceeaşi cameră costa 395 de lei.
 
La Vama Veche, Vila Sunrise închiriază o cameră cu  150 lei. În schimb, o cameră la un hotel de patru stele, Jakuzzi, costul este de 180 de lei pentru cei care închiriază o cameră în perioada 7 iulie – 21 august.
 
Hotelierii se aşteaptă la un grad mare de ocupare pentru următoarele săptămâni, conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
 
„Cu toate că în perioada următoare tarifele vor creşte, având în vedere apropierea vârfului de sezon, românii vor dori să-şi petreacă concdeiul în condiţii de siguranţă în ţara lor, astfel este de alteptat ca gradul de ocupare al hotelurilor şi altor structuri de cazare clasificate să crească şi mai mult”, se precizează într-un comunicat de presă.
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Peste 8.000 de turişti au campat în weekend pe plajele Vadu, Corbu şi Midia, deşi este interzis. Plătesc amenzile, dar nu pleacă 

O turistă din Austria a fost salvată de partenerul violent pe plaja din Vadu: „Sunteţi eroii din povestea mea“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

undas
15.07.2021, 15:00:30

românii care-și petrec vacanța pe litoralul românesc sunt ori hoți ori proști...

+8 (8 voturi)
Lennon Yuri
15.07.2021, 15:32:03

Articol total aiurea. Cine l-a scris ar trebui sa ramâna lift boy la Bocsa Momtana !!. Aica, da preturi în euro. De când e euro moneda în România. Da pretul unei camere da nu zice pret pe o noapte sau pe 3. Articol facut fix ca sa te zapaceasca. Mai scolitii tovarasi si preteni !!!!

+3 (3 voturi)
Iobag Nerfos
15.07.2021, 15:53:36

Si asa era aproape gol litoralul, acum va fi pustiu. Cativa cocalari si pitipoance in weekend si cam atat

-9 (19 voturi)
Popa Pius
15.07.2021, 16:01:14

Să-i mai aud la iarnă că fac foamea și vor bani moka de la guvern, cînd ei preferă să stea cu prețurile sus și hotelurile la jumate din ocupare...

+9 (9 voturi)
Iobag Nerfos
15.07.2021, 16:04:35

Popa Pius Daca ar fi ocupate 50% ar fi bine. Ajung la jumatate in weekend. Lasa-i sa-si rupa gatul, acum nu mai au de ce sa ceara bani

-8 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările