Litoralul, sub Cod Portocaliu de caniculă. Restricţiile de trafic greu, menţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Săptămâna începe cu avertizare meteorologică de Cod Portocaliu pentru Dobrogea. Luni, 7 august, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

În judeţele Constanţa, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa şi îndeosebi în zona joasă a judeţului Mehedinţi, precum şi în Bucureşti, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 şi 39 grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82-84 de unităţi.

În nordul Dobrogei va fi ceva mai răcoare - doar Cod Galben, precum şi în cel al Olteniei şi Munteniei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 36 grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 unităţi. În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi, 8 august, local disconfortul termic va fi ridicat şi, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35-37 grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie semnalează că în regiunile nord-vestice, nordice şi la munte manifestări de instabilitate atmosferică vor exista în sudul şi sud-estul ţării vor fi mai ales în seara zilei de luni, 7 august, şi în noaptea de luni spre marţi, 7/8 august.

Luni sunt menţinute, de asemenea, restricţiile de circulaţie pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi pentru autovehiculele cu o masă autorizată > 7,5 tone, in urmatoarele judeţe: Constanţa, Tulcea, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi, Dolj, Olt.

Pentru celelalte judeţe, restricţiile de tonaj se ridică.

În intervalul orar 20.00-12.00 nu sunt instituite restricţii de tonaj în afara celor prevăzute de legislaţia în vigoare, precizează CNAIR.

CNAIR S.A. interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă cu excepţia:

o    transporturilor de persoane;

o    transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală;

o    vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

o    transporturi funerare;

o    transporturi poştale;

o    transporturi de echipamente de prim ajutor;

o    transporturi pentru distribuire de carburanţi;

o    transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

o    transporturi pentru tractări vehicule avariate;

o    transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

o    transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

o    transporturi apă îmbuteliată;

o    transporturi produse provenite din exploatări agricole.

o    transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER,@CNADNR. 

Pe aceeaşi temă: 

Cele mai frecvente erori făcute la plata taxei de pod. Zeci de şoferi au plătit peajul pentru numărul de înmatriculare oferit ca exemplu de CNAIR

FOTO VIDEO Călătorie în timp la Enisala. Locul din nordul Dobrogei unde vezi obiective cu care România se mândreşte

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite