Litoralul Mării Negre în alb-negru. Cum arăta în 1973, la începutul industriei de turism estival VIDEO
0
Imagini de arhivă realizate în anul 1973 ne dezvăluie cum arăta litoralul românesc de la Marea Neagră la începuturile industriei de turism estival.
Documentarul din arhiva TVR poartă paşii pe nisipul unor plaje care începeau să fie străjuite de hotelurile unde românii şi-au petrecut neuitatele vacanţe pe litoral. Salba de staţiuni de pe litoralul Mării Negre prindea contur: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn.
Oficiul Naţional de Turism (celebrul ONT) fusese înfiinţat în 1970, concursul Miss Litoral a fost creat în 1973 - an din care datează şi filmuleţul de prezentare.
La începutul anilor ’60, în laboratoarele de partid ale PCR se năştea o idee: crearea unei industrii a turismului care să pună în valoare potenţialul litoralului autohton. Ca orice serviciu mai de calitate oferit de România, şi turismul urma să fie dat la export, pentru că statul avea nevoie de valută.
Mamaia a fost socotită cel mai potrivit loc pentru ridicarea unei staţiuni care să aducă turişti la Marea Neagră. Iar acesta avea să fie doar startul, căci după Mamaia urma extinderea spre sud a infrastructurii. Hotelurile existente pe litoral erau vechi de decenii, astfel că regimul comunist s-a pus pe lucru.
Planul
Ca să atragă turiştii, regimul comunist din România a cumpărat cele mai moderne autocare Setra din Germania şi a început să construiască hoteluri. Era ţintit turismul balnear care îşi făcea baza la Eforie Nord şi la Eforie Sud, apoi Techirghiol, cu prelungire spre Mangalia. Drumul litoralului era de acum presărat cu staţiuni ca o salbă sau ca o constelaţie – cum le-a sunat mai bine strategilor. Staţiunile noi au primit nume de planete, majoritatea: Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Costineşti.
Cu planul demarat, nou-înfiinţata ONT Litoral, centrala care coordona IHR Mamaia, Eforie Nord şi Sud, Mangalia şi Delta Dunării, începea ofensiva în anii ’70 „pe extern“. Absolvenţii de la ASE Comerţ Exterior au fost chemaţi cu mic cu mare, să pună umărul la propăşirea noii ramuri de activitate. Tinerii economişti, buni cunoscători de limbi străine, au fost instruiţi şi trimişi peste hotare, să convingă agenţiile de turism din străinătate că România este destinaţia perfectă pentru un sejur în condiţii nemaiîntâlnite în Europa: unităţi de cazare noi, curate, personal pregătit şi, mai presus de toate, preţurile foarte mici.
Bilanţ: 1,5 milioane de turişti străini pe sezon
A trecut şi cutremurul din ’77, fără ca turismul să resimtă vreo undă de şoc. România atrăgea pe litoral 1,5 milioane străini pe sezon turistic, care dura din mai până în octombrie. Cei mai mulţi erau nemţi, ruşi, francezi, englezi, suedezi, polonezi, cehoslovaci, unguri, finlandezi. Veneau peste 360.000 nemţi din RFG şi RDG, 300.000 turişti din ţările socialiste, 60.000 suedezi şamd. Occidentul avea prioritate absolută, occidentalii primeau cele mai bune hoteluri, pentru că statul român era interesat de valuta lor. Turiştii din ţările socialiste erau strânşi la Mangalia şi la Eforie Sud.
Apogeul de la finele anilor ’70
Apogeul turismului a fost atins la finele anilor ’70. Ambasadori străini participau la deschiderea sezonului, pentru a întâmpina bun-venit cetăţenilor lor. Cazinoul din Constanţa era o atracţie majoră: la parter era restaurantul, sus era clubul de noapte unde cânta Dan Spătaru, cap de afiş la Teatrul de revistă Fantasio din Constanţa, unde era coleg cu Jean Constantin şi Gelu Manolache. În lateral era ruleta, pe o terasă cu ieşire la mare. În total, litoralul românesc avea 144.000 locuri de cazare (dintre care 32.000 numai la Mamaia), iar industria litorală oferea 70.000 locuri de muncă. Acum, numărul locurilor de cazare este estimat la 160.000, dar locurile de muncă rămân neocupate întrucât personalul calificat preferă să lucreze în străinătate, unde câştigă pe sezon cât într-un an acasă.
Declinul
Fluxul de turişti a început previzibil să scadă când au fost mărite preţurile. România comunistă nu mai avea chef să fie raiul turismului. În ţară se adâncise criza economică, atât de profund, încât românii riscau să pară sălbaticii care privesc cu jind, de după gard, la ce bagă în gură oaspeţii străini.
Românii nu aveau oricum acces la facilităţile străinilor: magazine cu produse prohibite, acele shop-uri de la parterul unor hoteluri în care se găseau costume de blugi, băuturi fine, whisky, coniac, ţigări, cafea, dulciuri, gumă de mestecat. Distracţia străinilor se făcea în cadru organizat, în discoteci pe valută sau cluburi sportive cu circuit închis, unde românii de rând nu pătrundeau. Oricine deţinea pe atunci valută era luat direct la întrebări, în afara cazului în care lucrase „afară“, cu contract prin statul român.
Din 1982 a început declinul. În 1984, secţia externă a ONT Litoral s-a desfiinţat. Dintr-un milion şi jumătate de turişti străini s-a ajuns la 150.000 în anul 1989. Iar după Revoluţie au fost perioade cu 1.000 turişti străini şi niciun zbor charter pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
