Localnici: „Pe terenurile din zona plajei Vadu se poate scoate petrol din pământ cu lopata şi găleata“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier local din comuna Corbu a protestat în faţa Agenţiei de Protecţia Mediului Constanţa, atrăgând atenţia asupra unei poluări masive lângă plaja de la Vadu. „Pe terenurile din zona plajei Vadu se poate scoate petrol din pământ cu lopata şi găleata“, spune edilul.

„Anul trecut, în martie, am semnalat această poluare către autorităţile statului.

La mai bine de 1 an de atunci, starea în teren s-a înrăutăţit. Pământul se mişcă ca o saltea cu apă, dar este evident că este una cu petrol“, spune Costel Ignat, consilier local din Corbu. 

Ignat relatează că Agenţia de Mediu Constanţa, care se află printre autorităţile pe care le-a înştiinţat încă de anul trecut despre poluare, are acum în lucru autorizarea mutării unei conducte care este cauza acestei poluări.

„Dar în loc să trateze problema cu toată seriozitatea şi să ceară studiu de mediu, au ales să autorizeze în procedură simplificată această lucrare.

Eu am depus un memoriu la APM Constanţa pe această temă şi vă invit să vedeţi cum tratează această problemă gravă pentru mediul înconjurător şi sănătatea publică, din moment ce petrolul se poate infiltra chiar şi în pânza freatică.

Numai cu ajutorul dumneavoastră, al presei, poate reuşim să atragem atenţia asupra acestei probleme grave“, a declarat Costel Ignat (foto jos). 

Imagine indisponibilă

Poluarea de la Vadu - situaţia din 2020

În aprilie 2019, „Adevărul“ semnala că hectare întregi de teren sunt poluate cu petrol în zona plajei Vadu, judeţul Constanţa. La o lună, Garda Naţională de Mediu (GNM) a prezentat primele concluzii cu privire la acest subiect. Vinovatul a fost găsit, dar statul român ar putea fi cel care decontează acţiunea de ecologizare a zonei. 

Cine este vinovat de poluare

Inspectorii GNM au mers în zonă de mai multe ori în acest timp, prelevând probe şi făcând diferite analize şi constatări la faţa locului. Conform unui răspuns transmis ziarului „Adevărul”, comisarii au constatat că terenul care face obiectul sesizării „este acoperit parţial cu reziduuri petroliere”. În consecinţă, au dispus o serie de măsuri pentru ecologizarea zonei.

De asemenea, Garda de Mediu explică faptul că pe o suprafaţă de 7 hectare, care face parte din două casete/iazuri îndiguite de mari dimensiuni (31 de hectare şi 50 de hectare), până în anul 1994 au fost depuse materiale reziduale din dragarea celor două iazuri. „Existenţa reziduurilor petroliere pe amplasamentul celor două casete este o poluare istorică”, spune oficial Garda Naţională de Mediu. În anul 1994, terenul acesta intră în proprietatea Rompetrol Rafinare şi se sistează depunerea materialelor rezultate din dragarea iazurilor. 

Poluarea de la Vadu - situaţia din 2019

„Petromar era societatea de stat care exploata înainte de 1989 ţiţeiul din Marea Neagră. Poluarea asta istorică face parte din două iazuri/casete. Ele nu pot afecta zonele limitrofe pentru că sunt îndiguite”, declară pentru „Adevărul” Marian David, directorul general al Direcţiei generală controlul poluării, biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate din cadrul GNM.


Specialistul a explicat de ce, deşi vorbim despre o poluare istorică, abia acum au fost observate acele pete negre ieşite la suprafaţă. „În contact cu apa meteorică ies pelicule, ies irigaţii. Datorită faptului că prin evapo-transpiraţie apa se evaporă, pe timp de vară se betonează pământul, solul acela devine o crustă solidă. Acum, din cauza precipitaţiilor a ieşit la suprafaţă”, adaugă Marian David. Trebuie spus că în Dobrogea, în ultimele luni nu s-au înregistrat precipitaţii considerabile, iar iarna 2018/2019 a fost una aproape lipsită de zăpadă.

Terenul afectat de poluare este situat la aproximativ 2 kilometri de plaja Vadu, iar din constatările inspectorilor de mediu, plaja nu a fost ameninţată. Aceştia au pus în vedere proprietarului de teren să elaboreze de urgenţă (până în data de 3 mai) un plan final de ecologizare, conform căruia se va desfăşura acţiunea de decontaminare, cu etape şi termene clare.

Rompetrol va ecologiza zona

Proprietarul terenului afectat de poluare, Rompetrol Rafinare, a anunţat că planul pentru ecologizare este finalizat, urmând să fie prezentat GNM pentru avizare. „Cantitatea totală de sol contaminat este estimată la 40.000 tone, aceasta fiind situată la o distanţă de peste 500 de metri faţă de localitatea Vadu şi aproximativ 2,5 kilometri de ţărmul Marii Negre”, spun cei de la Rompetrol care reamintesc faptul că nu ei sunt poluatorii.

De asemenea, Rompetrol a amplasat mai multe panouri în zona respectivă prin care avertizează că acolo este o proprietate privată, iar accesul persoanelor străine este strict interzis.

Concret, directorul GNM, Marian David, explică paşii care se vor face pentru ecologizarea zonei: se contactează o societate autorizată să decontamineze, o societate care are o instalaţie şi tehnologie aprobate prin autorizaţia de mediu şi care printr-o resetare decontaminează produsul petrolier. „O metodă, de exemplu, este cea bacteriologică. Se aruncă nişte bacterii care mănâncă produsul petrolier şi practic îl neutralizează.  O altă metodă este chimică, prin aruncarea unor prafuri care neutralizează produsul petrolier”, spune specialistul.

Cu ocazia controlului în teren, aceeaşi comisari GNM au identificat două conducte de aprovizionare, una cu ţiţei şi una cu metan, aparţinând OMV-Petrom, amplasate la limita proprietăţii afectate de poluare, dar, spun ei, nu au fost observate avarii accidentale. Cu toate acestea, comisarii au sancţionat OMV-Petrom cu  suma de 60.000 de lei „pentru faptul că nu deţine act de reglementare pentru activitatea desfăşurată. De asemenea, a fost dispusă măsura suspendării activităţii până la obţinerea actului de reglementare”. Petrom a anunţat că va contesta în instanţă această sancţiune.



Statul român, bun de plată

Ecologizarea terenului s-ar putea extinde la toată suprafaţa celor două casete, adică 80 de hectare, nu doar la cele 5 hectare unde poluarea este vizibilă în acest moment. Acţiunea este una costisitoare, putând ajunge să coste milioane de dolari.

„Contractul de privatizare a Petromar a fost încheiat ulterior poluării. Datoria statului român este de a asigura plata tuturor prejudiciilor anterioare de mediu. Rompetrol nu s-a exprimat sub această formă, că s-ar îndrepta împotriva statului român. Ei şi-au asumat prin semnarea actului de control, fără obiecţiuni, că realizează lucrarea de ecologizare”, spune Marian David, director în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

Deocamdată, Rompetrol Rafinare nu a anunţat oficial dacă va solicita statului român să suporte cheltuielile legate de decontaminarea terenului din apropierea plajei Vadu. Compania a transmis doar că „deşi din perspectiva legislaţiei de mediu, compania în calitate de proprietar al terenului contaminat are obligaţia de a lua măsurile de mediu necesare decontaminării, reiterăm faptul că Rompetrol Rafinare nu este sursa contaminării şi nu poate fi considerată responsabilă pentru această situaţie.”

Poluare în zona plajei Vadu FOTO Călin Gavrilaş

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cine este vinovat pentru poluarea cu zeci de mii de tone de reziduuri petroliere de lângă plaja Vadu. De unde ar putea veni banii pentru ecologizare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite