Viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, cel care îndeplineşte atribuţiile de primar în perioada în care Radu Mazăre este arestat preventiv, a prezentat astăzi situaţia actuală a Cazinoului. El a spus că până acum a fost elaborat studiul de fezabilitate şi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai acestuia. Compania Naţională de Investiţii, cea care administrează Cazinoul în această perioadă, a scos la licitaţie achiziţionarea serviciului de proiectare şi execuţie a lucrărilor.
“Această procedură este mai complicată şi de aceea va dura şi mai mult. Este nevoie ca o companie de proiectare să facă un consorţiu cu una de construcţii şi să participe la licitaţie. Atât proiectanţii, arhitecţii, cât şi firma de execuţie trebuie să aibă atestat din partea Ministerului Culturii. Procedura de achiziţie este una îndelungată, nu vă pot spune când se va finaliza, dar am speranţa că la jumătatea acestei toamne lucrările vor putea începe”, a spus viceprimarul Decebal Făgădău.
El consideră că un termen realist pentru restaurarea Cazinoului este de doi ani şi jumătate din momentul începerii lucrărilor. Astfel, dacă toate lucrurile merg conform planului simbolul Constanţei ar putea avea o faţă nouă din 2018.
Mai citiţi şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate