10 ani de la moartea Mădălinei Manole. Marele ei fan, Daniel din Medgidia: „Suflet gol, în zbor căzut, orbită de iubire, credeai că ai totul şi ai pierdut!“
0
O scrisoare tulburătoare a fost postată de fanul nr. 1 al Mădălinei Manole către artista care s-a sinucis în urmă cu 10 ani, chiar de ziua sa de naştere - 14 iulie. Daniel Gheorghe spune că „fata dragă“ a muzicii româneşti i-a trimis semne de dincolo.
Scrisoarea anuală a lui Daniel Gheorghe din Medgidia vine cu câteva zile înainte de ziua de naştere a artistei Mădălinei Manole, născută la 14 iulie 1967, care a ales să se sinucidă chiar de ziua sa de naştere - la 14 iulie 2010.
Mădălina avea 43 ani, un băieţel de 1 an pe care şi-l dorise mult, un soţ care o susţinea artistic şi o casă în Otopeni, unde artista a decis să moară. Era deprimată pentru că intrase într-un con de umbră şi nu se mai regăsea în peisajul actual al muzicii româneşti, deşi avea 3 Discuri de Aur pentru vânzările albumelor sale care depăşiseră, fiecare, 1 milion de unităţi vândute. În martie 2010 îşi lansase cel de-al 9-lea album, „09 Mădălina Manole“, pe care îl promovase la televiziuni.
Dar în primele ore ale aniversării sale, la 14 iulie 2010, îndrăgita artistă şi-a pus capăt zilelor înghiţind Furadan, un pesticid extrem de toxic, interzis la comercializare, pe care a reuşit să-l procure cu ajutorul unei fane şi a unui traficant din Timişoara. Ea şi-a convins fana să o ajute sub pretextul unui serviciu pe care voia să-l facă socrilor săi, care au necazuri în agricultură cu dăunătoarele.
Moartea ei şocantă a provocat o mare emoţie opiniei publice care nu o uitase şi nici nu încetase să o iubească, în ciuda curentelor muzicale care sunt la modă într-un moment sau altul.
Daniel Gheorghe a postat duminică, 5 iulie, pe Facebook, o scrisoare sfâşietoare:
„Povestea celor 10 ani …
Scrisoare către MADĂLINA MANOLE…
Ţi-am scris de atâtea ori, nu mi-ai răspuns, în schimb mi-ai trimis semne…
Acum 3 ani împreună cu o echipă formată din artişti consacraţi, colegi de scenă, am iniţiat un proiect prin realizarea unui flashmob pentru a-ţi cinsti memoria, fată dragă!
Ştiu, glasurile acestora au ajuns până la tine!
Fată dragă, de tine ne e dor! Aşa răsunau la unison vocile celor prezenţi în Aeroportul Henri Coandă Otopeni. Nu te-a uitat nimeni, fată dragă!
De aici începe povestea…
De-a lungul celor 10 ani de la dispariţia ta, nu am încetat să mă gândesc la tine.
Ţi-am scris de atâtea ori, nu mi-ai răspuns, în schimb mi-ai trimis semne…
Nu pot să mă despart de tine!
Alături de tine am descoperit muzica, oamenii şi m-am reinventat. Şi-am cules note din piesele tale şi am transformat fiecare sunet, cu migală, în momente memorabile, din care am retrăit zi de zi, zecile, sutele şi miile de imagini ale tale şi am transformat în zecile, sutele şi miile de momente de fericire, de zâmbete şi de lacrimi, şi de nostalgie pe care le-am strâns în mine pe drumul vieţii.
Mi-ai dăruit prietenia ta şi ani frumoşi. Şi îţi sunt recunoscător pentru tot, în primul rând că am învăţat să deschid ochii ca să pot privi în adâncul sufletelor oamenilor. Sunt privilegiat că ţi-am câştigat prietenia. Am învăţat să citesc altfel fiecare filă a vieţii şi s-o scriu altfel pe cea care urmează. Am lăsat în urmă oameni care fac parte din poveşti ce încep cu "a fost odată...", am regăsit oameni care au făcut parte cândva din povestea mea şi pe care îi pierdusem pe drum. Dar tu eşti povestea mea!
Mi-ai oferit şi nopţi de tristeţe. Pentru toate acestea nu am cuvinte, e doar Suflet Gol! Şi tu ştii asta, ai compus o piesă în care ţi-ai deschis sufletul, însă nu te-au înţeles!
Suflet gol,
În zbor căzut
Orbită de iubire,
Credeai că ai totul şi ai pierdut!
Acum, te plâng! Eu…
Oare câţi te mai plâng?
Lacrimile îmi curg pe obraji, copleşit fiind doar de un regret imens.
Am învăţat că durerea nu e o problemă de alegere, că nu are nici formă, nici chip, nici nu poate fi cântărită. Ea se cuibăreşte în noi.
Am cunoscut-o începând din acea zi fatidică de 14 iulie 2010.
Şi ce e de fapt durerea? Nu îmi vine să cred cum un cuvânt atât de inofensiv îşi lasă amprenta asupra noastră.
Nu te las să mă uiţi!
Vreau atât de mult să ştii asta!
De fiecare dată când o stea căzătoare săgetează imensitatea cerului, atunci ştiu că e un semn de la tine. Mă gândesc că acolo, undeva, oriunde, cade o stea. Dar a TA străluceşte!
Dacă citeşti asta, să ştii că spun adevărul! Dacă citeşti asta, spune ce vrei, spune ceva şi trimite-mi un semn! Dacă citeşti asta, să ştii că nu te-am uitat!
Alături de tine am descoperit ce înseamnă aici şi acum.
Am descoperit că trecutul nu există. A fost…
Nici viitorul nu există. Va fi…
Am început să mă regăsesc. Şi-mi voi continua drumul mai departe.
…cu gândul la tine…
De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde „marea de lacrimi” …
Cu recunoştinţă,
Daniel GHEORGHE
05 iulie 2020“
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
