Marinarul care a construit farurile de pe litoral: „Am depus jurământul de două ori în decurs de câteva săptămâni: pentru rege şi pentru noua orânduire“
0
Contraamiralul de flotilă (rtr.) ing. Corneliu Enăchescu este omul care în cele peste două decenii cât a condus Direcţia Hidrografică Marină a construit trei faruri pe litoralul românesc şi a întocmit hărţile hidrografice atât de necesare pentru circulaţia navelor pe Marea Neagră.
Contraamiralul de flotilă ing. Corneliu Enăchescu s-a născut la 23 septembrie 1927, la Plopeni, o localitate din judeţul Constanţa, unde tatăl său, Gheorghe Enăchescu, era învăţător. Anterior, a participat la Primul Război Mondial, ca tânăr sublocotenent, luând parte la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Bunicii săi erau originari din Satulung Braşov, dar, după anul 1879, s-au stabilit în Dobrogea unde aveau mai multe drepturi şi unde au primit pământ atât cât puteau să lucreze.
Cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale a rămas copilăria, pe care şi-o petrecea în colbul de pe uliţa bunicilor, în satul unde creşteau laolaltă români şi turci. „Când musulmanii mergeau la geamie să se roage, îşi lăsau papucii la intrare, după obicei. Atunci, noi, ceilalţi copii, le amestecam papucii şi, când ieşeau de la slujbă, distracţia era asigurată“, îşi aminteşte el de viaţa fără griji pe care a trăit-o în primii ani de viaţă alături de fratele mai mare.
În anii ‘30, tatăl său a fost numit învăţător la Constanţa şi, datorită rezultatelor deosebite, a fost numit succesiv director la trei şcoli din oraş şi, ulterior, inspector de specialitate.
A FĂCUT MARINA LA SIBIU
Cariera părintelui i-a marcat propria lui carieră. Corneliu Enăchescu a urmat cursurile gimnaziale la Liceul „Mircea cel Bătrân“ şi ar fi dorit să urmeze mai departe Politehnica, dar războiul i-a frânt visul. Părinţii săi nu aveau bani să-i ţină pe ambii băieţi la facultate, fratele său cel mare fiind student la Cluj.
Salvarea i-a venit de la un ziar unde a citit un anunţ în care se anunţa că Şcoala Navală „Mircea“ caută elevi. Dacă înainte de venirea Armatei Roşii în România existau şcoli specializate pe arme, cavaleria la Târgovişte, marina la Constanţa, Braşov şi Mediaş - aviaţie, iar Piteştiul- tancuri, după 1945, din cauză că toate unităţile acestea erau ocupate de sovietici, la Sibiu s-au concentrata toate şcolile. „Şi atunci a rămas liberă cazarma de la Sibiu şi acolo ne-au strâns pe toţi la examen. Eram vreo 1.000 de tineri şi am reuşit vreo 560, la toate armele. Erau cavalerie, infanterie, transmisiuni. Marinari în devenire eram vreo 30“, îşi aminteşte el. Ţara trecea printr-o perioadă foarte grea. Se terminase războiul, dar începuse foametea, iar puţinele grâne de pe câmp erau luate de sovietici. Tânărul nu avea bani nici pentru mâncare. Biletul de tren şi l-a plătit cu banii luaţi de pe manualele vândute. Îşi aminteşte că îşi cumpăra turtoi, făcut din mălai şi făină şi copt în cuptor, apoi bea apă ca să i se umfle burta şi să se simtă sătul.
Aşa se face că viitorii marinari au stat la Sibiu până la vacanţa de Crăciun. „Acolo am făcut şcoala îmbrăcaţi toţi în uniformă de Infanterie, din postav, pentru că marina era săracă, nu avea echipament. Ţin minte că ne-au dat moletiere (n.r. - o fâşie de stofă, cu care se înfăşoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi), ca pe vremuri“. Tot acolo au început instrucţia militară. „Am învăţat cunoaşterea armamentului uşor, dar ni s-au predat şi lecţii de politică, pentru că începuse să intre politica în armată“, îşi aminteşte Enăchescu. După vacanţa de Crăciun, cei de la Marină au fost aduşi la Constanţa, direct pe nava-şcoală „Mircea“, care doar ce fusese dată înapoi de sovietici, bricul fiind confiscat la 5 septembrie 1944, alături de toată flota ţării noastre care scăpase din război. Acolo învăţau şi tot acolo dormeau. „Ziua se ridicau hamacele unde dormeam şi se lăsau mesele, care erau folosite şi pe post de bănci“, spune elevul acelor ani.
JURĂMÂNT DE DOUĂ ORI: PENTRU REGE ŞI PENTRU COMUNIŞTI
Schimbarea de regim politic peste noapte a produs şi dezechilibre în rândul armatei, astfel că elevii şcolilor militare au depus de două ori jurământul în decurs de câteva săptămâni.
Astfel, în decembrie 1947 a depus jurământul de credinţă pentru rege, iar în primele zile ale lunii ianuarie 1948, un soldat cu armă a bătut la poarta casei şi i-a spus să vină pentru a depune din nou jurământul pentru noua orânduire, pentru Republica Populară Română. „Asta nu era o problemă, numai că nu se găsea steag fără emblema monarhiei. În cele din urmă, au găsit un steag fără însemne la un magazin din oraş. Era un steag vechi prăfuit, dar pe el am pus mâna şi am depus jurământul militar pentru Republica Populară Română“, râde amiralul la aceste aduceri-aminte.
În ciuda greutăţilor istorice în care a urmat şcoala, viitorul amiral spune că a avut profesori de elită. Printre ei se numărau Iancu Stoian, Vasile Panaitescu, Eugeniu Bălăbănescu şi Alexandrescu Leu. Exista obiceiul ca ofiţerii de pe nave să vină şi să predea cursanţilor.
Dacă profesorii au fost de excepţie, nici elevii nu au fost mai prejos, astfel că promoţia lor a dat patru amirali ai Marinei Militare: Mihai Aron, primul comandant al Marinei Militare după 1989, mort în 1994, Ilie Ştefan, care a murit în 2014, Alexandru Hârjan, care a murit în 2016, şi Corneliu Enăchescu, dar şi o seamă de comandori: Mihai Iordan, Petre Luţă, şi alţii, aşa cum ne relatează dr. Mariana Păvăloiu, profesor asociat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“.
COLEG CU SERGIU NICOLAESCU
Un alt vestit coleg pe care l-a avut, doar pentru o scurtă perioadă de timp, a fost Sergiu Nicolaescu, vecin de hamac cu Corneliu Enăchescu, „Am fost coleg cu Sergiu Nicolaescu din septembrie 1947 până în primăvara anului următor, când a plecat de la noi. Era un băiat bun, dar cu pile multe“, spune amiralul. Sergiu Nicolaescu era nepotul generalului Nicolae Cambrea, comandantul Diviziei „Tudor Vladimirescu“, formată din prizonieri români. „Ţin minte că atunci când am fost pe bric, el a venit însoţit de mama sa care i-a adus şi perne“. În rest, Sergiu Nicolaescu obişnuia să citească scrieri militare, de istorie navală.
Şcoală pe nava-şcoală Mircea FOTO Arhivă personală amiralul Ilie Ştefan
După ce a absolvit Şcoala Navală „Mircea“, aspirantul Corneliu Enăchescu a fost trimis ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul „Mărăşeşti“ şi, ulterior, a condus două marşuri cu nava-şcoală „Mircea“ în Europa: în 1979, pe ruta Istanbul – Livorno – Lisabona şi în 1987 Istanbul – Novorossiysk – Odessa – Varna. După anii ‘50, a fost chemat la Şcoala Militară Superioară de Marină, Academia Navală de astăzi, unde a predat cursuri de navigaţie şi astronomie. În ultimii 21 de ani de activitate, în perioada 1969 - 1990, când s-a pensionat, a condus Direcţia Hidrografică Maritimă. El i-a luat locul căpitanului Alexandru Constantin, un fost ţăran recrutat de Armată în anii 50, pe considerentul că are origine sănătoasă.
Cum o astfel de unitate de siguranţă naţională nu putea fi lăsată pe mâinile unui om fără experienţă, comandantul Marinei Militare, viceamiralul inginer Grigore Marteş, i-a încredinţat căpitanului de rang I ing. Corneliu Enăchescu comanda Direcţiei Hidrografice Maritime, fiind până în prezent cel mai longeviv şef al acestei importante instituţii a Forţelor Navale. În perioada în care s-a aflat la conducere, au fost reactualizate hărţile maritime, necesare pentru siguranţa navigaţiei pe litoral, s-au construit faruri noi şi s-au modernizat cele existente.
Decoraţii şi medalii
Pentru activitatea sa contraamiralul de flotilă Corneliu Enăchescu a fost decorat de trei ori: Steaua României clasa a V-a; Tudor Vladimirescu clasa V-a; Meritul Militar clasele I, a II-a, a III-a. De asemenea, în cariera sa a primit zece medalii româneşti şi una sovietică. La aniversarea a 90 de ani, Corneliu Enăchescu a fost sărbătorit de Statul Major al Forţelor Navale, Academia Navală Mircea cel Bătrân şi Direcţia Hidrografică, iar şeful Statului Major General i-a oferit Emblema de onoare a SMG.
Farurile litoralului românesc, de la poveşti cu piraţi la instalaţii moderne
„Navele când vor să intre într-un port se orientează după luminile farurilor şi plătesc bani grei pentru acest serviciu“, spune contraamiralul de flotilă Corneliu Enăchescu. La începutul secolului al XX-lea a fost construit farul de la Tuzla, care mai este şi astăzi funcţional. Lentila era de provenienţă franceză şi a funcţionat până în anii ’70, când s-a înlocuit sistemul de avertizare cu unul sovietic. Acum farul funcţionează cu o instalaţie australiană.
La Constanţa, atunci când Corneliu Enăchescu a preluat comanda Direcţiei Hidrografice Marine, existau farurile de intrare în port şi cel din zona istorică, cunoscut sub denumirea de Farul genovez. Nu mai era suficient pentru ca navele să se orienteze după lumina sa şi aşa s-a construit farul de aterizare de la Abator, în anul 1960. Turnul farului, înalt de 58 de metri, este piramidal de culoare albă, din beton, având în vârf o cupolă albastră în formă de piramidă cu vârful în jos. Farul are o lumină albă cu grup de două sclipiri şi este vizibil de la 24 mile marine. Farul este prevăzut şi cu radio-far, montat în vecinătate. Un alt far construit în acea perioadă este cel de la Mangalia, care a înlocuit o instalaţie de avertizare mai mică. Cel nou are o vizibilitate de 20 de mile marine.
Farurile Dobrogei
La Sfântu Gheorghe, era un far de pe vremea când corăbiile cu piraţii nu erau doar simple poveşti. Vechea construcţie, din lemn, de pe Insula Olinka, a devenit punct de atracţie turistică. În anul 1968, a fost construit aici un nou far, înalt de 48 de metri. Turnul farului este construit din metal, având forma a două prisme triunghiulare uşor torsionate, acoperite pe două laturi cu plăci din tablă inoxidabilă, iar pe celelalte două cu plăci din policarbonat. Farul are o lumină albă cu grup de două sclipiri. Şi farul de la Sulina, de pe vremea Comisiei Europene a Dunării, a fost înlocuit cu unul nou, de larg, începând cu anul 1983. Noua construcţie de avertizare dispune de o lumină albă cu grup de trei sclipiri, având o vizibilitate de 19 mile marine. Înălţimea construcţiei este de 48 metri, turnul farului fiind prevăzut cu un cilindru din beton alb cu o cupolă albă în vârf.
Cu aceste faruri moderne, spune amiralul, a intrat şi România în lumea civilizată. „Era o perioadă în care compania NAVROM avea peste 200 de nave. Niciun vapor nu ieşea din port fără avizul de navigaţie dat de Direcţia Hidrografică“, explică amiralul. Construirea farurilor nu a iscat probleme deosebite. Mai greu a fost până s-au obţinut aprobările necesare, iar ridicarea unui far a durat maximum un an.
Amiralul Corneliu Enăchescu ne explică faptul că nu numai farurile reprezintă puncte de orientare pentru nave, ci şi alte construcţii înalte dintr-un oraş de pe coastă. Spre exemplu, în acea perioadă, existau pe hărţi mai multe puncte de referinţă: coşul de la CET, Cazinoul, Hotelul Rex din Mamaia, Băile Mamaia, dar şi turlele mai multor biserici erau vizibile de pe mare. Între timp, s-au construit blocuri care au redus vizibilitatea.
Farul de la Tuzla
HĂRŢI MODERNE DE NAVIGAŢIE
Tot în cele peste două decenii în care Corneliu Enăchescu a fost la conducerea Direcţiei Hidrografice, s-au realizat hărţi de navigaţie. Astfel, s-au întocmit trei hărţi la scara 1/ 100.000, şase hărţi la scara 1/ 50.000 şi hărţi detaliate ale intrărilor în porturi şi planuri directoare.
„Hărţile pe care le avea instituţia erau cu date vechi, noi am comandat zboruri cu avionul din care se fotografia litoralul. Fotogrametrie se numeşte procedeul de fotografiere a coastei. Apoi, noi mergeam pe teren şi sondam cât e adâncimea, aveam topografii care observau orice obiect de pe uscat şi îi scriau coordonatele“, explică Corneliu Enăchescu. La în tocmirea unei hărţi lucrau două secţii: secţia cartografie (hărţi şi documente nautice) şi secţia topohidrografică (care mergea pe teren cu aparatură necesară fixării coordonatelor).
În această perioadă a fost colaborator la realizarea Manualului de hidrografie întocmit de Direcţia Hidrografică Maritimă şi a participat la conferinţele Organizaţiei Hidrografice Internaţionale cu sediul la Monte-Carlo în anii 1972, 1977, 1982 şi 1987, la conferinţele Asociaţiei Internaţionale de Semnalizări Maritime la Stockholm (1970), Ottawa (1975), Tokyo (1980), Brighton (1985), dar şi la mai multe întruniri hidrografice şi de semnalizări maritime în cadrul Tratatului de la Varşovia ale Flotelor Unite din Marea Neagră şi Marea Baltică.
De asemenea, a participat la negocierile româno-sovietice privind delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră în perioada 1969-1987.
Vă mai recomandăm:
FOTO Spiritul Mircea, dus mai departe. Colectă publică pentru cel de-al treilea bric
Se încarcă comentariile...
