Mărturie despre Costineştiul anilor '70: „Era lumea celor care credeau în cultură, învăţătură, bun simţ, joie de vivre“

Costineşti FOTO Litoralul de altădată

Un turist al anilor '70-'80 s-a întors în locurile unde a trăit cele mai frumoase vacanţe: în Costineşti şi Vama Veche. Costineştiul s-a transformat din oaza de libertate şi de frumos într-un kitsch, iar Vama a devenit tărâmul construcţiilor haotice.

Profesorul universitar Mihaela Miroiu a povestit pe pagina personală de Facebook ce reprezentau în perioada comunistă Costineştiul şi Vama Veche şi ce s-a ales din staţiunile-vedetă ale litoralului românesc: 

Iată postarea de pagina personală de Facebook :

„Un mic reportaj despre o şi mai mică vacanţă. 

Costineşti şi Vama. 

În adolescenţă şi tinereţe mergeam cu familia şi prietenii vieţii mele la mare la Costineşti, apoi la Vama.

Costineştiul avea coerenţă arhitectonică şi mai ales farmecul său de libertate, fie ea şi controlată (minus la Epavă şi Golful yoghinilor). Viaţa era predictibilă: răsărit de soare, umbrela de paie cu cele patru şezlonguri în jurul cărora ne puneam cearceafurile şi în umbra cărora îngropam adânc în nisip pepsi şi berea cumpărate la prima oră când (şi dacă) se găsea pepsi. La 9 începea muzica la Radio Vacanţa Costineşti, pe vocea celui mai cultivat, iubit şi apreciat disk jockey, Andrei Partos. Cât era ziua de lungă se întâmpla ceva. Ceva frumos, plin de umor inteligent. De Ars Amatoria şi Divertis.

Copilul tribunului nostru, Andrei Miroiu, umbla şi se juca liber şi fără riscuri pretutindeni, la fel ca toţi ceilalţi copii. La apus strângeam tabăra de pe mal şi plecam la expoziţii, spectacole, festival de film, discoteci. Niciodată în toţi acei ani nu am văzut picior de mitocan şi nu ne-a deranjat nimic kitsch. Era lumea liceenilor mari, a studenţilor, a tinerilor cu studii superioare sau măcar a acelor tineri care credeau în cultură, învăţătură, bun simţ, joie de vivre, comunitate, lipsă de snobism, asezonat cu un dram de flower-power. Mâncarea era tot mai puţină şi mai proastă. Dar ţăranii fierbeau porumb şi vindeau prune. Murfatlar se mai găsea. Salam de Sibiu aveam în traistă. Ceva gogoşi. Niţică pizza. Dar mai ales semeni. Tot timpul semeni. Feţe solare de oameni care voiau să uite pe ce lume trăiesc măcar 10 zile. Să uite, să râdă, să danseze, să se bucure de o bijuterie de plajă nesfârşită şi de o mare după care îţi puteai imagina că este orice tărâm. 

Am intrat în Costineşti acum 3 zile. Din nostalgie. Am fugit în 15 minute. Plastic, kitsch, mitocănie, plajă sufocată de birturi, tiribombe, micăreală, şezlonguri de plastic până la mare. Şi o descompunere avansată a clădirilor Costineştiului coerent. Muzică de toate gusturile proaste simultan. Undeva, în zare, Evanghelista mai trăia ca o redută a nostalgiei, legănată de valuri şi rugină. Nu voi mai merge niciodată acolo. Voi rămâne cu Costineştiul anilor 70-80. Amintirea unui respiro fericit.

Vama începutului anilor 90 era ceva mai complicată decât cea a studenţilor clujeni care descoperiseră cândva satul de pescari de la graniţă. Era încă dominată de nudişti, de corturi şi priciuri pe plajă. De casele mici tip vagon care găzduiau oameni şi corturi şi aveau mese mari, negeluite sub nuci uriaşi. Partea cea mai sălbatică era ocupată de artişti vizuali care pictau, sculptau, mai vindeau ceva pe o sticlă de vodcă. Plaja era o mare uniune de triburi muzicale la care se putea afilia oricine şi nimeni nu rămânea flămând. Totul se gătea la foc, pe nisip şi se împărţea ca pâinea şi peştii. Extract total de Flower-power. Nimeni nu se holba la nimeni. O libertate necontrolată şi pe deplin asumată. 

Am fost acolo o zi şi o noapte, acum 3 zile. Plaja e mai îngustată. Construcţiile sunt haotice. Anarhie pe două picioare. Dar marea miroase la fel: a alge şi guvizi. Ţărmul sălbatic este la fel de seducător. Domină cârciumile de lemn, pictate psihedelic. Mai gătesc oamenii pe plajă şi împart cu ceilalţi, la uşa unor corturi de trib de prieteni. Plasticul e tot mai puţin, tot mai alungat. E aproape pe ducă. Muzica, în toată diversitatea ei, are farmecul bunului gust. Oamenii...da, oamenii erau aceeaşi, chiar dacă au trecut 21 de ani de când am fost acolo. Aceeaşi ca tip, indiferent că erau adolescenţi, studenţi, maturi sau chiar foarte maturi, în căutarea proustiană a vechii Vame. Nu e locul din care am fugit. E locul spre care aş fugi oricând între semeni“.

Vă mai recomandăm:

Radio Vacanţa, mica oază de libertate în România comunistă: emitea în cinci limbi şi difuza muzică străină

Cum s-a dus farmecul de altădată din Vama Veche: de la ţinutul sălbatic al anilor '80, străbătut de turme de mioare, la refugiul destrăbălării tinerilor rebeli 

FOTO Farmecul de altădată al boemului 2 Mai: locul unde domnii de la Bucureşti se dezbrăcau de haine şi de griji