Mărturiile cutremurătoare din colonia Peninsula: „Transpiraţi, murdari de praf, păream mai degrabă mumii egiptene decât oameni“. Zona este cercetată de arheologi şi istorici

Cercetare arheologică la colonia de muncă Peninsula FOTO IICCMER

În perioada 20-30 octombrie 2020, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” au organizat o campanie de cercetare arheologică menită să investigheze ruinele din spaţiul atribuit coloniei de muncă forţată de la Peninsula.

Demersul face parte dintr-un proiect mai amplu conceput de cele trei instituţii, care îşi propune identificarea urmelor materiale din zona fostelor colonii de muncă forţată şi a fostelor închisori comuniste şi analizarea ştiinţifică a acţiunilor regimului comunist şi a consecinţelor acestuia.

Investigarea ruinelor din spaţiul atribuit coloniei de muncă forţată de la Peninsula oferă a altă „estetică” a memoriei materiale a represiunii comuniste. 

Înfiinţată în 1949, colonia cuprindea circa 70 de barăci dispuse în forma literei H în jurul unui platou de adunare şi înconjurate cu trei rânduri de sârmă ghimpată. La fel ca la Galeşu şi Poarta Albă, de abia din primăvara anului 1952 a început construirea barăcilor din cărămidă. În 1954, odată cu sistarea lucrărilor la Canal, spre deosebire de Galeşu, spaţiul concentraţionar de la Peninsula îşi continuă biografia sub forma unei închisori de drept comun, înfiinţată în decembrie 1955 prin Ordinul MAI nr. 06086. 

În 1957, Peninsula devine unitate penitenciară de rangul I, aici fiind închişi sporadic deţinuţi politic până în 1966. Penitenciarul a fost desfiinţat în 1977. Potrivit unor localnici, închisoarea de drept comun a fost transformată ulterior în unitate militară. În anii 2000, construcţiile din spaţiul fostei colonii de muncă forţată au fost demolate, probabil în scopul dezvoltării imobiliare a terenului, acţiune iniţiată deja în zona din imediata apropiere. Documentarea amănunţită a ruinelor, precum şi identificarea eventualelor construcţii a căror biografie a debutat în perioada represiunii din timpul construirii „primului” Canal, capătă un caracter de urgenţă în condiţiile absenţei unei protecţii legale. Vezi un video al sitului aici.

Ruine din Pensinsula FOTO M.I.

Rezultatele integrale ale descoperirilor vor fi incluse într-un raport de cercetare arheologică.

În Peninsula - Valea Neagră, la 18 decembrie 1952, se aflau 5.521 de persoane, dintre care 2.293 erau deţinuţi politici, condamnaţi prin hotărâre judecătorească şi 3.228 – internaţi administrativ. Iată care era împărţirea pe categorii politice, sociale sau de vârstă, conform unui document din Dosarul nr. 55, fond documentar CNSAS: legionari – 1.716, PNL – 457, PNŢ – 488, PSDI – 62, PNC – 54, mai erau 270 de poliţişti şi 181 de deţinuţi care aparţineau altor partide „contrarevoluţionare“. Dacă e să ne raportăm la categoria socială din care proveneau deţinuţii, 429 erau simpli ţărani, 862 – ţărani mijlocaşi, 589 – chiaburi, 439 – muncitori, 572 – mici burghezi, 337 – burghezi. Oameni trecuţi de 60 de ani erau 432, iar între 20 şi 40 de ani – 1.897. 

„PĂREAM MUMII EGIPTENE, NU OAMENI“

Mărturiile celor care au trecut prin coloniile de muncă sunt grăitoare în acest sens. Iată cum descria fostul deţinut politic Gheorghe Bâgu ororile de la Peninsula: „Cel mai mare chin la Valea Neagră a fost lipsa de apă potabilă. Zi de vară, zi ce părea că nu se mai termină, munceam din greu, şi beam apă din butoaie ţinute în soare câte o săptămână. Către seară, apa era clocită, iar după câteva zile, rămânea un gel mâlos. Mai mult de o lună nu am avut nicio picătură de apă pentru spălat. Transpiraţi, murdari de praf, păream mai degrabă nişte mumii egiptene decât nişte oameni. Ajunseserăm în situaţia disperată de a ne spăla cu urină“. Acesta este un fragment din volumul „Mărturisiri din întuneric“ al lui Gheorghe Bâgu, care a fost arestat în 1948, fiind acuzat că este legionar. A trecut prin mai multe centre de detenţie: de la Calea Rahovei la Văcăreşti, de la Jilava la Piteşti, apoi la coloniile de muncă Cernavodă, Valea Neagră, Poartă Albă şi Kilometrul 31. A fost eliberat în 1951. 

Cimitir Mamaia Sat FOTO M.I. 

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Cum a fost ucis de comuniştii lui Dej şeful planificării de la Canal. Simulacrul odios rămas în istorie drept „procesul sabotorilor“

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Acţiunea „Missouri”. Minciunile şi mofturile Ceauşeştilor la Casa Albă, la întâlnirea cu Nixon. Dictatorul i-a şocat pe americani cu subiectul privind evreii

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria

Secretele cu care a fugit Mihai Pacepa în SUA: diamantele sintetice, traficul de arme clandestin, numele agenţilor străini