Măsuri de securitate pentru meciul Viitorul Constanţa - Dinamo Bucureşti, din Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul de fotbal dintre Viitorul şi Dinamo se va disputa luni, 15 iulie, de la ora 21.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi din localitatea Ovidiu.

Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi F.C. Dinamo Bucureşti, din cadrul Campionatul National de Fotbal, Liga I.
 
„Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă”, se arată într-un comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis”.
 
Suporterilor li se recomandă să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Pe aceeaşi temă:

Gică Hagi, la picioarele Simonei Halep. Ce mesaj i-a transmis fostul fotbalist noii campioane de la Wimbledon

VIDEO Filmul în care apare Kira Hagi se pregăteşte de lansare. Regizorul Toma Enache: „Sunt întâmplări reale din Fenomenul Piteşti“


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite