Mesaje de condoleanţe transmise Casei Regale de oficialităţile judeţului Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Oficialităţile judeţului Constanţa au transmis marţi, 5 decembrie, mesaje de condoleanţe Casei Regale. Moartea Regelui Mihai I a fost anunţată în această după-amiază.

„Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13.00 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Altaţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19.00, Custodele Coroanei Române va face o declaraţie către ţară“, a anunţat Casa Regală într-un comunicat. Imediat după aceast anunţ, au început să curgă mesajele de condoleanţe.

Printre oficialităţile judeţului Constanţa care au transmis astfel de mesaje a fost şi prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu:

„Cu profundă tristeţe am aflat astăzi vestea trecerii în nefiinţă a Majestăţii Sale Regele României, Mihai I.  Dispariţia sa lasă un gol imens în inimile tuturor românilor, pentru care a reprezentat un reper moral, un model al luptei pentru democraţie şi conştiinţă, un exemplu de patriotism şi onoare.

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa transmite condoleanţe Casei Regale a României.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Şi primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău a vorbit în mesajul său de condoleanţe de personalitatea remarcabilă a Regelui Mihai.

„În aceste clipe triste, ne gândim la cel care a fost M. S. Regele Mihai I ca la un reper moral, o personalitate remarcabilă a istoriei noastre contemporane.

Constanţa şi Dobrogea datorează Casei Regale istoria sa modernă, oraşul şi regiunea fiind profund afectate de această grea pierdere.

Încă îmi răsună în minte cuvintele rostite de Majestatea Sa în Parlamentul României, o demonstraţie de patriotism şi de iubire faţă de ţară:

<<Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri!>>

Dumnezeu să-l odihnească!”

Marius Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a postat un mesaj scurt pe Facebook: „Poporul român a pierdut astăzi un simbol, un reper de moralitate şi forţă. Regret dispariţia unei asemenea personalităţi marcante. Astăzi s-a închis un capitol din istoria modernă a României.”

Pe aceeaşi temă:

Regele Mihai a murit. Principesa Margareta devine Regină. Ce titlu va avea Radu Duda


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite