Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Minunea petrecută pe patul de moarte al părintelui Arsenie Papacioc, sub privirile martorilor: „Ce frumos e! Ce faţă luminoasă are!“

29
19 Jul 2015 06:10:20
Autor: Sinziana Ionescu
Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la malul mării Foto Adevărul
Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la malul mării Foto Adevărul

Pe data de 19 iulie se împlinesc patru ani de când părintele Arsenie Papacioc a plecat la cele veşnice, iar cei care l-au cunoscut îi evocă neîncetat prezenţa.

La data de 19 iulie 2011, stareţul Iustin Petre de la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din judeţul Constanţa pătrundea cu evlavie în chilia duhovnicului de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Momentul pe care toţi l-ar fi vrut amânat, dar pe care Papacioc îl aştepta cu intensitate, doritor de întâlnirea cu Hristos, se petrecuse.

„Am ajuns la părintele cu jumătate de oră după ce trecuse la Domnul. Era întins pe pat, dezbrăcat până la mijloc. Lângă el, un ucenic şi un medic. Eu îl priveam cu un soi de sfială şi curiozitate în acelaşi timp. M-am surprins admirându-i trupul atletic, fără pic de grăsime, pielea perfect întinsă. Un trup de adolescent sportiv, mi-am zis. Ce frumos e părintele! În ultimile luni de viaţă, mai ales, pielea părintelui, pe mâini şi pe faţă, se pigmentase cu acele pete maronii ale bătrâneţii. Priveam şi nu-mi venea să cred ochilor. Vizibil pielea s-a curăţat până a căpătat o culoare alb-sidefiu. Am avut impresia puternică că sunt martorul unei minuni în plină desfăşurare. M-am abţinut să fac aprecieri cu cei de faţă. În zilele care au urmat până la înmormântare mai trăgeam din când în când cu urechea să aud ce vorbesc oamenii care veneau şiruri, şiruri, să aducă un ultim omagiu părintelui lor duhovnic. Am auzit de nenumărate ori cuvintele: «Ce frumos e părintele! Ce faţă luminoasă are! Ce mâini albe!». Atunci m-am încredinţat că minunea la care am fost martor a fost cât se poate de reală“, îşi aminteşte stareţul Iustin de la Casian.

Aceasta şi alte amintiri sunt cuprinse în cartea „Ochii prin care vedeam cerul“, pe care fiii duhovniceşti de la mănăstirea Ioan Casian au închinat-o părintelui Papacioc. Volumul va fi lansat luni, 20 iulie, ora 19, la Casa de Cultură Constanţa, în prezenţa arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, şi a părintelui Ilarion Dan, duhovnicul mănăstirii Crucea. Cartea redă mărturii ale celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Arsenie Papacioc.

ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, dezvăluie că părintele Papacioc a ajutat la ridicarea lăcaşurilor de cult, oferind banii lăsaţi în chilie de credincioşi. Atunci când cineva avea nevoie ştia că la duhovnic găseşte nu doar alinare sufletească, ci şi o mână de ajutor din cutia milei.

„Părintele Arsenie a ajutat să se zidească zeci de biserici şi mănăstiri cu banii pe care îi primea de la credincioşi. Îşi dădea toţi banii celor care veneau să-i ceară ajutor şi le zicea: «Să nu ştie nimeni decât Dumnezeu!». Era milostiv cu tinerii, era milostiv cu săracii. Îi îmbărbăta pe cei bolnavi care veneau la el să-şi plângă suferinţele. «Suferinţa trebuie dusă la medic – le spunea - dar trebuie arătată şi lui Dumnezeu, pentru că puterea niciunui medic nu este mai presus de puterea lui Dumnezeu». Apoi le făcea rugăciune. Plecau de la părintele atât de întăriţi şi uşuraţi zicând: „Parcă nu mai am aceleaşi dureri, parcă sufletul s-a mai uşurat puţin şi mintea s-a luminat». Nu lăsa pe niciun om în suferinţă. Nu căuta la faţa omului, îi primea pe toţi“, mărturiseşte ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a mai lăsat să se ştie un lucru, de care mulţi s-au întrebat. De la venirea sa în Dobrogea, numărul lăcaşurilor de cult din Constanţa s-a triplat.

„Părintele Arsenie a rămas în conştiinţa noastră atât de apropiat, fiind şi un părinte al Dobrogei. A iubit atât de mult acest ţinut! El n-a trăit în Dobrogea c-a vrut sfinţia sa. Aici a fost chemat. Dumnezeu l-a ridicat şi l-a purtat prin atâtea necazuri în viaţă care nu l-au biruit. Şi ieşind întărit şi înţelepţit din ele, a venit pe tărâmul Dobrogei, nu întâmplător, ci din rânduială dumnezeiască, să ne înţelepţească şi pe noi. A fost în multe părţi ale ţării înainte. Unde se ducea, creştinii mergeau după el. Erau vremurile acelea tulburi. Era urmărit. La urmă a venit aici, într-un loc smerit. Aici, în pământul apostolic al Dobrogei, s-a simţit, de fapt, cel mai bine. Aici a cugetat, aici s-a rugat, aici a povăţuit, în locul acesta sfânt, pământ apostolic, pământ al jertfelor, al rugăciunilor, al tuturor puterilor duhovnceşti ale înaintaşilor noştri.

De aceea am socotit că părintele Arsenie, împreună cu părintele Elefterie de la Dervent, duhovnicul meu (18 ani mi-a fost duhovnic părintele Elefterie) sunt cei mai mari părinţi dobrogeni ai vremurilor noastre. Dacă părintele Elefterie nu m-a putut primi în Dobrogea sa dragă, parcă l-a lăsat pe părintele Arsenie să mă primească aici, în 2001, când am fost întronizat pe scaunul Arhiepiscopiei Tomisului de către Preafericitul Părinte Teoctist, duhovnicul meu în acea perioadă. Atunci am mers să iau binecuvântare de la părintele Arsenie şi mi-a zis: «Înaltpreasfinţite, Dobrogea vă aşteaptă de două mii de ani!» şi mi-a dat ca un canon să înmulţesc bisericile şi mănăstirile şi să ridic credinţa dobrogenilor. Mi-am amintit atunci de părintele Sofian de la Antim, naşul meu de călugărie, care îmi vorbea adeseori despre părintele Arsenie înainte de a-l cunoaşte, şi-mi spunea: «Ce părinte curat şi înţelept este!». Nimeni nu m-a întărit atât de mult, de când am venit aici, în Dobrogea, ca părintele Arsenie. De aceea eu îi sunt atât de îndatorat şi recunoscător“, a povestit ÎPS Teodosie în cartea „Ochii prin care vedeam cerul“.

Părintele Arsenie Papacioc şi preoţii de la Casian Foto Arhivă stareţul Iustin Petre

Stareţul Iustin Petre de la Casian a relatat în volumul omagial cum a decurs ultima întâlnire cu părintele Arsenie Papacioc. „Avea 96 de ani. Era într-o duminică, ultima, când m-am dus cu obştea de la Casian să luăm binecuvântare. Când am ajuns la Techirghiol, la mănăstire, l-am găsit aşteptând pe un scaun, în pridvorul chiliei. Aştepta, parcă, să vină toţi cei dragi să-şi ia rămas bun, să-şi ceară iertare de la ei, aşa cum face omul care ştie cum să se pregătească de moarte. În zadar încercau maicile disperate să-l convingă să meargă în chilie să se odihnească puţin. Le refuza ferm din priviri. Nu mai era timp de odihnă. Aşa l-am găsit, aşteptând, cu ultimele puteri. Am mers pe rând să luăm binecuvântarea. Obişnuia bătrânul să sărute mâna oricărui preot, indiferent de vârstă, gest care pe mine mă onora şi mă ruşina deopotrivă, de fiecare dată. Zicea: «Două mari taine a făcut Dumnezeu: o Fecioară în care s-a coborât întreaga dumnezeire şi preoţia prin care se coboară Hristos în mijlocul nostru, iară şi iară, la fiecare Liturghie»“. (...) Spunea mereu: «Când eram mai tânăr mă bucuram de fiecare an zicând: am mai sporit puţin duhovniceşte. Acum, când sunt bătrân, mă bucur, cu fiecare an care trece, pentru că mă apropii mai mult de veşnicie». (...) După două zile a murit“.

Cuvinte vii spuse de părintele Arsenie Papacioc

Adevărul
• Adevărul este singurul care odihneşte. Dacă nu eşti în adevăr, nu eşti în Dumnezeu. Şi numai unul e Adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!”
• N-avem alt ideal decât acela de a muri sfârtecaţi şi chinuiţi pentru ideea de adevăr ce o ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viaţă şi pe moarte.
• Să ştii ce ai de făcut ca să ştii unde te găseşti.
• Cu viaţa dăm mărturie! Şi mărturisim Adevărul acolo unde suntem.

Prezenţa continuă
• Nu sunt întru totul pentru o mare nevoinţă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoinţa în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă şi smerită, prezenţa continuă a lui Dumnezeu în viaţa noastră.
• O clipă poate fi un timp şi o suspinare poate fi o rugăciune.
• Pravila trebuie simţită.
• Tipic, tipic şi la inimă nimic!
• Lupta cea mare e s-avem o permanenţă. S-avem inima mereu prezentă în Dumnezeu.
• Avem nevoie de prezenţa noastră totală atunci când avem o poziţie de rugăciune.
• Dacă aţi pierdut momentul, aţi pierdut mult, imens de mult.
• Nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge!
• Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre. Are nevoie de inima noastră. O stare de prezenţă continuă este obligatorie. Şi este şi iubită de Dumnezeu inima trează.
• Aşa cum sunt, slab, prost, nu mă interesează. Important e să fiu prezent. Nu să ştiu multe şi să am sufletul precupeţit.
• La Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care există un prezent bun. Te-a iertat Dumnezeu! Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv.
• Avem nevoie de o stare de prezenţă interioară, nu doar de nevoinţă. Dacă faci nevoinţă începi să ai pretenţii: „Eu am făcut, Doamne, dă-mi şi Tu ceva...”. Nu merge. Starea mea, de existenţă umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu. Există o tendinţă de mai mult, totdeauna eşti nemulţumit de tine. Nemulţumit, dar liniştit.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Părintele Arsenie Papacioc, „spitalul de urgenţă al sufletelor“

VIDEO Părintele Arsenie Papacioc, martirul creştin care a trăit o viaţă în slujba oamenilor

Miracolul de Crăciun trăit de părintele Arsenie Papacioc. A fost salvat de o forţă nevăzută în temniţa comandată de torţionarul Crăciun

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

29 Comentarii

Radu Mircea
19.07.2015, 07:23:28

# O idee se desprinde clar : De cind s-a pripasit Teodosie prin Dobrogea numarul bisericilor s-a triplat . Si asta numai din 2001 de cind Shpagoveanu si-a schimbat numele si renumele in Tomitanul . Asta asa pentru cei care ma luau la perpoolis ca bat cimpii cu numarul exagerat de biserici ridicate in ultimii 25 de ani .

+2 (6 voturi)
Radu Mircea
19.07.2015, 07:43:16

# Staretul are tot interesul sa-si mentina ghesheftul infloritor si functia stabila , de acea tot raspindeste zvonuri despre '''minuni''' ce s-au intimplat in curtea sa . Deci tot ce declara trebuie privit sub rezerva interesului direct , ca sa nu mai amintesc de subiectivism , parti pris-uri , albeata-n ochi si ochelarii sparti . Probabil de acea omul de care ai fost legat in vreun fel ti se pare un mort frumos . Un mort nu poate fi decit un cadavru in descompunere de care trebuie sa scapi cit mai curind . Se schimba treaba cind mortul are ceva de lasat : bani , avere , post liber . Atunci printre probabili mostenitori infloresc cele mai fantastice povesti despre calitatile raposatului .

0 (4 voturi)
ova
19.07.2015, 17:10:03

numai la "sifintii parinti" se intampla "minuni" de toate felurile...baga-mi-as pwala in sfintenia lor!

-1 (5 voturi)
Emilian Serbanescu
19.07.2015, 20:10:05

Faptul ca a trait 96 de ani dintre care 10 in puscarii ar trebui sa-i puna pe ganduri pe toti decrepitii vrajmasi ai credintei ortodoxe, dar nu, ei nu citesc, nici nu gandesc, doar isi arunca mizeriile inepte pe internet fara a avea habar de nimic.

-1 (7 voturi)
Daniel Ioan
20.07.2015, 00:22:11

Da femeia care a trait aproximativ 120 de ani si nu era ortodoxa? De ea nu zici nimic? Era de prin Asia. Ortodoxia, ca si restul religilor, este cea mai mare boala existenta.

-2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (29)

Modifică Setările