Misterul dispariţiei băieţelului din Pecineaga: „Un copil sărac nu şi-ar fi abandonat rolele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marginea unei haznale din Pecineaga
Marginea unei haznale din Pecineaga

Anchetatorii iau în calcul toate variantele dispariţiei lui Iulian: fie că s-a pierdut, fie că a fost răpit. Mai multe semne de întrebare planează asupra dispariţiei sale.

Echipele de căutări scormonesc comuna Pecineaga în căutarea lui Iulian Alexandru Biţică, în vârstă de 8 ani, băieţelul care a dispărut sâmbătă, 2 noiembrie, în timp ce se juca în faţa casei sale din localitatea Pecineaga. 

A doua zi, duminică, rolele copilului au fost găsite la o distanţă de aproximativ un kilometru de locul unde se află haznalele în care se deversează dejecţiile animalelor de la complexul de creştere al porcilor din localitate.

„E surprinzător acest lucru, spun localnicii. Un copil sărac, aşa cum este Iulian, nu şi-ar fi abandonat niciodată rolele pe marginea unui drum, ci ar fi avut grijă să se întoarcă acasă cu ele“. Pentru că pe celofanul cu care era acoperită una dintre gropi s-au găsit urme de alunecare, autorităţile au luat decizia de a goli conţinutul gropii, de dimensiunea unui teren de fotbal. 

Un alt mister este faptul că Iulian a fost surprins doar de o cameră de vedere, montată la ieşirea din localitate, deşi Primăria din Pecineaga a montat mai multe sisteme de supraveghere în localitate. O explicaţie ar putea exista: băiatul se afla la tatăl său. Dacă ar fi plecat de acasă direct la cele două haznale, drumul său nu ar fi trecut prin centrul comunei pentru a fi surprins şi de celelalte camere de supraveghere.

Iulian provine dintr-o familie dezorganizată, cu doi copii, el mai având o soră. Părinţii lor, care nu au fost niciodată căsătoriţi, trăiesc de pe o zi pe alta. Mama lor lucrează vara la un hotel, iar tatăl lor cu ziua. 

Aproximativ 60 de forţe de ordine sunt implicate pentru găsirea copilului. La căutări participă poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa şi pompieri din cadrul ISU Dobrogea.

“Forţele de ordine implicate au verificat toate terenurile extravilane, au verificat imobilele persoanelor cunoscute de minor, dar şi clădiri dezafectate/părăsite/în construcţie. S-au efectuat căutări în localităţile adiacente (Arsa, Dulceşti, Moşneni, Vânători, Tătaru). Au fost folosiţi 3 câini de urmă, atât în fază iniţială de cercetare la faţa locului, cât şi ulterior, la verificările în teren care au vizat eventuale trasee parcurse de minor. Au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

În a doua zi de căutări, pompierii din cadrul ISU Dobrogea au verificat canale de irigaţii, bazine şi fise de dejecţie, iar poliţiştii au verificat sistemul de supraveghere video (40 de camere), cu ajutorul cărăuia prezenţa copilului a fost constatată la un anumit moment al zilei, într-un anumit loc.

De asemenea, a fost folosit elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie, pe tot parcursul zilei, pentru căutări pe raza comunei, dar şi în localităţile adiacente.

Poliţiştii au audiat martori, declaraţiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariţiei. Totodată, au fost efectuate verificări adiacente cauzei pe raza localităţilor Ovidiu, Hârşova, Neptun.

Localnic din Pecineaga: „Tatăl copilului dispărut a stat toată ziua la crâşmă, când ar fi trebuit să rupă pământul“
Localnic din Pecineaga: „Tatăl copilului dispărut a stat toată ziua la crâşmă, când ar fi trebuit să rupă pământul“

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Copilul dispărut de la joacă este căutat în continuare. A ieşit sâmbătă în faţa casei. O cameră video l-a surprins

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite