Municipiul Constanţa trece în scenariul roşu. Toate şcolile vor ţine cursurile online, iar masca devine obligatorie în spaţiile publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU
FOTO ISU

De la miezul nopţii, în oraşul Constanţa se vor aplica o serie de reguli menite să prevină răspândirea virusului SARS-CoV-2. Luni, 2 noiembrie, în municipiul Constanţa s-a depăşit indicele de 3 cazuri COVID-19 la 1.000 de locuitori.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat în această după-amiază măsurile ce se vor lua la nivelul oraşului Constanţa.

„În acest moment, rata de incidenţă cumulată a municipiului Constanţa a ajuns la 3.5/1.000 locuitori, ca urmare a pozitivării, în ultimele 14 zile, a 1.096 de persoane, din totalul de 313.223 de locuitori. Printre măsurile preventive care intră în vigoare începând cu data de 03 noiembrie a.c., ora 00:00, ca urmare a aprobării CJSU Constanţa, se numără:

•    se instituie obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, astfel încât să acopere nasul şi gura. Este permisă înlăturarea acesteia, pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi, în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minimum 2 m de alte persoane;
•    organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
•    organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
•    organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
•    activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
•    activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se va desfăşura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;
•    în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi mai sus este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
•    operatorii economici prevăzuţi mai sus vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor;
•    activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă”, transmite Prefectura.

De asemenea, în urma unei analize realizate de DSP Constanţa, s-a aprobat şi trecerea tuturor unităţilor de învăţământ de stat şi particulare din municipiul Constanţa în scenariul 3 de funcţionare. Toate măsurile prevăzute în ultima hotărâre a CJSU sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând să fie reevaluate.

Premergător şedinţei de CJSU, prefectul judeţului a convocat membrii Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, pentru stabilirea modului în care măsurile preventive vor fi implementate. De asemenea, în perioada următoare se vor intensifica acţiunile de control realizate de forţele MAI (IPJ Constanţa, IJJ Constanţa), privind respectarea măsurilor, iar şcolile din municipiu vor fi şi ele verificate, dacă se respectă toate normele specifice stării de alertă.

Suplimentar, în aceeaşi şedinţă a CJSU s-a votat în unanimitate ca întreg judeţul să implementeze măsurile prevăzute în anexa 3 a hotărârii nr. 51 din 26.10.2020, având în vedere încadrarea judeţului între ratele de incidenţă de 1.5/1.000 locuitori şi 3/1.000 locuitori. Astfel, măsuri precum funcţionarea restaurantelor la capacitate de 30% sau obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, falezele sau în proximitatea instituţiilor de învăţământ, vor intra în vigoare, începând cu data de 03 noiembrie a.c., ora 00:00, inclusiv în localităţi care au o rată de incidenţă a cazurilor sub pragul de 1.5/1.000 locuitori.

Excepţie vor face localităţile în care rata de incidenţă a depăşit pragul de 3/1.000 locuitori (Constanţa şi Ovidiu) şi localitatea Fântânele, unde măsura carantinării zonale este încă în vigoare. Pentru cele trei localităţi se aplică măsurile preventive care se încadrează în normele prevăzute de anexa 4 a hotărârii CJSU nr. 51 din 26.10.2020.

„Înainte de a implementa măsurile restrictive de la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, am optat pentru convocarea acestui grup de lucru, alături de care am luat măsurile cele mai potrivite pentru stoparea răspândirii virusului. Am reunit toţi specialiştii din cele mai importante structuri şi, împreună, suntem convinşi că măsurile validate prin CJSU vor duce la o scădere a ratei de incidenţă. Însă, pentru ca efectul măsurilor să fie unul garantat, avem nevoie de implicarea responsabilă a cetăţenilor. Autorităţile vin cu măsuri, este de datoria fiecăruia dintre noi să le respectăm, pentru binele nostru, dar şi pentru binele celor dragi”, a declarat Silviu-Iulian COŞA, prefectul judeţului Constanţa.

Tot în ultima şedinţă a CJSU Constanţa, s-a votat în unanimitate modificarea de scenarii pentru 27 de unităţi de învăţământ din judeţ.

Astfel, vor trece din scenariul 2, în scenariul 3, următoarele: Şcoala Gimnazială nr. 3 Culmea (rata incidenţei peste 3/1.000 locuitori), Grădiniţa cu Program Normal Culmea (rata incidenţei peste 3/1.000 locuitori), Grădiniţa cu Program Prelungit „Licurici” Ovidiu (rata incidenţei peste 3/1.000 locuitori), Grădiniţa cu Program Normal „Zig Zag” Ovidiu (rata incidenţei peste 3/1.000 locuitori), Grădiniţa cu Program Normal Poiana (rata incidenţei peste 3/1.000 locuitori), Şcoala Primară nr. 4 Poiana (rata incidenţei peste 3/1.000 locuitori), Grădiniţa cu Program Normal Sibioara (până pe 15 noiembrie, un cadru didactic confirmat), Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Corbu (până pe 15 noiembrie, pentru două clase a VII-a, un cadru didactic confirmat), Şcoala Gimnazială nr. 1 Lumina (până pe 13 noiembrie, pentru o clasă a VIII-a, un elev confirmat), Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” Năvodari (până pe 13 noiembrie, pentru o clasă I, un cadru didactic confirmat) şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Siminoc (până pe 8 noiembr
ie, pentru o clasă a IV-a, un cadru didactic confirmat).

De asemenea, Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu şi Şcoala Gimnazială nr. 2 „Poet Ovidiu” Ovidiu rămân în scenariul 3 de funcţionare, din cauza ratei incidenţei peste 3/1.000 locuitori.

Totodată, patru unităţi de învăţământ vor trece din scenariul 1, în scenariul 3 de funcţionare: Şcoala Gimnazială nr. 2 Nuntaşi (până pe 11 noiembrie, o clasă a V-a şi două a VII-a, un cadru didactic confirmat), Şcoala Gimnazială nr. 1 Pantelimon (până pe 14 noiembrie, un cadru didactic confirmat), Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu (până pe 15 noiembrie, pentru două clase a VII-a, un cadru didactic confirmat) şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Cernavodă (până pe 16 noiembrie, pentru o clasă I, un cadru didactic confirmat).

Trei grădiniţe din Medgidia vor trece din scenariul 3, în scenariul 2, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare: Grădiniţa cu Program Prelungit „Lucian Grigorescu”, Grădiniţa cu Program Normal nr. 11 şi Grădiniţa cu Program Normal „Piticot”.

Din scenariul 1, în scenariul 2, vor trece următoarele unităţi de învăţământ, ca urmare a încadrării ratei de incidenţă între 1/1.000 locuitori şi 3/1.000 locuitori: Grădiniţa cu Program Normal Mircea Vodă, Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă, Grădiniţa cu Program Prelungit „Panseluţa” Cernavodă şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Cernavodă (toată unitatea cu excepţia clasei I menţionate mai sus).

Două şcoli şi două grădiniţe vor trece din scenariul 2, în scenariul 1: Şcoala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” Murfatlar şi Grădiniţa cu Program Normal Murfatlar, ambele datorită asigurării condiţiilor de învăţare „faţă în faţă”; Şcoala Gimnazială nr. 1 Siminoc (rata de incidenţă sub 1/1.000 locuitori, cu excepţia clasei a IV-a amintite mai sus) şi Grădiniţa cu Program Normal Siminoc (rata incidenţei sub 1/1.000 locuitori).

Citeşte şi:

VIDEO Petrecere cu vedete într-un club din Mamaia. Organizatorul, amendat de Poliţie

Municipiul Constanţa a depăşit incidenţa de 3/1.000 a cazurilor de COVID-19. Cifră record de îmbolnăviri la malul mării



 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite