Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia deţinută în PSD Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de prim-vicepreşedinte PSD Constanţa.
Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de prim-vicepreşedinte PSD Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a primit vineri două veşti: una bună şi una proastă. Vestea bună este că a scăpat de arestul la domiciliu în dosarul Centrului Militar, iar cealaltă veste se referă la faptul că a fost suspendat din funcţia deţinută în PSD Constanţa.

Anunţul a fost făcut de noul purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene, deputatul Mircea Titus Dobre. El a explicat că Nicuşor Constantinescu este suspendat din funcţia de prim-vicepreşedinte, supunându-se astfel rezoluţiei PSD c are se referă la liderii cu probleme penale.

Nicuşor Constantinescu este judecat în mai multe dosare atât la Bucureşti, cât şi la Constanţa. El este judecat de Tribunalul Constanţa sub control judiciar pentru subfinanţarea Centrului Militar, iar recent a fost trimis în judecată tot la Tribunalul Constanţa pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care şi cea de abuz în serviciu.

De asemenea, alături de Nicuşor Constantinescu mai este suspendat un alt lider de organizaţie. Este vorba de Nicolae Matei, preşedintele PSD Năvodari. Acesta are deja o condamnare în prima instanţă, dar şi un alt dosar cu mai multe infracţiuni de corupţie.

Mircea Titus Dobrea a menţionat că aceştia nu au fost singurii lideri PSD Constanţa afectaţi de rezoluţia social-democraţilor. În această situaţie s-au mai aflat cinci preşedinţi de organizaţii locale, este vorba de Mangalia, Zanfir Iorguş, dar şi de Tuzla, Mircea Vodă, Lipniţa şi Ciobanu. Aceştia nu au fost suspendaţi din funcţie pentru că şi-au dat demisia din poziţiile de conducere. Până în toamna acestui an vor fi organizate alegeri în toate organizaţiile PSD  din judeţ.

Mai citiţi şi:

Nicuşor Constantinescu, sub control judiciar în dosarul Centrului Militar. Decizia este definitivă

Comenzile lui Nicuşor Constantinescu pentru trustul său de presă: „Scrieţi despre mine, că altfel ne merităm toţi soarta! O să vedeţi când veţi fi arestaţi!“

Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Alături de el este acuzat Cristian Zgabercea, producătorul general TVR

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite