Noi informaţii despre marinarul român răpit în Nigeria. Ce drepturi au navigatorii în zonele de risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a transmis noi informaţii legate de marinarul român răpit în apele teritoriale ale Nigeriei. Acesta făcea parte din echipajul navei Glarus, aflată sub pavilion elveţian.

„Compania de navigaţie Massoel a intrat în legătură cu răpitorii celor 12 membri ai echipajului navei Glarus. Aceasta a comunicat că membrii echipajului sunt împreună, toţi sunt bine şi nevătămaţi”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Liber al navigatorilor.

Nava este acostată în portul Harcourt din Nigeria cu 7 membri de echipaj la bord, cei ce au scăpat de piraţi. Reamintim că cei 12 navigatori răpiţi sunt 7 din Filipine şi câte unul din Ukraina, Bosnia, România (şeful mecanic Ionel H.), Slovenia şi Croaţia.

Nava Glarus – pavilion Elveţia – a fost atacată sâmbătă, 22 septembrie, de piraţi în apele teritoriale nigeriene, la 45 mile SE de insula Bonny. Aceştia au pătruns pe navă cu ajutorul unor scări lungi şi au tăiat sârmele ghimpate de pe balustarzi pentru a avea acces pe nava. Aceştia au distrus apoi echipamentele de comunicaţii ale navei înainte de a părăsi nava cu 12 din cei 19 membri ai echipajului.

Navigatorii, spun sindicaliştii, au dreptul de a fi informaţi şi a refuză navigaţia într-o zonă cu risc ridicat. Aceste zone în care trebuie să ajungă nava sunt cunoscute de către operatori şi trebuie comunicate imediat echipajului, din momentul în care nava/încărcătură şi echipajul sunt asigurate pentru aceste zone. În acest caz repatrierea se face pe cheltuiala companiei plus o compensaţie de două luni salariul de baza.

În perioada în care se tranzitează o zona de risc ridicat trebuie luate măsuri suplimentare pentru a reduce vulnerabilitatea navei în caz de atac funcţie de tipul navei, mărimea, bordul liber, viteză de deplasare. Orice atac trebuie raportat imediat autorităţilor relevante pentru a asigura asistenţă.

„În cazul în care echipajul acceptă să navige într-o zonă cu risc ridicat trebuie să ştie că salariul de baza trebuie dublat pentru perioada de navigaţie în acele zone (minim 5 zile de plată de la momentul intrării într-o astfel de zonă), la fel se dublează şi compensaţia pentru accident şi deces, iar în cazul nefericit în care sunteţi capturaţi de insurgenţi sau piraţi, salariile trebuie plătite în continuare pe toată perioada până ajungeţi acasă”, arată reprezentanţii SLN.

Pe aceeaşi temă:

Marinar român răpit în Nigeria. Cum a fost atacată de piraţi nava „Glarus”

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite