Noi relatări ale martorilor la intervenţia violentă a Jandarmeriei: „S-au încolonat de luptă când lumea era paşnică. Apoi au apărut huliganii“
0
Mărturii ale violenţelor trăite la mitingul diasporei din 10 august continuă să apară. Protestatari paşnici spun că nici după câteva zile de la agresiunea care a afectat sute de protestatari nu îşi pot reveni din şoc. Ei au relatat cum au decurs ostilităţile şi ce simt în urma acelei experienţe pe care nu credeau să o trăiască.
Bucureştean de origine, Dan este medic stabilit în Constanţa şi participă regulat la manifestările de proteste din cele două oraşe. A fost prezent şi la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. Medicul relatează că şi-a dat seama exact ce se pune la cale, deşi atmosfera era paşnică la protest.
„Cu 20-30 minute înainte să atace, forţele de ordine s-au încolonat gata „de luptă“, fără ca în acea clipă să fie vreo problemă în piaţă. M-am prins că se lasă cu bătaie, mi-am luat familia şi am plecat pe Kiseleff. La ora 10.45-10.50 ne-am intersectat pe bulevard cu un pâlc de huligani care mergeau spre piaţă. La ora 11-11.15 a început dezastrul“, a povestit el.
Experienţa profesională, dar şi cea de protestatar, l-a făcut să simtă pericolul. La Revoluţia din Decembrie 1989, Dan a ieşit în stradă din 21 decembrie riscând totul. Gloanţele au şuierat pe lângă el ucigând demonstranţi din mulţime. O femeie i-a murit atunci în braţe.
Dan nu are diplomă de revoluţionar, pentru că nu a cerut-o niciodată. După Revoluţie a lucrat un timp în Franţa, unde i s-a oferit un post bine plătit şi o poziţie într-o echipă de top la un spital performant. A refuzat. S-a întors în ţară, unde aproape s-a îmbolnăvit de neputinţa doctorului pus să vindece cu mâinile goale. „Am fost atunci în Piaţa Universităţii, am fost acum în Piaţa Victoriei. Lucrurile sunt la fel de grave, nu s-a schimbat cu nimic. Aceeaşi tactică pregătită de KGB-işti în laboratoarele de partid şi ale Serviciilor. N-au învăţat nimic în toţi aceşti ani, sunt la fel de ticăloşi“, spune medicul.
„Am crezut că o să mor când au dat o grenadă la câţiva centimetri deasupra capetelor noastre“
Valentina este grafician din Constanţa, dar de câţiva ani lucrează în Bucureşti. Împreună cu soţul ei, a ieşit în stradă la mitingul diasporei din 10 august, transmiţând fotografii către presă.
„Nu puteam să lipsesc. Mi-am dat seama că iese cu scandal. Când au început să dea cu piper, apoi cu gaze lacrimogene şi să ne fugărească, deşi eram paşnici şi nu aruncam cu nimic în nimeni, mi-a fost clar. Am luat o grenadă din aia trasă la 2 metri înălţime, exact deasupra capetelor noastre, de am zis c-o să mor. Am coşmaruri şi acum. Visez că fug, mă ascund, stau pitită. Mă trezesc cu inima-n gât de spaimă. În viaţa mea nu am crezut că se poate întâmpla aşa ceva. Am stat chiar aproape de zona aia <cu probleme>. Nu am văzut nimic să fie considerat <o problemă>. Dar nu-i nimic, mâine ieşim din nou. Şi de fiecare dată. Şi ne pregătim. Şi să nu uităm că e momentul schimbării, s-au aliniat planetele, exact ca în ’89“, spune Valentina.
„Sunt revoltată că ţara este condusă de oameni de nimic“
Alina a fost la protestul diasporei, este tânără şi cultivată şi nu s-a gândit niciodată să părăsească România. Îşi iubeşte profund locurile natale şi speră că îşi va găsi împlinirea în ţara ei. „Am fost la protestul de vineri, 10 august, şi de atunci am o stare groaznică. Cred că suntem la răscruce. Ori bine, ori rău. Nu am crezut că voi trăi vreodată ce am trăit vineri...“, spune tânăra care lucrează într-o instituţie publică din Constanţa.
„Măcar să pornim pe drumul ăla, dar suntem în direcţia greşită. Eu m-am săturat de proşti! Cu ei lucrez de câţiva ani. Vreau conducători care să nu ne mai jignească inteligenţa. Când mă uit la Guvern şi la idioţii din prezent, îi văd pe colegii mei. Aceeaşi tactică, aceleaşi minciuni, aceeaşi mizerie. Aceeaşi lipsă de competenţă. Pe mine m-a afectat în mod direct prostia şi răutatea lor, de-asta sunt atât de revoltată. Pur şi simplu nu îi mai suport! Să vină ’agenţii străini’, să vină oricine poate avea o viziune mai apropiată de ţările în care oamenii au alte griji, nu pe cele legate de achitarea datoriilor! Când mă uit în jur, la oraşul ăsta, îmi dau seama că arată ca un om hărţuit, jefuit, lăsat sărac şi murdar... Aproape am ajuns să detest plimbările în oraş. Mă întristează mizeria.
Şi când le văd pe colegele care au ajuns în gaşca de partid că distribuie cu mândrie ’realizările’, îmi vine să plâng de nervi. Aşa trăiesc o grămadă de nesimţiţi! Îmi doresc să nu-i fi cunoscut! Nu vom scăpa de ei poate niciodată, dar cel puţin să nu mai fie atât de puternici, nişte oameni de nimic. Asta-mi doresc! Văd în jurul meu că există mulţi oameni buni care muncesc din greu şi tot nu se pot descurca. Este societatea dominată de non-valoare, de incompetenţă şi de corupţie. Cum să ai progres în ţară cu aşa indivizi care nu-şi iubesc decât propriul interes, nicidecum al comunităţii?“, mărturiseşte Alina.
Tânăra recunoaşte că nu a postat revolta ei pe Facebook: „Îi cunosc, din păcate, şi mi se pare că nu are rost să mă contrazic cu ei. Eu cred în principii, ei - doar în bani. Şi în job-urile primite pe linie de partid“. Alina este hotărâtă şi mai mult să rămână pe baricade, în ţară şi să meargă cu toată puterea înainte, la mişcările de rezistenţă şi, în final, la vot.
Membru Rezistenţa Constanţa: „A fost război de stradă în democraţie“
Cerasela Aura Badea, asistentă medicală şi membru Rezistenţa Constanţa (care se strânge seară de seară în faţa Prefecturii Constanţa, de la finele lui ianuarie 2017), a descris pe Facebook oroarea din 10 august, când spune clar că a fost război de stradă în democraţie. Soţul ei, Nicu Badea, s-a aflat în prima linie şi a încasat prima salvă de gaz cu piper în faţă când jandarmii au pus gardurile în faţa protestatarilor.
Cerasela Aura Badea, despre seara de 10 august:
„Ultima imagine inainte de ora 11.00, in care protestatarii stateau pe jos, iar tipul in carut cu rotile era in primul rand. Scandam puternic "scuturile jos".
Au aparut de nicaieri baieti cu baticuri la gura, agresivi, in picioare, lumea s-a ridicat, eu si Alex Tocilescu vorbeam despre cat de viu e USR-ul nostru si s-a facut ora lor, ora la care incepea spectacolul jandarmeriei. Nu stiu ce s-a intamplat cu tipul din carut.
Au bubuit pe neasteptate gazele din toate partile. Am pus masca la gura, m-am impiedicat de sacosa cu sticle cu apa de la Mega, am inceput sa fug impinsa, smulsa din spate de multimea nauca, nu vedeam nimic pentru ca imi tasneau lacrimile de la gaze, nu mai respiram deloc, am simtit furtunul cu apa cum ma sterpeleste pe langa picioare, am sarit (eu!) gardutul de la parcul Antipa, am incercat sa nu ma intind pe burta prin iarba si m-am lipit de zidul de la muzeu. Langa mine, trei baieti din Cluj plangeau de la gaze.
Dupa colt se vedeau spre BRD plutoane de jandarmi fugarind oameni si proiectile cu gaze peste tot.
Sotului meu i-am dat 14 apeluri, copiii ma sunau disperati, eram singura langa un zid in bezna, iar mie mi-era ciuda ca n-am terminat de vorbit cu Alex.
Apoi, pe trepte la Antipa nu m-a dus mintea altceva si am sunat la 112. Mi-au dat SMURD-ul, le-am zis ca vreau politia si am asteptat o multime la telefon degeaba, iar tobosarul de la Oradea m-a lamurit ca tot la Carmen Dan sun. Am inchis.
Dupa o vesnicie am putut sa traversez pe la colt in diagonala spre Helpnet si ne-am asezat pe-o margine de zid la 2 metri de cordonul de jandarmi echipati care blocau strada ca sa nu treaca copiii care le strigau in fata, la 30 de cm distanta, uniti salvam toata Romania.
La intrarea in pasajul subteran ardeau mormane de cauciucuri care erau stinse de tunurile cu apa si oameni batuti, pansati si cu tricourile rupte treceau pe langa noi.
Pe prietenul meu l-au fugarit jandarmii in formatie pana spre gara de nord, dupa doua ore ne-am regasit.
Război de stradă in democraţie.
Piaţa Victoriei în protest Foto Dan Mihai Bălănescu
Să nu uităm.
Au trecut câteva zile şi florile pentru jandarmi stau lângă garduri, chiar aşa memorie scurtă să avem?
Au planificat gazarea a 100.000 de copii, femei, batrani, oameni în căruţuri cu rotile, români de aici si din diaspora, jurnalişti străini, pentru asta au cumpărat din iarnă grenade, arme cu gaz, muniţie de război.
Au vrut să ne extermine.
Au vrut să ne îngrozească şi să uităm de Piaţa Victoriei.
Au vrut să creadă lumea că am schilodit-o pe jandarmeriţă şi-au aruncat-o între ultraşi, dar au salvat-o fraţii ei români pe care-i gazase.
Au vrut să se creadă căCarmendan n-a coordonat nimic şi asta chiar o cred, că-i proastă.
Nu v-a ieşit planul, bă!
Ne-am obişnuit cu gazul şi am rămas acolo, voi aţi trecut pe lângă mine cu 200 de ţestoase (douăsute) la 2 noaptea doar dinspre pasaj spre piaţă ca să alungaţi 300 de oameni, voi cu arme, noi cu mâinile goale, dar suntem mulţi!“.
Văduva unui erou-martir: „Părinţii mor cu speranţa că ai lor copii se vor întoarce acasă. Dar ei nu mai au Acasă“
Constănţeanca Florica Coval este grav bolnavă şi nu mai poate merge la proteste, dar a stat conectată la tot ce se întâmplă. A plâns la vizionarea imaginilor din Piaţa Victoriei amintindu-şi tragedia existenţei sale: tatăl copilului ei a fost ucis de un lunetist la Timişoara, în primele zile ale revoltei din Decembrie 1989. Fiul lor, Răzvan, a emigrat în Canada, unde trăieşte şi acum, şi nu mai are de gând să se întoarcă în ţară. Florica mărturiseşte că este mâhnită profund că preşedintele Klaus Iohannis are o atitudine pasivă şi nu intervine altfel decât prin nişte declaraţii evazive, în rezolvarea crizei care, mai spune ea, este fără precedent din România.
„Eu, Florica Coval, va intreb, domnule presedinte Klaus Iohanis, ce retineri ati avut??? Stiti ca acolo sunt fii ai amaratilor care au murit in 1989??? Stiti ca urmasii eroilor martiri alearga prin lumea intreaga??? Au indraznit sa se intoarca in tara si au fost primiti cu ce??? Cu autostrazi blocate, locomotive (defecte) in mijlocul campului, Metroul inchis, grenade lacrimogene... Mare pacat, domnule Presedinte... Tatal meu a murit cu speranta ca fiul meu se va intoarce ACASA...
Inteleg perfect ca noi, romanii, nu mai avem dreptul sa avem o ACASA! Am alergat si eu 10 ani sa-mi castig existenta, spre norocul meu am fost o persoana destul de pregatita, am lucrat in (inexistentele) cai ferate, am o pensie de rusine, traiesc singura, pentru ca fiul meu, unicul meu fiu, nu a acceptat sa se umileasca cu cereri la Radu Mazare, nici eu nu i-as fi permis! Mai exista acest popor, domnule Presedinte? Mai aveti de gand sa faceti ceva pentru NOI, romanii, mai mult sau mai putin normali!
O ultima intrebare si-mi cer scuze... Unde erati asta noapte ca eu am plans cu televizorul in brate. Eu, cand eram o amarata de administratora, aveam dreptul de semnatura. Numele, parafa dvs. nu mai conteaza nimic? Imi cer scuze, as putea sa va scriu pana saptamana viitoare, fara sa va jignesc, dumneavoastra, de fapt, mai aveti nevoie de noi???
Noi mai suntem o mana de oameni care speram si asteptam binele din partea dvs, asteptam SALVAREA ROMANIEI cu sprijinul dvs.
Am uitat voit sa va spun ca tatal fiului meu este eroul-martir Fecioru Lorenţ, decedat in prima linie in Timisoara! Cum priviti acest destin.. si nu este singurul... FARA NIMENI PE LUME! Va multumesc, domnule presedinte!“, declară Florica Coval.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
