Nu e faimos, dar e aromân. Regizorul Toma Enache pregăteşte al doilea lung-metraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După succesul primului său lung-metraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, regizorul Toma Enache anunţă că pregăteşte un al doilea film.

„Ne pregătim pentru al doilea film. Scenariul filmului este aproape gata. Subiectul este unul tulburător”, a spus Toma Enache.

Urmează acum partea cea mai grea a oricărui film: asigurarea finanţării. „Am început să lucrăm la partea cea mai grea: strângerea fondurilor. Sperăm să adunăm în jurul filmului sponsori, donatori, parteneri. Dorim ca filmul să fie o coproducţie şi să atragem fonduri din Macedonia, Albania, Franţa, SUA, pentru a strânge în acest mod o partea cea mai importantă de finanţare“, a precizat Toma Enache.

Filmul va participa şi la concursul naţional de proiect al Consiliului Naţional al Cinematografiei.
 Vestea bună este că primii paşi concreţi pentru asigurarea finanţării au fost deja făcuţi. Oricine doreşte să sprijine proiectul o poate face prin donaţii şi sponsorizări.

Primul film regizat de Toma Enache a fost interpretat în aromână – o premieră mondială - şi a avut până acum circa 17.000 de spectatori, în ţară, dar şi peste hotare, în ţări precum Statele Unite ale Americii, Franţa, Italia, Germania, Albania, Macedonia, etc.

„Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ („Nu hiu faimos ama hiu armân“) este o dramă romantică ce spune povestea lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, fascinat de ideea că ar putea descoperi un al 13-lea adevăr absolut despre aromâni. Primele 12 adevăruri au fost strânse de lingvistul Matilda Caragiu-Marioţeanu într-un Dodecalog al aromânilor.
 
Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul sau. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale şi adevărul, şi femeia la care visează. Le va găsi? Şi, dacă da, cu ce preţ? Mesajul filmului: Adevărul uneşte oameni şi destine, indiferent de împrejurări şi timp.

Rolul principal feminin este interpretat de un topmodel de origine aromână de la Hollywood, Linda Croitoru, iar cel masculin - de regizorul Toma Enache. Povestea filmului a început cu mai mulţi ani în urmă, când Toma Enache s-a hotărât să realizeze primul lungmetraj în aromână. Filmările au început în 2011, în staţiunea Mamaia.

Premii importante

Filmul ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân”  a participat la numeroase festivaluri interne şi internaţionale şi a obtinut premii importante: Best Balkan Spirit, la Balkan Film and Food Festival, Pogradec, Albania, 2014;  Premio “Unica”, la Babel Film Festival din Sardinia, Italia, 2013, pentru cea mai bună reprezentare a unei minorităţi lingvistice într-un film; Premiul pentru debut în regie de film – Clacheta de aur – acordat lui Toma Enache de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, în 2013;  Premiul pentru originalitate în promovarea identităţii culturale la Festivalul International de Film Etnografic “FIFE Zlatna 2014”. Ziua când filmul a rulat la New York a fost declarată de primarul Bill de Blasio ”Ziua prezervării culturii vlahe/ armâneşti în oraşul New York”.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Primul film aromân, succes de casă la Constanţa. Regizorul Toma Enache: „Aici e inima aromânilor“

VIDEO Primul film aromân, cu topmodelul Linda Croitoru de la Hollywood: „Nu sunt faimos, dar sunt aromân“

Neagu Djuvara: Aromânii îşi duc tot mai greu tradiţia şi obiceiurile mai departe

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite