O tânără îşi caută mama după ani buni în care n-a vrut să ştie nimic de ea. Ce a făcut-o să se răzgândească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Alexandra Ciobanu îşi caută mama Sursa Facebook The never forgotten children of Romania
Ioana Alexandra Ciobanu îşi caută mama Sursa Facebook The never forgotten children of Romania

O tânără părăsită imediat după naştere a refuzat ani de zile să ştie ceva despre cea care a adus-o pe lume. Un fapt întâmplat recent, însă, a făcut-o să se răzgândească.

Ioana Alexandra Ciobanu era numele ei la naştere, ea venind pe lume la 2 iunie 1996, în maternitatea din Constanţa. A fost abandonată de mama sa imediat după naştere, dar a fost adoptată de o familie iubitoare la vârsta de trei luni.

Acum, Ioana a devenit la rândul ei mamă şi a început să se gândească tot mai des la drama prin care a trecut. 

Ea s-a adresat comunităţii The never forgotten children of Romania, care i-a publicat anunţul.

„Apelăm la dumneavoastră pentru a mă ajuta să îmi găsesc mama biologică. Numele meu la naştere a fost CIOBANU Ioana Alexandra şi m-am născut pe 2 iunie 1996 în maternitatea din oraşul Constanţa. Numele mamei era CIOBANU Dorina şi am fost părăsită imediat după naştere. La 3 luni am fost adoptată de o familie pe care o iubesc foarte mult.

Ani de zile nu am vrut să ştiu nimic de mama mea biologică, dar acum am şi eu o fetiţă şi discutând mult cu mama mea adoptivă, am hotărât ca să începem să o căutăm pe cea care mi-a dat viaţă. Ştim că este greu de găsit, nici nu suntem siguri că numele mamei din fişa medicală să fie adevarat, dar cu credinţa în Dumnezeu şi bunăvoinţa dumneavoastra de a DISTRIBUI acest strigăt de ajutor cred că vom avea succes.

Sunt un om fericit, Dumnezeu mi-a dat o viată fericită, dar ceva îmi lipseşte parcă şi aş dori ca să umplu şi golul acela din inimă găsindu-mi mama. Aş dori să ştiu dacă mai am fraţi, să ştiu cu cine semăn şi ce genă moştenesc!! Vă mulţumesc la toţi cei ce mă veţi ajuta şi Dumnezeu să vă răsplătească!“ 

Ioana Alexandra Ciobanu îşi caută mama Sursa Facebook The never forgotten children of Romania

Pe aceeaşi temă: 

A fost adoptată, dar mama i-a murit. Acum o caută pe femeia care i-a dat viaţă

UPDATE „Îmi caut mama, acum, în pragul Sfintelor Sărbători“. Dorinţa împlinită a unei fete ajunse la majorat, date spre adopţie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite