Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Paradoxul imobiliar de la Marea Neagră: apartamentele din Bulgaria, de trei ori mai ieftine decât în Mamaia

15
25 Feb 2021 17:47:04
Autor: Mariana Iancu
Resort de lux Bulgaria FOTO Cătălin Ştefănescu
Resort de lux Bulgaria FOTO Cătălin Ştefănescu

După ce au descoperit litoralul bulgăresc, românii au început să investească şi pe piaţa imobiliară, unde preţurile sunt de trei ori mai mici decât în Mamaia Nord.

Un număr de 26 de români, alături de alţi europeni, şi-au achiziţionat apartamente într-un resort (Kaliakria) din Caliacra, oraş situat la 60 kilometri de graniţa cu România. Primul român venit a fost Cătălin Ştefănescu, de 56 de ani, managerul unei agenţii imobiliare din Bucureşti.
 
A descoperit litoralul bulgăresc în urmă cu patru ani, când a petrecut o vacanţă în acest complex, realizat după planurile unor arhitecţi spanioli. 

„Ne-a plăcut enorm. Total diferit faţă de ceea ce ştiam pe litoralul românesc. Plaje curate şi liniştite, terenuri de golf de top, restaurante de 5 stele fără pretenţii, dar cu preţuri decente şi mâncare excepţională, plus acest resort cu patru piscine şi o privelişte superbă. A fost dragoste la prima vedere“, spune el. S-a interesat imediat dacă poate cumpăra un apartament şi aşa a ajuns la notar. 
 

Resort plin şi în pandemie

A achiziţionat un apartament de trei camere, numit Decora. A urmat mobilarea şi pregătirea lui pentru închiriere. „Am luat legătura cu firmele de management a proprietăţii şi am încheiat contractul. După o serie de anunţuri de promovare, primeam primii mei turişti“, spune românul. 

Cazarea aici costă între 75 şi 95 euro pe noapte, în funcţie de apartament. Spune că apartamentul, care poate caza şase persoane, a rămas liber doar câteva zile, în extrasezon, perioadă în care s-a bucurat el şi familia lui de concediu. „Am realizat atunci ce investiţie bună făcusem. Nu doar ca aveam un apartament la mare, ci eram şi plătit pentru zilele de concediu“, spune Cătălin Ştefănescu.
 
Chiar şi în sezonul turistic trecut, când, din cauza pandemiei, nu s-a putut circula, resortul bulgăresc a fost plin. „Aici au venit în vacanţă românii care nu au mai putut merge în Grecia, Italia sau Spania. La acest succes a contribuit şi faptul ca design-ul piscinelor, al restaurantelor şi apartamentelor permite o distanţare fizică. Este un resort care şi în momentul în care este fully booked nu îţi dă senzaţia de aglomeraţie“, spune românul.

 

Mercurialul preţurilor 

Întrebat de ce nu a ales litoralul românesc, investitul spune că acesta are clădiri înghesuite, infrastructură dezastruoasă şi preţuri foarte mari.  Spre exemplu, o garsonieră în Mamaia Sat, de 33 mp, costă 62.000 euro. În Bulgaria, un studio mai mare, de 48,72 mp costă aproape la jumătate - 37.000 de euro. În Mamaia Nord, un apartament de 81 mp, cu două camere, costă 140.000 euro. În Bulgaria, un apartament de 98 mp costă 59.000 de euro. Un apartament de trei camere în Bulgaria, de 125 mp, costă 88.000 de euro. În Mamaia Nord, un apartament de trei camere, de 150 mp, costă 240.000 de euro. 
 
Pe de altă parte, spune el, oferta turistică din Bulgaria este mult mai bogată. Oraşul Balcic, locul unde poţi vizita vestitul Castel al Reginei Maria, este aproape. Capul Caliacra este o altă destinaţie de vis. 
 
Vă mai recomandăm:
 
Minunăţiile de la Cap Caliacra, tărâmul stăpânit odinioară de România. Legendele care l-au transformat într-un paradis turistic exploatat de Bulgaria
 
Călătorie în lumea basmelor orientale: Cavarna, oraşul care scânteie în soare

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Mihai Popescu
25.02.2021, 18:27:02

In Romanica este peste tot o politica de jecmaneala a cetateanului. Si asta in orice domeniu.

-4 (20 voturi)
Azzumbo Jo
25.02.2021, 18:36:39

Dragut advertorial, nu trebuia marcat cu litera P?

+8 (20 voturi)
dumitru bogdan
25.02.2021, 19:12:34

Și cu siguranță și aia fac profit. Acest articol este bun pentru a observa jaful de pe piața imobiliară autohtona. Dar atâta timp cât este cerere..

+8 (8 voturi)
High Hopes
25.02.2021, 19:19:37

Mda, comparați prețurile din Kaliakra cu cele din Mamaia. Ia puneți în ecuație și prețurile apartamentelor din Eforie sau Mangalia.

0 (4 voturi)
leuldinpanjshir99
25.02.2021, 22:56:35

Bulgarii nu cocolosesc mafia imobiliara cum o face in Romanica Galbinarea limberala.

-2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările