Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Parcarea la Mamaia costă cât la Monte Carlo. O zi de parcare vă scoate din buzunar cât o noapte de cazare

16
7 Jul 2021 20:57:09
Autor: Călin Gavrilaş
Parcare gratuită pe plaja din Venus foto: Călin Gavrilaş
Parcare gratuită pe plaja din Venus foto: Călin Gavrilaş

În plin sezon, când staţiunile de pe litoral sunt luate cu asalt de vizitatori, găsirea unui loc de parcare este o mare problemă. De multe ori, dacă hotelul la care sunt cazaţi nu are locuri amenajate, turiştii trebuie să ia în calcul şi costul taxei pentru ca maşina lor să fie într-un loc sigur.

Criza de locuri de parcare din staţiunile româneşti de la Marea Neagră este completată mai nou şi de nişte tarife de parcare exorbitante, care se întrec cu cele din zona centrală a unor faimoase metropole europene. 

Iar lucrurile puteau arăta şi mai rău, însă Consiliul Local Constanţa a decis în ultimul moment să facă o majorare mai mică, de numai 4 lei/oră, faţă de 7 lei/oră, cât se intenţiona la un moment dat. Cei 4 lei/oră se plătesc însă 24 de ore din 24 (fără vreo scutire sau reducere pentru timpul nopţii) ceea ce duce costurile turiştilor, pentru a-şi pune în siguranţă maşinile, la sume ameţitoare.

Astfel, un turist care apelează la parcarea publică va plăti 94 de lei pentru 24 de ore de parcare (primele trei ore sunt 10 lei). Este o sumă criticată chiar de operatorii din turism care atrag atenţia că o zi de parcare echivalează cu o noapte de cazare. 

Calculele arată că o familie care stă la mare cinci zile va plăti doar pentru parcare aproximativ 470 de lei, iar o vacanţă de o săptămână duce costul la 658 de lei.

Organizaţia patronală Mamaia şi ANAT au propus la primărie amendamente, astfel încât turiştii să nu achite parcare, sau să achite o taxă la recepţie, însă municipalitatea a respins ideea. „În centrul staţiunii Mamaia, tarifele de parcare sunt mai mari decât în centrul Bucureştiului. Se bat undeva cu Monte Carlo sau alte destinaţii de top din Europa“, spune Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte ANAT.

Mamaia are aproximativ 7.000 de locuri de parcare cu taxă, iar dacă într-o zi acestea vor fi ocupate în totalitate pot aduce la bugetul local peste 650.000 de lei în doar 24 de ore. Aceleaşi tarife sunt valabile şi în zonele turistice ale oraşului Constanţa, cum ar fi Portul Tomis sau zona peninsulară.

Parcare cu taxă în staţiunea Mamaia foto: Călin Gavrilaş

Este de spus şi că panourile informative au fost instalate în staţiune cu câteva zile înainte de începerea sezonului estival, chiar dacă Primăria Constanţa încă nu a pus la punct tot sistemul de încasare a banilor din această taxă. De exemplu, şoferii care au abonament la o anumită companie de telefonie nu pot da SMS prin care să achite taxa.

În Mamaia Nord, mai bine

În schimb, în Mamaia Nord, administrată de Primăria Năvodari, nu se percepe nicio taxă de parcare, iar locuri ar fi destule dacă ne gândim că doar zona de promenadă are 4 kilometri lungime şi de-a lungul ei se poate parca. „Şoferii trebuie să respecte doar legislaţia rutieră atunci când parchează”, spune Costel Dumitraşcu, viceprimarul oraşului Năvodari.

Administraţia locală are în vedere introducerea unei taxe de parcare, dar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil începând cu anul viitor. „Pentru a veni în sprijinul turiştilor, agenţilor economici şi a locatarilor din zonă, Primăria Oraşului Năvodari are în fază de execuţie amenajarea a trei noi parcări publice, care însumează peste 200 de locuri de parcare. De asemenea, Primăria Oraşului Năvodari a identificat alte cinci terenuri pentru amenajarea de parcări, pe o suprafaţă totală de aproximativ 13.000 de metri pătraţi”, au declarat reprezentanţii primăriei.

În acelaşi timp, primăria a sistematizat circulaţia rutieră pe mai multe artere din zona Mamaia Nord prin introducerea de sensuri unice, pentru a putea amenaja noi locuri de parcare pe carosabil. Trasarea efectivă a acestor locuri se va face după recepţia lucrărilor de infrastructură - asfaltare străzi din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, derulat în staţiunea Mamaia Nord-Năvodari.

Cum parcăm în sudul litoralului

În Eforie Nord şi Eforie Sud nu se pune problema parcărilor publice cu taxă. În cele două localităţi se implementează proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere în valoare de multe milioane de euro. Robert Şerban, primarul din Eforie, a spus că proiectele vor dura încă vreo doi ani, timp în care turiştii nu vor plăti nimic pentru parcarea pe spaţiile publice.

Parcare cu taxă în Neptun-Olimp foto: Călin Gavrilaş

Cele şase staţiuni administrate de Primăria Mangalia (Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Cap Aurora) pun la dispoziţia turiştilor 400 de locuri de parcare publică. Aici, ora de parcare costă 3 lei, dar cu 15 lei poţi plăti o zi întreagă. Plata se face prin SMS, iar banii, spune administraţia locală, se vor duce către investiţii în infrastructura rutieră. În Costineşti şi Vama Veche nu se plăteşte nicio taxă de parcare.

Mai trebuie amintit faptul că sunt şi persoane private care au amenajat parcări pe anumite terenuri pe care le deţin. Aceştia încasează tarife stabilite de ei, iar în funcţie de solicitări, pot ajunge chiar să depăşească cuantumul de 10 lei/oră.

Vă recomandăm şi:

A început sezonul noilor tarife de parcare în Mamaia şi Constanţa. Primele 30 de minute sunt gratuite

Se plăteşte sau nu parcarea la Constanţa? Primarul spune că este contra cost, însă instanţa a anulat hotărârea care o instituia

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Omul UnOm
7.07.2021, 21:37:01

94 de lei pentru o zi de parcare ! Si ne mai miram de ce evita lumea litoralul romanesc. Cu banii astia poti plati cazarea pe o noapte in Bulgaria.

+11 (13 voturi)
Ludwig
7.07.2021, 21:46:57

Pai in bulgaria meniurile la restaurante sunt in romana, pana si chelnarii vorbesc romana. Am ras de bulgari ca au capul cat dulapul, dar ne dau lectii....

+11 (13 voturi)
Tomescu Tom
7.07.2021, 21:43:03

Dehh ... Mamaia sau Monte Carlo ... tot aia e ..

+6 (8 voturi)
Jianu RO
7.07.2021, 22:09:56

Taxa pe prostie pentru cocalarii sau pitzi care frecventeaza "Mamaiami" :))) Vorba aia, prost nu e cine cere...

+10 (10 voturi)
POLITICALLY INCORRECT
8.07.2021, 01:21:52

Vai...ce nenorocire...pai cine a obligat sa vina la Mamaia???

+4 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările