Parcul Tăbăcărie din Constanţa, scenă pentru „Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa de teatru  „Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso” este un omagiu adus poetului latin la 2.000 de ani de la moartea acestuia în cetatea Tomisului.

Parcul Tăbăcărie din Constanţa devine pentru o seară scena pe care se va juca piesa de teatru „Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso”. Astfel, vineri, 25 august, de la ora 20.30, publicul îl poate omagia pe poetul latin prin teatru.

Textul piesei este scris de poetul, filologul şi lingvistul Paul Miron, coautor al reeditării Dicţionarului român-german” şi al Bibliei de la Bucureşti, iar regia este semnată de Aurel Palade. Din distribuţie fac parte: Radu Niculescu, Geo Dobre, Andu Axente, Clara Ghiuvelechian, Daniela Vitcu, Dana Cojan şi alţii.

Spectacolul de teatru „Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso” se înscrie în seria activităţilor Festivalului Mondial de Arte şi Interculturalitate “Ovidius”, prilejuit de celebrarea a 2.000 de ani de la moartea poetului.

”Prin acest proiect dorim să recreăm atmosfera Romei antice cât şi a Tomisului de acum 2.000 de ani. Prin text, muzică, costume şi imagini scenografice vom reînvia lumea antică a acelui început de... lume. Alegând ca locaţie un spaţiu în aer liber, respectiv un amfiteatru, care să reprezinte vechile arene romane, loc de desfăşurare al manifestărilor artistice, vom căuta să aducem în faţa publicului atât spaţiul latin cât şi spaţiul pontului Euxin”, declară organizatorii evenimentului.

Proiectul, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, este organizat de Asociaţia Ecsia Social Org, Festivalul Mondial de Arte şi Interculturalitate “Ovidius”, în parteneriat cu Universitatea ”Ovidius” din Constanţa.

image

Publius Ovidius Naso s-a născut la 20 martie 43 î.Hr la Sulmona şi a murit în anul 17 d. Hr la Constanţa, în vechiul Tomis. În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus a semnat actul de exilare a lui Ovidius. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.

Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa. 

Când a murit Ovidius, oraşul Tomis era foarte mic. „O cetate la marginea lumii“, spune muzeograful Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă al Constanţei. „Tomisul nu era colonie romană, ci doar un centru de comerţ. La vremea aceea, mai importantă era Histria“, spune ea.

Pe aceeaşi temă:

2.000 de ani de la moartea lui Ovidius. Vechiul Tomis organizează un festival mondial de arte în memoria poetului latin

Cel mai tare concurs al Anului Ovidius te trimite la FITIC. Cum te înscrii şi ce premii sunt în joc

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite