Personalităţi dobrogene vin în faţa elevilor pentru a le spune povestea lor. Programul întâlnirilor în cadrul proiectului ABC-ul carierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii care fac parte din Asociaţia Elevilor din Constanţa FOTO Sînziana Ionescu
Tinerii care fac parte din Asociaţia Elevilor din Constanţa FOTO Sînziana Ionescu

Asociaţia Elevilor din Constanţa aduce în faţa elevilor personalităţi din diverse domenii de activitate, care să le prezinte elevilor povestea lor şi să discute liber cu aceştia pe teme de interes, precum provocările profesiilor medicale, juridice sau tehnice, managementul carierei, mediul neguvernamental, leadership.

În această toamnă, reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC) vor putea fi văzuţi pentru a doua oară în nouă localităţi din judeţ, mijlocind discuţiile între oameni de succes din diferite domenii de activitate şi elevii de liceu.

Sub sloganul „Te ajutăm să îţi conturezi viitorul”, caravana ABC-ul carierei este un proiect al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, care îşi doreşte să aducă în faţa elevilor din nouă localităţi (Constanţa, Mangalia, Medgidia, Eforie, Negru-Vodă, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin şi Nicolae Bălcescu) personalităţi din diverse domenii de activitate, care să le prezinte elevilor povestea lor şi să discute liber cu aceştia pe teme de interes, precum provocările profesiilor medicale, juridice sau tehnice, managementul carierei, mediul neguvernamental, leadershipul etc.

Primul eveniment al caravanei va avea loc pe data de 10 octombrie la Constanţa, începând cu ora 13.30, la Cityplex Tomis Mall (sala 4), unde prof. dr. Vlad Tica, Iulian Gropoşilă şi Costin Udrea vor vorbi cu elevii despre provocările profesiei de medic în România, antreprenoriatul în contextul actual şi demitizarea profesiilor juridice.

Caravana merge mai departe în Hârşova, pe 12 octombrie, apoi în Medgidia, pe 16 octombrie, începând cu ora 14.30. În săptămânile următoare, proiectul AEC va ajunge în Negru Vodă (18.10), Cobadin (23.10), Mihail Kogălniceanu (27.10), Eforie şi Nicolae Bălcescu.

Intrarea la evenimentele din cadrul caravane ABC-ul carierei este liberă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite